Distorsiunile cognitive reprezintă „erori de logică” sau modalități greșite în care ne raportăm la noi înșine, la alții sau la lume. E ca și cum mintea noastră ar încerca să ne convingă că ceva este adevărat, când de fapt nu este. Aceste gânduri și credințe iraționale întăresc gândirea negativă și ne mențin într-un cerc vicios al emoțiilor disfuncționale, putând duce la stări de anxietate și depresie, relații conflictuale, stimă de sine scăzută, comportamente dezadaptative. Din acest motiv este important să învățăm să le identificăm în propriul stil de gândire și să încercăm să le corectăm adoptând în schimb o gândire mai rațională.
Printre cele mai comune distorsiuni cognitive întâlnim:
Gândirea emoțională – se referă la interpretarea realității prin prisma trăirilor emoționale. Oamenii cred că ceva trebuie să fie adevărat pentru că așa „simt” ei, ignorând dovezile. De exemplu, dacă unei persoane îi este frică de câini, poate crede că toți câinii sunt periculoși, nerealizând că această concluzie se bazează pe propriile emoții, și nu pe fapte.
Gândirea alb-negru – plasarea experiențelor de viață și a persoanelor în categorii total opuse. Se referă la faptul că persoana nu reușește să vadă lucrurile în „nuanțe de gri”. De exemplu, cineva poate considera că dacă nu face totul perfect, este un ratat.
Suprageneralizarea – pe baza unui singur eveniment negativ, persoana generalizează excesiv și ajunge la concluzia că toate celelalte evenimente din viața lui vor fi la fel. Adică își formează niște concluzii sau reguli pe baza unor situații izolate, pe care le va aplica și în alte situații asemănătoare. De exemplu: „Dacă am picat acest examen, cu siguranță le voi pica și pe celelalte”, „Dacă am avut o relație abuzivă, înseamnă că toate relațiile mele vor fi abuzive”
Etichetarea – reprezintă o formă extremă de suprageneralizare. Etichetăm o persoană pe baza unui singur aspect, iar apoi nu mai ținem cont de dovezile care sunt incongruente cu acea etichetă. De exemplu, putem spune despre un om că este un incompetent doar pentru că o dată a făcut o greșeală oarecare, fără a mai lua în seamă apoi toate reușitele sale.
Credința că lumea este dreaptă – în viață există nedreptăți și, oricât ne-am dori să credem că lumea este întotdeauna corectă și dreaptă, această presupunere nu este bazată pe realitate. Atunci când judecăm fiecare situație în funcție de acest criteriu, în momentul în care ne vom confrunta cu o nedreptate, în loc de a încerca să găsim soluții ori să acceptăm ce nu putem schimba, ne vom lăsa copleșiți de furie, neputință, resentimente, tristețe. În plus nu ne putem aștepta ca lumea să fie dreaptă, doar pentru că noi am vrea să se întâmple asta.
Credința că ceea ce simți în prezent, vei simți cu siguranță și în viitor – oamenii își imaginează și cred cu tărie că dacă astăzi simt un lucru, la fel vor simți și în viitor. De exemplu, dacă în prezent simți că nu ești suficient de puternic pentru a te adapta unei situații, a depăși un obstacol, a-ți învinge o frică, crezi că niciodată nu vei putea să faci aceste lucruri, pentru că întotdeauna te vei simți așa. Sau, dacă iubești cu pasiune pe cineva astăzi, îți imaginezi că vei simți exact la fel, cu aceeași intensitate și peste 10, 20 sau 30 de ani. Adevărul este că trăirile noastre se schimbă, deoarece atât percepțiile cât și viața noastră este supusă schimbării și nu există certitudinea că dacă astăzi simți ceva, vei simți pentru totdeauna acel lucru.
Credința că îi putem schimba pe alții – de multe ori oamenii consideră că fericirea lor depinde de alți oameni. În acest sens, nefericirea lor este cauzată tot de cei din jur. Dacă cei apropiați nu sunt așa cum ne dorim noi, dacă nu se comportă așa cum vrem, vom încerca să îi schimbăm punând presiune pe ei pentru a corespunde așteptărilor noastre, pentru a ne face pe plac, pentru a ne satisface dorințele, pentru că numai așa vom putea fi fericiți. Dacă nu, suntem nefericiți. Această idee este falsă, pentru că în realitate o persoană se schimbă dacă și doar atunci când își dorește asta. În plus, fericirea noastră nu depinde de alți oameni, ci de noi înșine.
Citirea gândurilor – persoana crede că știe ce gândește o altă persoană, fără a avea suficiente informații care să îi susțină această convingere, grăbindu-se a trage concluzii, în general negative. De exemplu, dacă cineva râde, persoana poate concluziona eronat că sigur râde de ea. Sau „sigur nu mă place”, „știu ce gândești, tu de fapt nu voiai ca eu să vin aici”.
Ghicirea viitorului – se referă la tendința de a face presupuneri în legătură cu viitorul și a le percepe ca fiind absolut adevărate, în ciuda faptului că nu avem suficiente dovezi pe care ne-am putea baza atunci când facem acele afirmații. De exemplu, dacă cineva nu a întâlnit încă un partener potrivit, poate gândi că nu va întâlni niciodată pe nimeni cu care să formeze o relație. Însă nu are de unde să știe acest lucru, dar consideră că acest fapt se va întâmpla cu siguranță, deși alte variante sunt bineînțeles posibile.
Imperativele categorice – se referă la faptul că persoana crede că lucrurile trebuie să fie ori să se întâmple într-un anume fel, doar pentru că ea își dorește asta, ignorând realitatea obiectivă: „El trebuie să îmi facă pe plac, altfel nu mă iubește”, „Eu trebuie să câștig acest premiu, altfel concursul nu este drept”. Atunci când ne așteptăm ca oamenii să facă ce vrem noi, pentru că așa vrem noi, iar acest lucru nu se întâmplă, suntem dezamăgiți și furioși, dispuși chiar să ne răzbunăm, fără să ne dăm seama că noi suntem de fapt cei egoiști pentru că le pretindem diferite lucruri fără a ține cont și de dorințele lor.
Personalizarea – tendința de a lua totul personal sau de a ne învinovăți pentru producerea unor evenimente, neținând cont de ceilalți factori care au contribuit la producerea acelor evenimente. De exemplu, un părinte care crede că el este de vină pentru faptul că fiul său nu a intrat la facultate; o persoană care crede că este vina ei dacă cineva nu se simte bine la o petrecere; dacă partenerul este supărat pentru că a avut o zi grea la birou, apare presupunerea că de fapt el este supărat pe tine.
Catastrofizarea – exagerarea importanței sau semnificației unor aspecte. Evenimentele neplăcute sunt privite ca fiind adevărate catastrofe. De exemplu, un student care pică un examen poate crede că și-a ratat întreg viitorul. O persoană care face o greșeală minoră la locul de muncă poate crede că își va pierde slujba, că nimeni nu o va mai angaja vreodată și că va ajunge pe străzi.
Învinovățirea celorlalți – se referă la faptul că oamenii au tendința de a-i învinovăți pe ceilalți pentru ceea ce simt sau trăiesc. Nu își asumă responsabilitatea pentru alegerile lor, pentru felul în care se simt, pentru viața lor și caută vinovați în exterior pe care să îi poată blama: „din cauza ta mă simt așa”, „tu m-ai enervat”, „din cauza ta am renunțat la …”, „din cauza ta am făcut asta”. Însă nimeni nu poate să ne facă să ne simțim într-un fel anume și nimeni nu ne poate impune cum să reacționăm. Noi suntem cei în controlul minții și emoțiilor noastre și noi suntem cei care alegem și luăm decizii.
Oricare ar fi subiectul sesiunii sau ședinței de coaching, eu plec de la
următorul principiu: omul din fața mea este expert in problema lui.
Eu știu că cel din fața mea, clientul, este de departe cel mai competent si fin
cunoscător al problemei, situației, obiectivului sau ambiției lui.
De cele mai multe ori, când clientul abordează un subiect cu mine, acesta a
întors deja problema sau situația pe toate părțile. El se află pe un teritoriu
pe care îl cunoaște perfect, doar că a ajuns într-un impas. Până a veni la
mine, clientul a avut timp și spațiu să reflecteze profund la problema sau
situația lui. Și totuși se află în situația de a nu putea găsi o soluție la
problema sau ambiția lui și e chiar convins că nu există vreo modalitate
de a-și atinge obiectivul în contextul dat, așa cum îl percepe el, clientul!
Numai și numai clientul este în stare să găsească răspunsurile sau soluțiile
cele mai potrivite pentru rezolvarea problemelor sale. De aceea sunt și atât de
puternice si revelatoare propriile răspunsuri și soluții.
Și atunci ce face un coach?
Un coach profesionist nu se concentrează asupra problemei, așa cum o pune
clientul ci mai degrabă asupra modului său de a pune
problemele, asupra cadrului său de referință care stă la baza modului său de
abordare a diverselor situații si obiective personale. Ințelegerea acestui
cadru de referință și a modului de *funcționare* a minții clientului, este
esențială pentru coach, pentru a ști cum anume se pun întrebările, ce
întrebări trebuie puse și când.
Deci, coach-ul pune întrebările potrivite și acompaniază clientul în găsirea
propriilor soluții. Un coach nu se substituie clientului său, nu-i propune
soluții sau opțiuni de răspuns la problemele sale. Aceasta e frumusețea si arta
coaching-ului de calitate. În modul cum este pusă de client, problema
este nerezolvabilă. În felul în care își fixează el, obiectivul este de
neatins. În felul în care o abordează, situația este fără ieșire.
Coaching-ul are la bază următorul principiu (asemănător cumva cu celebrul
citat al lui Einstein, “Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel
de cunoştinţe la care a fost creată.”) : o problemă bine pusă își găsește mai
ușor rezolvarea, iar o problemă fără soluție este probabil pusă intr-un mod
greșit.
In concluzie, coach-ul nu va intra în conținutul problemei clientului și
nu-și îndreaptă atenția asupra detaliilor din povestea clientului, căci astfel
cu ușurință va fi prizonierul aceleiași structuri de gândire… blocată.
Coach-ul va interveni asupra cadrului general, cel care îl conducea până acum
pe clientul său să găseasca soluții. Clientul, cu ajutorul coach-ului, își va
regândi modul de abordare a problemelor, va vedea totul dintr-un alt unghi și
chiar își va privi propriul univers și lumea interioară dintr-o perspectivă
uimitoare, originală și neașteptată.
Sper că v-am convins, vă aștept la o ședință de coaching cu mine!
In articolul de azi, ”Subconstientul si culorile”, vom vorbi despre semnificația culorilor, mai exact influența culorilor asupra subconstientului. Este bine de știut că prin intermediul culorilor ne putem îmbunătăți viața, dacă vom ști să folosim culorile, alegând culoarea potrivită, în funcție de circumstanțele în care ne aflăm. Fiecare culoare generează un anume tip de emoție și are o anumită semnificație după cum vom vedea în cele ce urmează, analizând fiecare culoare în parte.
Culorile au puterea de a influența starea fiziologică a
organismului uman, procesele psihice precum și trăirile noastre interioare.
Psihologii au ajuns la concluzia că diferitele culori ale obiectelor de care
avem zilnic nevoie au o influență semnificativă asupra stării noastre de spirit
și a modului nostru de viață, cele mai benefice fiind culorile naturii. Fiecare
culoare se poate obține într-o mare diversitate de nuanțe. Culorile închise
(albastru, verde) induc în general stări depresive, cele prea tari (roșu,
portocaliu) sunt obositoare, iar culorile pastel (azuriu, roz) creează bună
dispoziție și optimism.
1. Subconstientul
si culorile. Alb
Culoarea albă conține toate culorile spectrului vizibil și este sinteza tuturor efectelor terapeutice ale acestora. În ceea ce privește lumina albă naturală, aceasta crește tonusul organelor interne, producând în intimitatea țesuturilor câmpuri și curenți electrici favorabili tuturor funcțiilor organismului. Practic, nu există afecțiune care să reziste unui spectru de lumină alb -strălucitor; din acest motiv tot ce ține de medicină și farmacie este de culoare albă. În plan psihologic, albul este un balsam pentru toate tensiunile emoționale, având darul de a calma, alina și purifica gândurile și sentimentele.
Culoarea alba
poate stimula puterea de creație, este fortifiantă, regenerează întregul sistem
de energii ale organismului uman. Ea înfrumusețează
ambianța, modifică luminile și umbrele spațiilor, formele și contururile
interioarelor. Culoarea dinamizează spațiul, poate “mări” sau “micșora” un
interior, îl poate anima și înveseli sau îl poate face monoton, neagreabil sau
chiar ostil.
Ca indicații terapeutice, albul se poate folosi în:
afecțiuni hepatice, diabet, diferite afecțiuni endocrine, tulburări de
creștere, depresii, anxietate, diverse nevroze, gripă, bronșită.
2. Subconstientul
si culorile. Galben
Galbenul este culoarea cunoașterii mentale, cercetătorilor și a inteligenței practice! Este, de asemenea, culoarea încrederii în sine. Culoarea galbenă stimulează sistemul nervos central, amplifică activitatea mentală, îmbunătățește tonusul general făcându-ne să ne simțim în formă, ameliorează digestia, stimulează sistemul limfatic, permite atingerea unei depline stăpâniri de sine, facilitând autocontrolul și o deosebită luciditate. De asemenea, galbenul stimulează nervul optic și influențează funcționarea normală a sistemului cardiovascular. Considerata cea mai vesela din tot spectrul, culoarea galbena stimulează trăirea unor sentimente pozitive, cum ar fi: optimismul, cutezanța, tendința de autodepașire, stăpânirea de sine, generozitatea. Cei ce preferă această culoare sunt optimiști, originali, creativi, spirituali, adoră provocările și sunt prieteni pe care se poate conta. Culoarea galbenă este ideala pentru holuri sau pentru o cameră insuficient luminată.
Folosește galben ori de câte ori ai nevoie de luciditate și vrei să-ți folosești ascuțimea minții. De asemenea, dacă vrei să iei decizii importante, să influențezi pe cineva sau să convingi pe cineva prin argumente logice, este bine să folosești galbenul pentru că îți amplifică activitatea mentală.
În ceea ce privește indicațiile terapeutice, culoarea galbenă stimulează activitatea ficatului, amplifică procesele trofice la nivelul pielii, normalizează digestia. Este indicată în: hepatite cronice și acute, dischinezie biliară, colite de fermentație, diferite eczeme și afecțiuni ale pielii, diabet, migrene, meteorism, tulburări stomacale, stimularea memoriei, calmant în psihonevroze. Nu este indicat galbenul în: stări febrile, palpitații cardiace, inflamații acute, stări de supraexcitare. Îmbrăcămintea de culoare galbenă este indicată pentru a întări și a dinamiza nervii și creierul.
3. Subconstientul
si culorile. Portocaliu
Portocaliul este culoarea antioboseală, stimulează sistemul respirator, facilitează asimilarea calciului în organism, fiind un excelent stimulent sexual. Este considerat unanim culoarea veseliei și a bunei dispoziții, a bucuriei de a trăi. De asemenea, portocaliul este o culoare energizantă, stimulează sistemul imunitar al organismului și ajută la calmarea problemelor digestive. Portocaliul simbolizează confort și căldură, fiind potrivit pentru camera de zi, însă pe suprafețe mari poate deveni obositor. Cei cărora le place această culoare sunt harnici, entuziaști și iubesc aventura. Mai puțin agresiv decât roșul, portocaliul este un antidepresiv și un regenerant ideal, o culoare antistres excelentă, care ne ajută să ne echilibrăm atunci când suntem agresați de factori exteriori. Din punct de vedere psihologic, culoarea portocalie este indicată pentru reechilibrarea psihică, redobândirea optimismului, trăirea plenară a vieții, fiind indicată, în special, pentru depășirea inhibițiilor, a obsesiilor și tulburărilor de natură sexuală, spasmelor sau nevrozelor.
Portocaliul este un mesaj al soarelui la răsărit, al vieții noi, deci al sexualității și renașterii. De asemenea, portocaliul transmite un mesaj legat de aplicarea puterii în plan social, asupra unor mari mase de oameni. Roșul și portocaliul sunt culori politice prin excelență, puterea care influențează masele. Respingerea acestei culori poate însemna că persoana în cauză este inhibată, timidă, are prejudecăți sexuale, estefrustrată sau are un sentiment de autoînvinovățire.
În ceea ce privește indicațiile terapeutice, portocaliul
poate fi utilizat în tratarea astmului, spasmofiliei, în caz de litiază
biliară, melancolie, stres, bronșite, afecțiuni renale sau hepatice, reumatism
cronic. Portocaliul nu are contraindicații.
4. Subconstientul
si culorile. Rosu
Roșul este culoarea preferată de către persoanele
curajoase, voluntare și comunicative. Roșul este simbolul vieții, al puterii și
al vitalității, semnificând voința de a obține rezultate, de a înfrunta viața;
este considerat a fi un stimulent universal, fiind asimilat cu căldura
indispensabilă oricărei vieți, stimulează circulația sângelui și facilitează
regenerarea celulară. De asemenea, la fel ca și culoarea alb, creează impresia
de mărire a obiectelor și a spațiilor (vopsite în roșu), însă, spre deosebire
de alb, produce oboseală dacă este privită mult timp. Roșul luminos
simbolizează eroticul; o femeie îmbrăcată într-o rochie roșie are un impact mai
direct asupra sensibilității bărbaților decât dacă ar purta o rochie în altă
culoare. Preferința preponderentă pentru roșu indică stări de efervescență
lăuntrică, energie, dinamism, forță, vigoare.
Roșul este, de
asemenea, culoarea energiei, a influenței. Energia e ceea ce face ca lucrurile să fie într-o
permanentă mișcare. Orice mișcare înseamnă energie, deci schimbare. Dacă
dorești să schimbi ceva, ai nevoie de energie. Din
acest motiv, roșul este cel mai potrivit atunci când vrei să influențezi o
schimbare.
În ceea ce privește indicațiile terapeutice, roșul ajută
în caz de: anemie, răceală, gripă, dureri reumatice, tulburări respiratorii,
anumite forme de depresie nervoasă, astenie fizică, frigiditate, astm bronșic.
Roșul are capacitatea de a ameliora metabolismul, de a stimula funcțiile
ficatului și activitatea sexuală masculină. Contraindicații: hipertensiune
arterială, febră, crize de nervi, temperamente sangvine, tulburări emoționale.
5. Subconstientul
si culorile. Roz
Culoarea roz a fost asociată dintotdeauna cu inocența și
feminitatea, are proprietăți calmante și relaxante, creează o ambianță
optimistă și odihnitoare. Rozul exprimă tinerețe, fericire și este ideală
pentru camera copiilor sau pentru baie. Cei care prefera culoarea roz sunt
romantici, talentați, cuceritori în conversații și păstrează un aer de inocență
juvenilă. Această culoare este liniștitoare pentru energiile emoționale ale
fiecăruia dintre noi și ajută la stimularea sistemului imunitar al
organismului.
6. Subconstientul
si culorile. Verde
Culoarea verde este culoarea naturii, fiind a doua culoare pe care o distingem după albastrul cerului. Sub acest aspect simbolizează puterea de creație, speranță, comuniunea cu forța universală și este, prin excelență, culoarea vieții, a regenerării și a vindecării. Poate echilibra trupul, mintea și spiritul. Verdele ne spune la nivel subconștient că totul este în regulă, că natura își urmează cursul firesc, că iarna a trecut și primăvara bate la ușă. Acest mesaj este cel care te calmează când ești tensionat și îți alungă teama. Teama apare când ceva nu e la locul unde trebuia să fie, când lucrurile ies din normal. Atunci, culoarea verde transmite mesajul ei de normalitate, de natură vie și sănătoasă.Respingerea culorii verde arată rezistență la schimbare, teama de nou, lipsa adaptării.
Verdele este, deci, culoarea naturaleții. Oricând vrei să revii la o stare anterioară, la o stare în care te-ai simțit bine, folosește verdele. Vei simți că poți să faci față oricăror situații dificile sau oricăror situații noi. Verdele îți dă flexibilitatea mentală necesară ca să poți vedea și alte variante, pe care nu le văzusei până acum.
În scop terapeutic verdele este util în: dureri de cap, alergii, insomnii, hipertensiune arterială, ulcer gastric, gripă însoțită de febră, nevralgii, oboseală acută, insomnii, nevroze însoțite de anxietate. Ca regenerant, culoarea verde este indicată pentru stimularea vindecării rănilor vechi și a fracturilor. La toate culorile, dar la verde în mod special, există foarte multe nuanțe, care sunt sensibil diferite între ele atât ca acțiune asupra organismului, cât și asupra psihicului, după cum urmează: Verdele crud al primăverii este regenerant și întineritor, dinamizează procesele fiziologice din organism și induce o stare de expansivitate și bună dispoziție. Se recomandă în tratarea tuturor afecțiunilor cronice produse de uzură și intoxicarea organismului; Verdele profund al pădurilor este mai mult calmant, un adevărat balsam al stărilor de iritare psihică, favorizând totodată și o stare de interiorizare. Persoanele cărora le place această culoare sunt echilibrate, generoase, meticuloase, nu le place să-și asume riscuri și nu sunt sociabile. Îmbrăcămintea de culoare verde se recomandă să se poarte mai ales în timpul perioadelor de tulburări emoționale sau mentale. Recomandările medicale privind plimbările sau concediile efectuate în mijlocul naturii spun totul despre puterea de revigorare a acestei culori. De fapt, este una dintre culorile despre care se admite că nu are contraindicații majore, atât timp cât nu este folosită în nuanțe închise, timp îndelungat.
7. Subconstientul
si culorile. Albastru
Nu există un elixir mai bun pentru a ne curăța sufletul și întreaga ființă decât privitul cerului senin; albastrul pur al cerului este considerat culoarea aspirațiilor înalte, a libertății lăuntrice, a calmului, a iubirii altruiste, lipsite de gelozie și posesivitate. Albastrul face parte din paleta culorilor reci, odihnitoare și liniștitoare, care îndeamnă la calm și reverie, stimulând predispoziția la concentrare și liniște interioară. În plan psihologic predispune la meditație, tandrețe, afecțiune, nostalgie, inspirație, devotament. Mecanismele interioare care declanșează aceste stări se explică prin scăderea presiunii sangvine și a tonusului muscular (în sensul relaxării, a eliberării de stres), prin reglarea și calmarea respirației și prin reducerea frecvenței pulsului. Toate acestea ne transmit un sentiment de bine ca acela pe care îl resimțim cu toții când ne aflăm în spații deschise (câmpie, vârf de munte, malul mării) inundate de albastrul cerului senin. Mesajul pe care omul l-a învățat de la început a fost cel de neîngrădire, de libertate. Această eliberare pe care cerul ți-o conferă prin albastrul său este înțeleasă de subconștient și prin detașarea de probleme, prin calm și armonie interioară. Respingerea culorii albastru arată lipsa încrederii în cei din jur, neîndeplinirea vocației.
Albastru este
culoarea vocației. Când o persoană își
găsește vocația, aceasta vine în paralel cu o împăcare de
sine, ca o emoție care le domină pe toate celelalte și îți asigură o stare de
fericire. Rolul culorii albastru este chiar de a “deschide
orizonturile”, de a te face să aduci imensitatea cerului în
subconștient. Din această cauză, albastrul are rolul de a îndepărta limitele.
Albastrul îndepărtează de noi acele limite până dincolo de orizont, face ca
orizontul să fie singura limita. Albastrul se folosește la vopsirea culoarelor
și încăperilor în nuanțe deschise, ca să dea senzația de spațiu mai mare, iar
în sălile de operație și de naștere se folosește pentru efectul ei analgezic și
antispastic.
Albastrul produce o creștere a capacității de apărare imunitară a organismului și facilitează regenerarea celulară. În scop terapeutic, albastrul poate fi folosit pentru tratarea următoarelor probleme medicale: hipertensiune arterială, afecțiuni ale gâtului, dureri de cap, afte, insomnie, abcese gingivale, alergii, stări febrile, insolație, palpitații. Este contraindicat în: boli reumatice, răceală, frisoane, oboseală, stări depresive. S-a observat că expunerea prea îndelungată la lumina albastră și mai ales interioarele de culoare albastră induc, în timp, locatarilor o stare de oboseală și de depresie. Este o diferență foarte mare între albastrul strălucitor al cerului sau al mării luminate de soare și albastrul folosit în decorarea interioarelor, care la lumina sensibil mai slabă a becurilor electrice declanșează în timp efecte negative asupra psihicului și a stării generale de sănătate.
8. Subconstientul
si culorile. Indigo
Din punct de vedere spiritual, această culoare este
considerată reflexia Sfântului Duh, favorizează atingerea unei bune
interiorizări, facilitează meditația și ajută la îndepărtarea obsesiilor.
Culoarea indigo combină albastrul intens al gândirii clare, lucide cu aspectele
nuanței de roșu stabilizator, de aceea prin asimilarea acestei culori devin
posibile schimbări benefice rapide la toate nivelurile ființei umane.
Mesajul culorii
indigo pentru subconștient este tocmai o interiorizare și o revenire acasă, la
propria ta ființă. Indigo este culoarea care vindecă mintea și
sufletul. Respingerea culorii indigo arată pe omul care e cu picioarele
pe pământ, pe care nu îl interesează lucrurile abstracte, ci tot ce
exista pe lume se reduce la ceea ce poate atinge cu mână.
Indigo este
culoarea idealului, este culoarea emoțiilor. De
fapt, ceea ce face indigo este să ia o emoție și să-i modifice calitățile. Dacă
ai de-a face cu nervozitatea, indigo va estompa această stare, o va dilua ca și
cum produce o transformare chimică.
În scop terapeutic, culoarea indigo este benefică în
cazul: migrenelor, diminuării sau pierderii senzației gustative sau a
mirosului, stimulării activității glandei tiroide, nevralgiilor, stărilor
obsesive, afecțiunilor bronhopulmonare, sinuzitelor. Culoarea indigo este un
agent purificator al sistemului circulator și ameliorează durerile, datorită
proprietăților sale sedative, antialgice și anestezice.
9. Subconstientul
si culorile. Violet
Culoarea violet este supranumită “culoarea puterii”, deoarece este considerată culoarea regilor. Violetul favorizează apropierea de latura spirituală a vieții, apariția inspirației, dinamizează intuiția, conferă candoare și puritate, aspirație spre ideal. Mulți muzicieni, poeți și pictori au arătat că momentele lor de mare inspirație au apărut în situații în care au fost înconjurați de o lumină violetă. Unul din secretele geniului lui Leonardo da Vinci a fost lumina violetă obținută prin filtrarea razelor soarelui de amiază prin draperiile camerei sale în care stătea vreme îndelungată înainte să se apuce de lucru. El recomandă pentru amplificarea creativității elevate “terapia cu violet”. Preferința pentru nuanțele pure de violet indică o natură sinceră, inocentă, precum și o anumită înțelepciune. La nivel psihic, violetul calmează angoasele, anihilează frica și elimină agresivitatea.
Culoarea violet este o echilibrare a spiritului cu emoțiile. Este o culoare care spune subconștientului că viața înseamnă mai mult decât corp, minte și sentimente. Este culoarea care te conduce spre spiritual. Natura produce rar această culoare, de obicei o găsim prin peșteri sau sub apă. Florile și plantele violet sunt mai rare decât cele de altă culoare. Din această cauză, mesajul violetului este cel de spirit ascuns. Este culoarea inspirației și a intuiției spirituale. Este culoarea care te ajută la descoperirea de lucruri noi prin intuiție. Respingerea culorii violet înseamnă frica de implicare emoțională, teama de deziluzie, respingerea dezvoltării personale, idealuri neîmplinite.
Violet poate fi considerată culoarea spiritualității, întrucât violetul este un amestec de roșu și albastru, este echilibrarea masculinului cu femininul. Este culoarea care echilibrează cel mai bine energiile masculine și feminine, însă trebuie avut grijă la nuanțe: un violet cu mai mult albastru decât roșu duce la amplificarea stării de singurătate, iar mai mult roșu decât albastru duce la amplificarea orgoliului.
Culoarea violet poate fi utilizată pentru tratarea sau
ameliorarea următoarelor probleme medicale: boli reumatice, nevralgii,
insomnii, astm bronșic, tulburări de vedere, dezechilibre nervoase, afecțiuni
renale, boli infecțioase, stimularea memoriei, afecțiuni cardiace, celulită.
Culoarea violet favorizează dezintoxicarea organismului, întărește sistemul
imunitar, stimulează producerea globulelor albe, reglează tensiunea arterială
și induce somnul. Este contraindicată în cazul persoanelor melancolice,
predispuse la depresie psihică.
Psihologia împarte creierul uman în trei mari
categorii: conștientul, subconștientul și inconștientul.
CONȘTIENTUL este acea parte a minții care se ocupă de aspectele raționale,
analitice și logice ale minții noastre. Folosim conștientul pentru toate activitățile
zilnice care cer rațiune, memorie și acțiune. Când mâncăm, când ne gândim la
ceva, muncim, citim, vorbim, când luăm decizii, analizăm o situație, in toate
aceste cazuri ne folosim de partea conștientă a mintii noastre. Felul in care
gândim este determinat de partea conștientă a minții noastre si tot conștientul
este răspunzător de performanțele sau de eșecurile noastre în laturile practice
ale vieții noastre, dar și de fericirea sau nefericirea noastră. Ce este foarte
interesant, este că la naștere noi nu avem minte conștientă. Aceasta se
formează pe măsură ce umplem mintea conștientă cu informații, mai întâi de la
părinți, mai apoi de la familia lărgită (bunici, rude, bone etc), iar mai
târziu de la învățători, profesori și nu în ultimul rând din cărțile citite și
chiar de la televizor, internet etc. Așa se face că mintea conștientă este cea
care ne impune limite psihice și mentale (inutile și dăunătoare de altfel) și
este cea care poate suferi blocaje psihologice care conduc la probleme de
viață, greutăți, neîmpliniri și chiar depresii.
În funcție de calitatea informațiilor pe care
le primim, le învățăm sau le extragem din mediul înconjurător, mai ales în
primii ani de viață, vom *dezvolta* două programe de gândire (ca un software de
calculator): un program orientat către pozitivitate, optimism, împlinire, fericire
și un program orientat către negativism, pesimism, tristețe etc.
Este nevoie de ani (dintre care primii șase
sunt foarte importanți) până când mintea conștientă se formează pe deplin, devenind
centrul logicii, centrul rațional, centrul analitic al minții noastre.
Mintea conștientă sau conștientul reprezinta
aspectul cel mai limitat al conștiinței noastre.
SUBCONȘTIENTUL sau “Preconștientul” așa cum l-a
numit Freud, este acea parte a conștiinței noastre care apare în conflictul
dintre conștient și inconștient, dar situându-se mai aproape de conștiință și
participând la refularea pulsiunilor inconștiente. Acestea sunt filtrate prin
subconștient și numai unele dintre acestea ajung în conștient.
Subconștientul este rezervorul unde se conserva toate actele
ce au trecut cândva prin filtrul conștiinței, s-au realizat cu efort, dar care
se afla într-o stare latenta, de virtualitate psihica putând însă sa redevina
oricând active, sa pășească pragul conștientului.
Acesta (SC) cuprinde informații, amintiri, automatisme,
deprinderi, ticuri, stări de set (montaj) perceptiv și intelectual, tonusul
emoțional, motive.
Subconștientul este acela care pune în
practică gândurile care provin de la conștient și în funcție de forța
acestora, subconștientul încearcă să le materializeze, adică să le ducă la
îndeplinire, indiferent dacă este un gând bun sau unul rău, indiferent dacă
acel gând este o dorință de-a noastră sau doar un gând scăpat de sub control
(un gând negativ, o obsesie etc).
De reținut este faptul că subconștientul nu
diferențiază emoţia sau sentimentul pozitiv de cel negativ și de asemenea
nu face distincția între bine sau rău, el este neutru şi nu gândeşte.
Doar conștientul nostru este acela care distinge între bine și rău, între o
emoție pozitivă și una negativă. Subconștientul nostru este mult mai puternic
în procesarea informațiilor decât conștientul nostru.
Visele, deși au punctul de pornire in inconștient,
ele se finalizează și se depozitează în sfera subconștientului, si anume, in
etajul superior al acestuia, ceea ce face posibila conștientizarea si relatarea
conținutului lor imediat după trezire.
Dar totuşi, ce este subconştientul? „Grand
dictionnaire de la psychologie“ (1994) defineşte subconştientul ca fiind
„ansamblul stărilor psihice de care subiectul nu este conştient, dar care
influenţează comportamentul său“. Tot acolo se afirmă că el reprezintă un
conţinut de gândire, aflat la limitele intrării în conştiinţă. Cei mai mulţi
autori concep subconştientul ca pe un nivel psihic ce cuprinde actele care au
fost cândva conştiente, dar care în prezent se desfăşoară în afara controlului
conştient. El este rezervorul unde se consumă amintirile, automatismele,
deprinderile, ticurile, scenariile intelectuale sau percepţiile stereotipe,
deci toate actele ce au trecut cândva prin filtrul conştiinţei, s-au realizat
cu efort, dar care se află într-o stare latentă, putând să redevină oricând
active, să păşească pragul conştiinţei.
INCONȘTIENTUL (sau supra-eul) este acela care
înregistrează, în permanenţă, toate informaţiile și gândurile din jurul nostru,
tot ceea ce învățăm pe parcursul vieții și de asemenea emoţiile, senzaţiile,
imaginile, sunetele şi gusturile, toate acestea fiind apoi arhivate mental; sub
acest aspect inconștientul funcționează ca ”memorie”. Aceste procese mentale
presupun miliarde de operaţii ce au loc într-un timp foarte scurt; spre exemplu
o persoană în vârstă de treizeci de ani acumulează în jur de trei trilioane de
informații (gânduri), ce sunt depozitate în memorie.
De asemenea, inconstientul este acela care
asigură şi controlul tuturor funcţiilor biologice ale organismului nostru, cum
ar fi respiraţia, digestia, ingestia hranei, bătăile inimii.
Inconstientul gestionează şi toate acţiunile
sau reacţiile automate pe care le facem în mod spontan, fără a ne gândi la ele,
cum ar fi condusul maşinii, înnotul, sau orice altă acțiune pe care o facem în
mod automat, în timp ce, poate, ne gândim la altceva.
Inconștientul nostru funcționează ca un ”hard
disk” (de calculator) pe care sunt stocate informații ce pot fi oricând
reamintite, adică aduse în sfera conștiinței. Prin intermediul inconștientului
pot fi reamintite diverse informații sau deprinderi, fără ca acestea să ne fie
utile neaparat în momentul reamintirii. Tot ceea ce învățăm pe tot parcursul
vieții se imprimă în inconștient (prin intermediul subconstientului), iar
atunci când aveam nevoie de o informație accesăm inconștientul pentru a o aduce
în sfera conștiiței, unde o prelucrăm sau o transmitem, verbal, mai departe.
Trebuie să reținem faptul că subconștientul
și inconștientul sunt responsabile pentru cel putin 90% din gândurile,
emoțiile și acțiunile noastre din fiecare zi. De cele mai multe ori, mintea
noastră se comportă ca un “pilot automat” care ne conduce
viața, întrucât mintea conștientă (conștientul) o folosim în mai putin de 10%
din acțiunile zilnice.
Acum știm cum funcționează subconștientul și
cât de important este rolul său, motiv pentru care trebuie să ne asigurăm în
permanență că-l alimentăm doar cu gânduri și sugestii pozitive, întrucât tot
ceea ce transmitem în subconștient, voluntar sau involuntar, acesta încearcă să
materializeze, iar mai devreme sau mai târziu vom trăi, sub formă de
experiențe, tot ceea ce am transmis în trecut în mod constant în subconștient.
Ca o conluzie se pot reține câteva idei esențiale:
Inconștientul nu doarme niciodată, el
este acela care ne dirijează acțiunile, ne ghidează intuiția, ne ajută să
memorăm anumite fapte și întâmplări ale vieții. De asemenea, inconștientul este
responsabil de funcționarea optimă a organismului nostru, respectiv controlează
bătăile inimii, circulația sângelui, digestia, asigură eliminarea rezidurilor.
Este responsabil de sănătatea noastră; atunci când suntem bolnavi,
inconștientul este acela care face tot posibilul să redevenim sănătoși.
Datorită forței sale uriașe, inconștientul este capabil să controleze toate
procesele vitale, funcțiile corpului.
Subconștientul se află într-o permanentă
legătură cu divinitatea, cu tot ceea ce se află în spațiul înconjurător, cu
întregul univers. Este latura transcendentă a noastră, este Dumnezeul din noi.
Subconștientul deține deja, în profunzimile
sale latente, soluțiile perfecte la toate problemele care ne frământa și ne
poate îndeplini direct proporțional cu intensitatea încrederii, orice dorință.
Cel mai bun mod de convingere este, de exemplu, să-i sugerezi ferm înainte de a
adormi: ”Vreau să mă trezesc la ora 5 dimineața” și vei constata că te vei
trezi exact la ora dorită.
Nu întrebuința niciodată formulări de tipul:
“nu am mijloace” sau “îmi este imposibil” sau “niciodată n-am să pot”, întrucât
îți vei sabota singur reușitele.
Conștientul este și paznicul căii de acces
spre inconștient. În mod normal, prima lui funcție ar trebui să fie aceea de a
ocroti inconștientul, astfel încât în el să nu ajungă să se imprime idei false,
convingeri greșite sau gânduri negative. De aceea este bine sa obișnuiesti
conștientul să producă doar gânduri pozitive.
Una dintre cele mai bune metode de a
înțelege puterea coaching-ului, este de a compara o discuție obișnuită cu
dialogul din ședinta de coaching.
Să luăm o problemă foarte des
intâlnită, cea a managementului timpului.
Exemplu de discuție obișnuită:
„George: Hei Mihai, aș vrea să stăm un pic de vorbă, ai câteva
minute? Știi bine, ne cunoaștem și lucrăm împreună de ani buni, trebuie să stau
de vorbă cu tine. Am o situație care pe zi ce trece devine tot mai presantă. Am
o problemă cu timpul, cu gestionarea timpului mai exact. Nu-mi ajunge timpul
pentru ce am de făcut.
Mihai: Da, culmea și eu am exact aceeași problemă. Cine pune
presiune? A, nu-mi spune, șeful tău, este? Îl știu pe individ. Nu știu frate,
dar ar fi cazul să-l pună cineva la punct. Care-i problema lui?
George: Nu-i așa simplu, e șeful totuși. Am vorbit cu el, i-am
cerut practic ajutorul, dar el nu și nu, trebuie să fac tot ce stabilim în
ședința de dimineață, punct cu punct. Totul. Nu știu ce să fac. Tu cum
faci, cum te descurci?
Mihai: Nu prea bine nici eu! Ți-am zis, îl cunosc pe
tip, poate fi destul de stresant când vrea! Păi, ai putea să-ți faci o lista și
să iei lucrurile pas cu pas.
George: Am făcut și asta, nu merge.
Mihai: Hm, ceva mai interesant ar fi să-i ceri șefului să vă
trimită la cursuri de management al timpului. E și asta o idee!
George: Sunt full cu ce am de făcut, când să mai merg și la
cursuri!!
Mihai: Păi…stai așa, mi-a mai venit o idee. Uite aici un
sfat: lucrează mai multe ore, poate chiar și în weekend sau de acasă!!
George: Omule, deja lucrez cam 50 de ore pe săptamână, neplătite.
Și dacă lucrez de acasă, o să mă certe soția, iar cei mici au nevoie și ei de
mine. Cu soluțiile tale, îmi fac alte probleme.
Mihai: Știu că voi suntețimai mulți in departament, iar tu ești
unul dintre cei mai vechi. Mai paseazădin sarcinile tale unui *boboc*. Poate e
nevoie să muncească mai mult.
George: Toți sunt la fel de ocupați
ca și mine. Nu știu, simt că mă învârt în cerc.
Mihai: Îti spun eu ce să faci, vorbește cu șeful și sugerează-i să
angajeze mai mulți oameni. Buget știu că aveți. Ei, ce zici de asta?
George: Hm, ce să mai zic, probabil că așa o fi, cum zici tu…”
Exemplu de o scurta sesiune de
coaching:
„George: Hei Liviu, aș vrea să stăm un pic de vorbă, ai câteva
minute? Știi bine, ne cunoaștem și lucrăm împreună de ani buni, trebuie să stau
de vorbă cu tine. Am o situație care pe zi ce trece devine tot mai presantă. Am
o problemă cu timpul, cu gestionarea timpului mai exact. Nu-mi ajunge deloc
timpul pentru ce am de făcut.
Liviu: Spune-mi mai mult. Cum ai ajuns la concluzia că ai problema
asta?
George: Niciodată nu reușesc să fac totul de pe agenda mea de
lucru. Pe măsură ce reușesc să fac ceva din *to do list*, se adaugă alte
sarcini și mereu rămân în urmă. Am vorbit și cu șeful de departament, i-am
cerut ajutorul, dar a ridicat din umeri și mi-a spus că toate sarcinile si
task-urle trebuie îndeplinite.
Liviu: OK. Ce înseamna pentru tine un bun management al timpului?
George: Simplu, să reușesc să fac tot ce e pe agenda mea de
lucru!
Liviu: Super. Acum spune-mi cât de reală este dorința asta a ta?
George: Nu prea e reală, adevărat, dar ce pot face?
Liviu: George, în ce fel ai mai abordat, să zicem situații
similare? Cum procedezi…discuți cu cineva, îți faci liste pro/contra, citești
cărți din care speri să înveți ceva, cauți pe net?
George: Da, îmi place să stau de vorbă cu ceilalți, să cer păreri
și să fac chiar liste pro/contra, avantaje/dezavantaje…
Liviu: Super. Cine sunt cei cu care ai putea sta de vorbă?
George: Ei bine, șeful chiar îmi datorează suportul și sprijinul,
la urma urmei asta-i treaba lui. Și mai am doi colegi care par a se
descurca mai bine decât mine la gestionarea timpului.
Liviu: Cum i-ai aborda pe colegi?
Din câte mi-ai spus la început, ai încercat deja să vorbești cu șeful tău
și nu prea ai avut succes.
George: Hm…voi începe prin a vorbi cu colegii, Dan și Rareș. Mă
sfătuiesc chiar azi cu ei și o să încerc să găsesc o variantă de a-l aborda pe
șeful nostru.
Liviu: Cum vei reuși lucrul ăsta…mi-ai spus că nu ai timp deloc?
Ești deja foarte ocupat!
George: E foarte important pentru mine să fac lucrul ăsta, poate
voi pierde o jumătate de oră, dar vreau să rezolv chestiunea asta. Îmi voi face
timp să vorbesc cu ei. Conversația asta cu tine m-a ajutat mult să realizez că
trebuie să fac ceva în privința asta.
Liviu: Îmi pare că ai o perspectivă nouă asupra problemei tale!
Adevărat?
George: Da, am realizat că până acum, credeam că problemele se vor
rezolva de la sine, fără să-mi fac timp sau planuri care să ducă la rezolvarea
lor.
Liviu: Ei, George, asta pare destul de revelator pentru tine! Ca
să câștigi timp, trebuie sa pierzi niște timp. Foarte interesant!
George: Da Liviu, conversația asta a fost de real ajutor. Foarte
tare!
Liviu: George, răspunsurile și soluțiile au venit chiar de la
tine, nu de la mine, ai observat? Deci, ce ți-a fost de folos din discuția
asta?
George: Cred că cel mai mult m-au ajutat întrebările tale, modul
cum m-ai făcut să privesc dintr-un alt unghi problema mea cu timpul.
Liviu: Mă bucur să aud asta. Și mulțumesc că ai fost atât de onest
și deschis.
George: Eu îți mulțumesc si te voi ține la curent cu ce am făcut
efectiv.
Liviu: Super. Chiar te rog sa-mi spui cum au mers discuțiile cu
colegii tăi și mai ales ce ai învățat despre tine însuți. Poate voi avea și eu
însumi ceva de învățat din toată povestea asta.”
Situația de mai sus este una destul
de simplă și des intâlnită, cum am spus la începutul articolului. Coaching-ul
pune accent pe resursele proprii fiecărui om si pe găsirea de soluții chiar de
către clientul sesiunii de coaching.
Subiecte abordate in coaching, fără
a se limita la acestea:
nu știi ce vrei sau ce-ți dorești cu adevărat,
stabilirea unui plan de acțiune și punerea lui în
practică,
găsirea unui traseu profesional (sau abordarea
schimbării unei profesii, loc de muncă etc),
descoperirea vocației,
blocaje emoționale,
automotivarea,
luarea de decizii importante pentru viața sau cariera
ta.
S-ar putea să fiți surprinși să
aflați că intuiția este o abilitate deliberată care poate fi
dezvoltată. Odată antrenată, este aplicabilă în multe situații, de la a vă
ajuta să alegeți o carieră până la a lua decizii rapide sub presiune și multe
altele. Dacă aveți o întrebare care are nevoie de un răspuns sau o decizie
care trebuie luată, intuiția vă poate ajuta.
Eu de exemplu, îmi folosesc intuiția
pentru a mă ajuta să ajung la sursa tulburărilor sau problemelor unei
persoane,asta în condițiile în care persoana respectivă nu-și găsește cuvintele
potrivite să spună ea însăși ce o tulbură.
Intuiția implică încrederea în suma
tuturor experiențelor Dvs., conștiente sau inconștiente. Se bazează pe tot
ceea ce ați experimentat de-a lungul tuturor anilor pe care i-ați trăit, ceea
ce înseamnă că este în continuă creștere și evoluție. Nu e de mirare că oamenii
de știința au început să numească intuiția ” al doilea
creier „.
Cercetătorii au descoperit un întreg
ecosistem de bacterii și o vasta rețea neuronala care funcționează în
intestinul nostru. Da, ați citit bine: intestin. Acest ecosistem
este cel de-al doilea creier și cuprinde aproximativ 100 de milioane de
neuroni, mai mult decât măduva spinării. Acesta nu este un creier
gânditor- nu are rațiune, nu scrie poezie sau nu rezolvă regresii multi-liniare
– dar dovezile în creștere sugerează că sănătatea intestinală vă
influențează puternic starea de spirit. Sistemul nervos enteric este o
rețea de neuroni asemănătoare unui plase cu ochiuri (plasa de pescuit) care marchează
întregul nostru sistem digestiv. Aceasta provoacă senzația de fluturi în
stomac” sau de „gol în stomac”, care sunt reacții
ale stresului psihologic . Până la 90% din celulele
implicate în aceste răspunsuri transporta informații către creier, în loc să
primească mesaje de la acesta, făcând ca intestinul să influențeze starea
voastră emoționala!!!!. Poate chiar mai mult.
La fel ca mintea noastră conștientă,
subconștientul este plin de informații. Toată lumea știe ce
înseamna”un gol în stomac” în timp ce cântărește o decizie. Asta
înseamnă că „vorbește” intuiția, te atenționează, iți atrage
atenția, clar și răspicat.
Dar intuiția știe despre ce
vorbește? Și se poate compara într-adevăr cu mintea conștientă? Uimitor,intuiția
nu se compara doar cu mintea – ea rivalizează!
Sunt multe povesti anecdotice din
care aflam cum descoperiri importante ale stiintei (de exemplu penicilina sau
teflonul) au avut loc „întâmplător”. Când menții o minte curioasă și
deschisă, poți vedea mai bine modelele, patternurile și să faci conexiuni
creative.
Un alt studiu a
demonstrat puterea intuiției, comparativ cu ignorarea acesteia și
preferința utilizării doar de informații raționale. Deși mulți oameni spun
că preferă să ia decizii rațional, este de fapt ușor că mintea să fie copleșită
de date. În acest studiu, cumpărătorii de mașini care s-au bazat și au
preferat să ia decizii de cumpărare bazate doar pe analiza comparativa sau
raționala a informațiilor, au fost în cele din urmă mulțumiți cam 25-30% de
achiziția făcută. Între timp, cei care au făcut achiziții intuitive au
fost mulțumiți 60% de alegere. Acest lucru se datorează faptului că
bazându-se pe un volum de date mai mic, proces numit în psihologie „thin
slicing”, creierul nostru poate să ia decizii bune chiar și în
absența unei mulțimi de informații.
O situație des intalnită in
viata,este cea a schimbării locului de munca. Am avut un client intr-o sesiune
de coaching, să presupunem că se numește Ioana, care vrea să plece de la
actualul loc de munca, dar nu poate lua o decizie definitiva. Nu dorește să
regrete ulterior, că a luat o decizie greșita, dar nici să mai stea nu e o
opțiune. A aplicat deja metoda arhicunoscuta de noi toți…să pună mana pe o
foaie și un pix și să facă o lista pro/contra pentru schimbarea sau nu a
jobului. Nu a reușit să vadă lucrurile mai clar, lista pro/contra nu a
ajutat-o. Singurul lucru pe care nu-l făcuse totuși era acela de a-si asculta
intuiția.
Am întrebat-o pur și simplu,”pe
o scara de la 1 la 10 cât de mult vrei să rămâi?”- a răspuns
„4”. Imediat s-a întâmplat următorul lucru: a simțit brusc o durere
între umeri și chiar o durere de cap, iar palmele au început să-i transpire.
Când am întrebat-o „pe o scara de la 1 la 10, cât de mult iți dorești
să pleci?” și răspunsul ei a fost „9”, a simțit brusc un
sentiment de ușurare, s-a lăsat pe spătarul scaunului și a știut imediat
ce are de făcut. In concluzie, chiar dacă mintea ta raționalizează toate motivele
pentru care ar trebui să rămâi într-o slujbă sau într-o relație, corpul tău ar
putea ridica steagul rosu și să-ti transmită altceva!
Cum poti să-ti antrenezi și dezvolți
intuiția? În primul rând, esențial este să-i lași spațiu să crească, să se dezvolte
și să ai încredere în intuiția ta. Unii oameni se nasc cu abilitatea asta.
Femeile, și exista dovezi în acest sens, au o intuiție puternică deoarece
(dintr-o perspectivă evolutivă) aveau nevoie de un sentiment puternic de
conștientizare sau anticipare a pericolului, pentru a-și proteja copii de
amenințările mediului în care trăiau.
Abilitățile intuitive pot fi,
deasemenea, afectate de experiențele care apar în perioadele de creștere
emoțională. Dacă cineva se confruntă cu o copilărie traumatizantă, este
posibil ca acesta să aibă îndoieli excesive și să-și piardă vocea interioară
din protecția de sine. Poate că ar trebui să învețe să aibă încredere în
intuiția lor din nou.
Pentru majoritatea oamenilor,
totuși, munca de a-și îmbunătăți intuiția necesită doar schimbări minore,
obișnuite. Iată câteva modalități prin care vă puteți dezvolta
abilitățile:
Termenele, limitele, barierele impuse și auto impuse,
blochează intuiția. Creativitatea nu-și poate face loc atunci când sunt
impuse termene sau obiective prea apăsătoare. Spațiu, e nevoie de spațiu
pentru intuiție și creativitate.
Ascultații mai mult pe ceilalți, fără analiza, fără
judecata, fără intenția de a răspunde sau a da sfaturi. Încet și sigur,
ascultarea exterioara se va transforma și într-o ascultare interioară,
lucru care va permite intuiției să crească și să lucreze pentru voi.
Folosiți-vă de „intuiția instant”. Cum? Să
presupunem că ai o situație de genul celei de mai sus, plec sau rămân la
actualul loc de muncă? Scrie întrebarea pe o foaie de hârtie, exact asa:
„Ar trebui să plec de la actualul loc de muncă?” Sub întrebare
scrie „DA/NU”, pune un pix sau un creion lângă foaie și pleacă,
fă-ți de lucru câteva ore, departe de foaie. Te întorci, pui mana pe pix,
închizi ochii câteva secunde bune, golește mintea de răspunsuri și gânduri
și…deschizi brusc ochii și imediat incercuiește răspunsul. Acest
exercițiu se bazează pe acuratețea rapidă a intuiției. S-ar putea să
nu fie un răspuns care vă place, mai ales dacă întrebarea este una
importanta, dar există o buna șansa să răspundeți sincer. Este o
modalitate bună de a obține o claritate asupra situației, indiferent de
modul în care decideți în cele din urmă să acționați.
Intuiția nu poate înflori în medii aglomerate,
zgomotoase – fie la locul de muncă, fie în timpul drumului spre
acasă. Pentru a auzi într-adevăr vocea care vine din interior,
trebuie să construiești timp și spațiu pentru a reflecta asupra
experiențelor voastre. Pare mai ușor de zis decât de făcut.
Pentru că recunosc și vreau că
intuiția să joace un rol important în viața mea, construiesc timp de reflecție
în programul meu. Am timp de rezervă între întâlniri și îmi ajustez
rutinele de dimineață și de seară, că să am timp să decomprim și să reflectez.
Instrumente de reflecție: scrisul,
plimbările, meditația.
O tehnică de meditație simplă este
să stai relaxat pur și simplu un moment pentru a conștientiza cum te
simți. Scanând în mod regulat corpul și căutând să-ți dai seama
ce simți, poți asculta vocea intuiției.
Acum, în încheiere, realizezi cum
capacitatea ta intuitiva a crescut chiar în timp ce ai citit acest articol.
Frumusețea acestui instrument incredibil este că putem lua decizii mai repede
și mai confortabil și că intuiția nu se va opri niciodată din creștere, nu vei
putea spune niciodată că e prea mult.
Imaginează-ți că te intâlnești intr-o cafenea cu un prieten sau un coleg de munca. E oarecum suparat de ceea ce i s-a intamplat de dimineata. Vezi pe fața lui supararea, frustrarea si chiar furia creata de situatie. Fața se schimonoseste, dă din mâini agitat, loveste cu palma in masa ca sa accentueze povestea, ba mai si imita vocile din povestea lui, cand cu o voce grava, cand cu o voce pitigaiata.
Pe măsură ce povestea continua, iar prietenul e din ce în ce mai prins în
propria lui poveste, încet încet gândurile tale încep să alunece în altă parte,
iar atenția ta scade. Ochii tăi fug pe peretele din spatele lui, observi o fața
interesantă undeva în stânga, parcă îți aduci aminte ce a spus prietena ta
săptămâna trecută, te gândești chiar unde îți vei face vacanța anul viitor!? In
același timp prietenul tău se focusează pe fața ta și încearcă cam disperat să
găsească semnele unei înțelegeri sau empatii pentru problema lui… „Hei,
ai uitat să dai din cap și să zici da da așa e” iti spui in gand.
Incerci să te gândești la ce ai putea să îi spui, realizezi cumva că
ești pe la jumătatea poveștii lui și iarăși gândurile alunecă în altă parte.
Brusc, un gând iese la iveală și te întrebi „Când va fi și rândul meu să
vorbesc? Am atatea chestii interesante sa-ti spun, am solutie frate la problema
ta, stiu eu cum sa faci”.
Un proverb spune „Dumnezeu ne-a inzestrat cu doua urechi si o gura, ca
sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin”.
Când ascultăm povestea sau problema unei alte persoane, primul nostru impuls
este de a-i da sfaturi, soluții, indicații. Nu-l ascultăm cu inima deschisă si
cu o minte deschisă. Normal ca abordăm întâlnirea cu bune intenții, doar dorim
să îl ajutăm pe prietenul nostru, dorim să oferim o soluție care să-l scoată
din confuzie sau să sufere mai puțin. Dar trebuie să ne întrebăm, încercăm cu
adevărat să înțelegem sau încercăm probabil sa-l impresionăm cu înțelepciunea
noastră, cu judecata noastră, cu sfatul nostru, cu capacitatea noastră de a rezolva
probleme? Să ne arătăm cât de inteligenti și creatori suntem noi.
Ni se întâmplă adeseori, ca atunci când vorbim cu un prieten ce ridică
o problemă sau dilemă cu care se confruntă, sa ne dam seama imediat care e
soluția sau cum aș aborda situatia pentru a găsi o soluție.
Dar un prieten poate că are nevoie doar să fii acolo în timp ce el
vorbește. Are nevoie doar de cineva care sa-l asculte și în același timp,
poate să găsească o soluție la problema lui chiar în timp ce vorbește cu
tine despre ea.
Să asculți înseamnă să primești în mod deschis ce spune omul din fața ta, să înțelegi si să accepți gândurile, emoțiile, reacțiile, afirmațiile, îndoielile așa cum sunt ele. Fără evaluare, fără judecată, fără comparație… doar ascultare. În niciun caz nu îți impui perspectiva ca fiind cea corecta și nu ar trebui să presupui ca cei din fața noastră văd lumea așa cum o vedem noi.
Ne place să credem că știm totul și abordăm cu acest tip de încredere toate
discuțiile noastre. Când cineva vorbește cu noi despre o problemă, credem că
deja avem capacitatea și cunoștințele mai mult decât suficiente pentru a oferi
o soluție optimă.
„Stiu exact ce simți”
„Am trecut prin exact același lucru!”
„Da-mi voie să-ti spun experiența mea”
„Am citit undeva despre toată treaba asta sau am văzut undeva sau am
auzit la cineva…stiu exact ce trebuie sa faci”
Ce trebuie să faci? Pur și simplu să taci. Să taci și să nu intervii în dialogul prietenului tău, să nu îți exprimi sentimentele, oricât de mult ai vrea să o faci și să nu pui întrebări cel puțin în faza asta. Stiu, e greu să nu cedezi dorinței de a fi util si de ați demonstra capacitatea de a rezolva probleme sau să arăți cât de inteligent ești! Prin tăcere creezi un spațiu în care omul din fața ta poate explora liber teritoriul personal.
Taci și asculți ca să înțelegi.
După aceea, în loc să spuneți persoanei din fața ta ce ai face tu, pune-i întrebări despre cum se simte și cum a mai procedat în trecut, încearcă să intri in realitatea lui și să înțelegi ce și cum gândeste. Dă-i posibilitatea să sape mai adânc și de multe ori se întâmplă ca problema despre care el vorbește să nu fie adevărata problemă. Dacă au spațiu, oamenii se deschid. Protecția cade încetul cu încetul și vei afla lucruri pe care nu le-au spus înainte. Sunt informații esențiale și prețioase care trebuiau descoperite pentru a găsi o soluție. Dacă îi dai omului din fața ta timp și spațiu să-și organizeze gândurile și să le cerceteze cu răbdare în direcția corectă, își va da singur seama ce anume contribuie la durerea lui.
Omul din fața ta dorește cu disperare să fie ascultat, înțeles. Chiar și
pentru câteva minute, în felul ăsta, îl poți ajuta mult mai mult, decât l-ai fi
putut ajuta împărtășind-i gândurile, variantele, soluțiile tale.
Coach: Așadar, ce crezi că ai putea face să-ti rezolvi problema?
Client: Nu știu!
Coach: Si dacă ai ști, ce-ai face? Sau dacă ai ști, care ar fi răspunsul?Sau ce ar trebui să faci ca să afli?
Cam așa ar putea decurge dialogul dintre un coach și clientul său.
Coaching-ul este un parteneriat intre coach si client, prin care clientul isi doreste ceva specific, să se dezvolte, să schimbe sau să imbunătățească un aspect al vietii sale, profesionale sau personale.
Coaching-ul are doua mari direcții pe care s-a dezvoltat, life coaching si business coaching.
Life coaching se adreseaza persoanei în afara sferei sale profesionale și vizeaza aspecte care țin de alegerea unei cariere, schimbări de job, sănătate, relații personale, regăsirea motivației.
Business coaching-ul se adresează managerilor, liderilor din diferite organizații, antreprenorilor, echipelor de vânzări din firme și este folosit pentru îmbunătățirea performanțelor, dezvoltarea și realizarea obiectivelor profesionale.
Majoritatea oamenilor vin la coaching atunci când în viața lor apar anumite schimbări fortuite de situații de la locul de muncă (firma la care lucrează se relochează, se fac restructurări de personal sau pur și simplu falimentează), apar probleme în viața personală (separare, despărțire) sau când au sentimentul că nu au luat cele mai bune decizii legat de ceva specific din viața lor.
Sunt foarte dese situațiile când oamenii vin la coaching când simt nevoia de a-și clarifica opțiunile si obiectivele care i-ar face împliniți, când doresc să construiască relații personale mai puternice cu cei din jur, când vor să identifice și să înlăture acele obstacole mentale care îi fac să nu se simtă mulțumiți de ei înșiși.
Coach-ul crează un mediu și un spațiu favorabil învățării și descoperirilor, in care clientul isi va găsi propriile soluții la problemele sale si isi va dezvolta propriile mijloace de a-si realiza ambițiile.
Coaching-ul este un demers orientat către viitor, către atingerea de scopuri, bazat pe acțiune. Coachingul nu este terapie, mentorat sau supervizare.
Sunt oameni care nu doresc să vorbească despre trecutul lor, despre copilăria lor sau despre experiențele lor interioare, nu vor deci să pornească pe o cale terapeutică.
Pur și simplu doresc să discute despre viitor, vor să-și planifice viața (să găsească un echilibru între muncă și familie) și să găsească soluții la problemele lor pornind de la o gândire pozitivă și înlăturarea gândirii negative.
Coaching-ul este un proces care stimuleaza puternic motivația și dorința de schimbare și care încurajează sentimentul că noi putem influența ceea ce se întâmplă în viața noastra prin accesarea resurselor noastre interioare.
Cel mai ușor se va înțelege ce este coaching-ul și cum poate fi acesta folosit, prin exemple concrete, pe care periodic le voi pune pe site. Un exemplu este chiar aici!
