3 Motive

De ce nu ne respectăm obiectivele?

Psihologie aplicată.

pixabay.com

Dacă ar fi să enumăr motivele pentru care nu ne respectăm propriile obiective, adică nici mai mult nici mai puțin decât cele pe care noi înșine (uneori aparent, vom vedea în continuare) ni le fixăm, aș depăși numărul de cuvinte pe care mi l-am propus pentru acest articol. Vreau să fiu scurt și la obiect.

Exemple de obiective (poate chiar pentru 2022)? Să slăbesc, să merg la sală, să urmez un curs de dezvoltare personală sau chiar să merg într-o terapie, să acord mai mult timp hobby-ului meu și așa mai departe.

Așadar, motivele pentru care nu ne ținem de obiectivele și angajamentele noastre sunt de fapt o combinație de gânduri, credințe (unele raționale, altele iraționale) și emoții care ne frânează și ne scot de pe drumul către atingerea obiectivelor. Ca și cum un vânt  sau o furtună puternică te scot de pe drumul tău.

Să luăm un exemplu de obiectiv și ce se poate întâmpla cu acesta:

  • anul trecut ți-ai propus să mergi mai mult la sală, chiar ai făcut acest lucru, te-ai dus constant la sală, vreme de o lună de zile, de trei ori pe săptămână.
  • acasă la tine, în baie,  ai două lucruri: o oglindă mare și un cântar pitit pe undeva, însă ambele nu reflectă prea bine eforturile tale. Nu ai slăbit suficient de mult și pătrățelele nu se văd, oricât ai privi în afurisita de oglindă (acum regreți că ai pus în baie o oglindă de doi metri pătrați).
  • după „vizita” pe cântar și aparent mai hotărât ca niciodată, ai mers iarăși la sală;  dar ceva s-a schimbat: începi să te compari cu ceilalți și nu știi cum se face că privirea se oprește doar asupra celor mai musculoși bărbați sau asupra celor mai suple femei (mă opresc aici cu descrierile).
  • din acest moment ceva s-a schimbat, pentru că nu mai ai chef să mergi la sală, începi să amâni antrenamentele, nu te mai simți motivat și…și…(drumms)…începi să te simți rușinat, vinovat etc.

Da, au apărut acele gânduri, emoții, convingeri care te vor deraia de la atingerea obiectivelor tale. Și iată trei dintre motivele psihologice care stau la baza acestui fapt.

1. Obiectivul tău este prea focusat pe rezultate.

pixabay.com

Da, dar…nu orice obiectiv trebuie să fie măsurabil și finalizat cu un rezultat? Intr-o oarecare măsură, da, așa ar trebui. Însă nu e singurul lucru care contează și voi explica în continuare de ce nu e de preferat să te concentrezi doar pe rezultat. Haide să vedem cum gândesc în general oamenii și de ce sunt importante rezultatele:

  • în exemplul cu mersul la sală, rezultatele care ar putea arăta că obiectivul este atins, sunt date de kilogramele pe care le-ai dat jos, de felul cum arăți (în comparație cu tine, cel de acum câteva luni, nu cu ceilalți oameni pe care i-ai mai văzut tu la sală), poate de kilometrii făcuți pe bandă, de numărul de flotări sau tracțiuni si așa mai departe. Rezultate!
  • un alt exemplu ar fi cu mâncatul sănătos, că doar nu mănânci sănatos doar de dragul alimentației, ci pentru că-ți dorești să ai o tensiune arterială mai bună, un colesterol mai mic, poate că mai slăbești (iarăși) și că vei avea mai multă energie. Rezultate!
  • sau poate că-ți propui să muncești mai puțin (și mai productiv) pentru a putea petrece mai mult timp cu iubita sau iubitul tău, pentru ca relația voastră să devină mai bună, mai deschisă, mai fericită, cu un sentiment mai puternic de încredere și intimitate. Tot rezultate!

Nimic greșit până acum, e normal să-ți fixezi obiective și să-ti dorești să atingi anumite rezultate (așa vei ști că ți-ai atins obiectivul), dar poate fi destul de frustrant pe termen mai lung să fii prea focusat pe rezultate. Pentru că, în mod absolut ironic și chiar paradoxal, a fi prea concentrat pe rezultat, în condițiile în care durează prea mult atingerea lui, poate conduce la descurajare, autosabotare și renunțare.

Uite un alt exemplu des întâlnit astăzi, poate mai bun decât cel precedent! Multi oameni își propun să devină mai puțin stresați, mai puțin ocupați, să devină mai calmi și mai liniștiți (obiectiv). Pentru acest lucru vor practica diferite tehnici de relaxare, de meditație sperând că vor deveni relaxați, prezenți, mai puțin îngrijorați și anxioși (rezultate). Gândind în mod constant și poate excesiv la acest lucru (la rezultatele de atins),  dar din poziția actuală a omului stresat și anxios, care se întreabă „dar eu când voi ajunge să fiu mai relaxat și mai calm?” (rezultatul dorit), vor vedea și simți cum de fapt se mărește distanța dintre locul în care se află în prezent (stres și anxietate) și locul unde doresc să ajungă (calm și relaxare)!

Ce vreau să spun este că a fi prea concentrat pe obiectiv și pe rezultatul final, te poate împiedica să ajungi acolo unde îți dorești. Ironic, nu?

Când vine vorba de obiective, poate ar fi mai potrivită o abordare orientată spre proces? Și mai puțin pe rezulate? Ar fi mai frumos să abordezi o strategie de tipul „set and forget”? Ar fi mai bine să te focusezi pe obiceiuri și mici rutine care aplicate în mod consecvent te vor duce către atingerea obiectivului tău? Poate prinzi mai mult curaj și mai multă încredere astfel? Mai multă motivație și determinare? Oare ce-ar fi să incerci!? Poate că nu dă rezultate imediat, dar poate că da!

2. Perfecționismul

pixabay.com

Perfecționsimul este „preferatul” meu, pentru că mulți cred și consideră chiar, că este o calitate, asta până își dau seama că tocmai această calitate îi împiedică la propriu să-și atingă obiectivele. Nu, perfecționsimul nu are de-a face cu performanța. Poate că este bine să fii perfecționist într-un anumit domeniu profesional, dar nu în toate aspectele vieții tale.

Uite un exemplu:

  • Ești genul de persoană căreia îi place să facă chestii prin casă, din categoria DIY și te simți motivat (și cu „ajutorul” soției sau partenerei); îți propui să zugrăvești niste pereți cu o culoare pastelată, să pui un tapet interesant, să pui niște faianță colorată prin baie…imaginația e la liber!
  • Binențeles că te documentezi temeinic, surse sunt destule, iar după ce ai o idee destul de clară despre cum vrei să arate, încântat te apuci de lucru.
  • Hm…pe măsură ce înaintezi în lucrări, ceva se întâmplă…parcă nu iese ca în poze! What a heck? Nu iese așa cum ai sperat!
  • Parcă tapetul nu se îmbină atât de bine, mai sunt și zone unde nu se lipește perfect, iar plăcile ceramice atât de faine în cutie, de ce deodată arată altfel pe perete? Rosturile dintre ele nu sunt la fel de sus până jos! Sună cunoscut?
  • Încet, pe furiș se strecoară ceva în sufletul tău și nu te simți așa cum te așteptai…
  • Te uiți la opera ta și te gândești că putea fi mai bine… tapetul să se îmbine perfect peste tot, distanța dintre plăci să fie aceeași, vopseaua să fi avut aceași textură peste tot.
  • Pur și simplu, nu seamănă cu ce ai avut tu în minte și nici nu a fost atât de ușor cum ți-ai imaginat.
  • După un timp, aceste gânduri și emoții descurajante îți macină motivația și te grăbești să închei cu renovarea, lucrările nu sunt gata și îți spui că mai trebuie să mai faci și altceva, nu doar zugrăveala (care la început avea denumirea de amenajare, iar tu erai un decorator de interioare). Dar, lucrarea asta neterminată, va fi un martor constant a faptului că tu nu te ții de obiectivele tale și că nu poți face lucrurile suficient de bune.

Bineînțeles, că în exemplul de mai sus poți înlocui zugrăveala…pardon, redecorarea interioară, cu orice altceva îți trece prin minte: grădina casei tale, scrisul, muzica, gătitul, curățenia, pictura etc.

Dacă ai un dram de corectitudine față de tine, ai recunoaște că realist ar fi să accepți că nu are cum să arate „lucrarea” ta, ca cea de pe nu știu ce site, sau de pe Facebook sau Instagram. Dar, totuși simți că ar fi fost fain să arate mai bine…și încet, încet faci trecerea către critica de sine (în loc să te gândești că te compari cu niște fotografii și cu niște profesioniști în ale zugrăvitului sau ale fotografiei) și către emoții descurajatoare.

Problema cu perfecționismul nu este dată de standardele înalte, ci de faptul că perfecționiștii nu tolerează emoțiile dificile.

Înca o dată: perfecționismul nu are de-a face față cu standardele înalte sau cu performanța, ci cu intoleranța emoțiilor dificile, pentru că pe termen lung perfecționiștii nu sunt dispuși să se simtă mai puțin decât perfect. Până la urmă este vorba de inteligență emoțională, să-ți recunoști emoțiile și să fii în regulă cu ele. Este în regulă să nu-ți iasă lucrurile perfect din prima, este în regulă să te simți un pic dezamăgit de asta, iar dacă vrei ca data viitoare să iasă mai bine, trebuie să eviți să judeci cum te simți. Dacă insiști să te simți perfect după ce ai realizat ceva, orice, ai foarte mari șanse să nu-ți atingi niciodată obiectivele. Iată, acesta a fost motivul numărul 2.

3. Ți-ai fixat obiective, dar nu sunt ale tale!

pixabay.com

Există atăt de multe exemple în cazul ăsta, încât nu știu cu care să încep: obiective personale  – la sală, timp liber, viață sănătoasă, timp cu familia, educația copiilor („uite ce fac ceilalți părinți cu propriile odrasle, pian, înnot, limbi străine, robotică etc) sau obiective profesionale – alt job, alt salariu, altă funcție și așa mai departe. Bineînțeles că nu e nimic în neregulă să-ți dorești altceva pentru tine și familia ta, dar fă-o în acord cu puterea și capacitatea ta interioară și cu conjuctura ta de viață actuală. Dacă simți că e musai să-ți fixezi noi obiective din categoria celor de mai sus, iar în loc de entuziasm simți îngrijorare și teamă că nu-ti vei putea atinge obiectivele, atunci va apărea imediat și teama că s-ar putea să ratezi, la pachet cu autocritică și vinovăție.

De ce se întâmplă acest lucru, alegerea de obiective care nu sunt practic ale noastre? Pentru că suntem ființe sociale, pentru că suntem conectați cu alți oameni care sunt fie prieteni, părinți ai colegilor copiilor noștri, colegi de serviciu, cunoștințe etc. Iar asta înseamnă, printre altele, că dorințele și obiectivele noastre sunt mai mult sau mai puțin influențate (ca să nu zic contaminate) de ceea ce își doresc ceilalți!!

Îți propui să citești mai mult? Este pentru că îți place într-adevăr să citești, sau pentru că tocmai ai găsit un autor care scrie pe gustul tău? Sau pentru că pe rețelele sociale apare un „guru” care recomandă minim 50 de cărți de citit care sigur te vor face mai înțelept? Sau pentru că cineva a recomandat pe nu știu care rețea socială că e bine să citești în fiecare zi două pagini?

Ne spunem nouă înșine că este important pentru copii noștri să ia lecții de vioară sau de pian!? Dar este pentru că dorim cu adevărat asta pentru copilul nostru, care are aptitudini în direcția asta, sau pentru că așa fac și ceilalți părinți și ne este teamă că nu vom fi la fel de apreciați printre cunoștințele noastre?

Îți propui să-ți deschizi propria afacere. Dar ai acest obiectiv pentru că ai într-adevăr abilități de antreprenor și simți că asta te-ar împlini cu adevărat? Sau pentru că așa au procedat unii dintre prietenii tăi sau pentru că se vorbește pe social media despre cât de ușor se câștigă mulți bani din … practic orice!?

Așadar, merită să reflectezi temeinic asupra obiectivelor tale, întrebându-te…este scopul tău? De ce e important pentru tine? Care sunt valorile personale din spatele acestui obiectiv?

Pentru că, dacă urmărești un obiectiv atrăgător și provocator, dar având în spate o  motivație eronată, este foarte posibil fie să nu reușești, fie să acumulezi doar multă frustrare și implicit să te simți inadecvat.

Pseudointeligența și 4 moduri de a o deconspira!

Inteligența umană și pseudo inteligența. 4 căi de a face diferența.

Inteligența umană este capacitatea omului de a învăța din experiența și de a se adapta la mediu sau de a selecta și modela mediul în care trăiește. Inteligența se poate măsura prin nenumărate instrumente (teste de inteligență), iar studiul științific al inteligenței este legat de numele lui Charles Spearman, iar mai apoi de lucrările lui Alfred Binet și Theodore Simon care au reprezentat baza pentru elaborarea scalelor Stanford – Binet de măsurare a inteligenței.

Este o introducere un pic mai academică, dar ținta mea nu este inteligența în sine, ci pseudo inteligența. Este un subiect extrem de vast, iar de acest lucru mi-am dat seama când am început documentarea pentru material. În primul rând, a nu se confunda pseudo inteligența cu prostia și tot „cârdul de prieteni” cu aceasta: răutatea, invidia, lenea … completați voi cu restul!

În al doilea rând, inteligența umană este oarecum un mister în lumea psihologiei, pentru că deși oamenii au în dotare de la „producător” un creier extrem de complex, cu miliarde de neuroni și care cântărește în medie 1300 – 1400 de grame, ei bine… este greu de înțeles de ce oamenii diferă atât de mult între ei din punct de vedere al inteligenței. Din fericire? Din nefericire?

De aici încolo se deschid foarte multe direcții în care aș putea avansa cu documentarea, dar nu, eu vreau să continui să croșetez pe tema din titlu și vin cu întrebarea ”Cum îți dai seama că ai în fața ta o persoană pseudo inteligentă?”.

Chiar așa, cum?

Nu o să fie simplu, așa că voi apela la o metodă literară și nu numai, voi folosi antiteza pentru a opune trăsăturile oamenilor inteligenți cu cele ale oamenilor pseudo inteligenți, pentru că așa se vor pune mai bine în valoare desosebirile dintre ei. Sper să provoc și să încing spiritele.

1. Oamenii inteligenți știu să facă deosebirea între „rotirea” inutilă a aceluiași gând în minte (ruminație), între a gândi prea mult (otherthinking) și a gândi efectiv. Oamenii inteligenți se bazează pe intuiția lor (care vine din experiența lor și din cunoștințele pe care le-au acumulat) și sunt conștienți de lucrurile pe care nu le cunosc sau nu le pot face. Ei știu că soluția la o problemă nu poate fi găsită, folosind același tip de gândire ca la creearea ei. Acești oameni mai degrabă știu cât de mult nu știu, sunt modești și creativi și își canalizează rapid energia către lucrurile care îi atrag și li se par interesante și la fel de repede schimbă direcția dinspre lucrurile care le consumă inutil timpul și energia. Ce face un individ pseudo inteligent? Va găsi și va aduce în discuție cele mai inventive scuze pentru a nu face una sau alta, motive pentru care el nu a reușit și, și mai multe motive pentru care alții nu vor reuși, iar în final dacă vrei să te lămurești că în fața ta ai un pseudo inteligent, întreabă-l „ce ai făcut efectiv ca să-ți atingi obiectivul?”. Dacă începe cu justificări savante pentru lipsa lui de acțiune…

2. Oamenii inteligenți vorbesc puțin, sunt direcți, sinceri și își prețuiesc la maxim timpul. Nu vor vorbi minute în șir despre destinații de vacanță, despre ultimele modele de scaune pliante de la magazinul de mobilă sau despre alte persoane. Pur și simplu nu văd rostul discuțiilor inutile, dar asta nu înseamnă că nu pot fi interlocutori drăguți sau că nu se pot face plăcuți în mediul social. O persoană pseudo inteligentă, nu e greu de ghicit, cam face opusul la ce este scris mai sus: bate câmpii ca un bun cunoscător al celor mai stupide și inutile chestii de pe fața pământului, are o abilitate deosebită de a produce și reproduce fel de fel de aberații și prostii pseudo profunde pentru a-i impresiona pe ceilalți, fără a ține cont de adevăr sau sens etc. Are sens? Ați întâlnit astfel de oameni?

3. Am întâlnit oameni, din fericire pentru mine, cu adevărat inteligenți care atunci când fac ceva sau acționează într-o anumită direcție sau întreprind ceva … o fac la modul impulsiv (aparent desigur), fără motive evidente pentru ceilalți și care își motivează acțiunile pentru că „așa simt eu”, pentru că „așa îmi place mie”, pentru că „am un vibe bun”. Dincolo de toate astea, oamenii inteligenți știu întotdeauna ce fac și au încredere mare în intuiția lor, combinată cu o percepție fină a unor informații din exterior. Un individ pseudo inteligent, pe de altă parte, va aduce o mulțime de argumente pentru ceva ce va întreprinde (un proiect, afacere etc), va vorbi inclusiv despre tendinte macroeconimice mondiale favorabile și nefavorabile, momente prielnice și studii de piață ca în final să-l găsești în același stadiu și peste … trei ani!

4. Oamenii inteligenți sunt buni ascultători, intră într-o discuție dacă are ceva de spus cu adevărat valoros pentru ceilalți, sunt curioși în măsura în care subiectul conversației este interesant pentru ei și … nu domină discuțiile. Da, urmăriți acest lucru și veți vedea că evită discuțiile în contradictoriu, nu sunt agresivi, nu domină discuțiile și destestă să fie în centrul atenției. Pseudo inteligentul nostru ce face? Ați ghicit, opusul: vorbește continuu, este agresiv, arogant, aduce în discuție argumente care nu pot fi verificate și așa mai departe.

Așa cum am spus la început, mi-am dorit ca rândurile de mai sus să nu fie despre prostie, pardon, non inteligență. Mă interesează mai mult pseudo inteligența, care cred eu că se deosebește de non inteligență printr-un gen de agresivitate și aroganță, poate mai mult de atât…Dar voi ce spuneți, care este părerea voastră, care sunt trăsaturile persoanelor pseudo inteligente și cum pot fi ele recunoscute?

Consiliere pentru dezvoltare personală

Ce este Consilierea?

            Atât consilierea cât și psihoterapia sunt procese psihologice care folosesc aceleași modele teoretice, fiecare accentuează nevoia de a valoriza clientul că persoană, de a asculta cu atenție și empatie ceea ce au de spus clienții și de a spori capacitatea de autoajutorare și responsabilitatea pentru propria lor persoană.

            Consilierea reprezintă procesul prin care o persoană specializată numită consilier oferă suport, într-un cadru metodologic bine definit, unei alte persoane (client), care este astfel sprijinit în adoptarea unor decizii privind propria viața personală și profesională. Abordarea este una de tip holistic, fiind atinse aspecte care țin de stil de viată, carieră, dezvoltare personală, cu scopul atingerii unui echilibru personal.             Consilierea „constă în aplicarea unor tehnici (preluate sau specifice), fundamentate teoretic (în câmpul științelor comportamentului), într-un anumit cadru, vizând susținerea clientului în procesul decizional și învățarea modalităților de rezolvare a problemelor care privesc diferite segmente ale vieții familiale, sociale, profesionale”. (Georgescu, Matei, Teoria și practica consilierii).