Sinele.
Imaginea de sine. Stima de sine. In căutarea sinelui. În sinea mea. În sinea ta. Respectul de sine. Drumul către sine. De la sine.
Și…în cele din urmă, dar nu ultima… încrederea în sine, care este un sine qua non, fără de care nimic nu poate avea loc.
Lipsa încrederii în sine, duce la îndoiala permanentă de sine, la imposibilitatea de a lua decizii (chiar și pe cele ușoare), la perfecționism extrem, la stimă de sine scăzută și lista poate continua.
Ce poți rata din cauza lipsei de încredere în sine? Lucruri extraordinare din viața ta, ăsta e singurul răspuns.
Poate că par dure cuvintele următoare, dar lipsa încrederii în sine poate duce la:
- Abandonul unei cariere extraordinare.
- O operă de artă incredibilă nu a apărut niciodată pentru că artistul nu a avut încredere în el însuși.
- O relație de iubire care nu s-a format niciodată pentru că un bărbat sau o femeie nu au avut încredere în ei înșiși.
Din păcate, încrederea scăzută în sine a multor oameni nu se „vindecă” de la sine (!!), ci mai mult decât atât, se înrăutățește în timp.
Problemele pleacă din faptul că majoritatea oamenilor crede că lipsa încrederii în sine își are rădăcina în evenimentele din trecutul lor și nu în obiceiurile lor actuale (în ceea ce fac și în ceea ce nu fac).
Vrei să ai mai multă încredere în tine? Atunci ai grijă la aceste obiceiuri care îți sabotează încrederea în sine și fă ceva pentru a le elimina.
- Să trăiești în trecut.
Mulți oameni au prostul obicei de a se gândi excesiv la trecut, binențeles în primul rând la greșeli, eșecuri, nenorociri, accidente samd. Este vorba de fapt de o ruminație a acelorași gânduri, mereu și mereu, fără oprire. E o analiză continuă fără nici o concluzie, de parcă ar reuși să mai schimbe ceva sau ca și cum ar vrea să fie pregătiți să le evite în viitor. Dar ghici ce, nimic nu se repetă identic, nici lucrurile rele, nici cele bune. Așa că nu vei fi pregătit niciodată suficient de bine în caz că se repetă situația (asta sigur nu ajută anxioșii).
Dar, iată vestea bună…reflecția sănătoasă!!!
Cum? Reflecția sănătoasă poate conduce la noi perspective, la acțiune și la schimbarea comportamentului. Ruminția este nesănătoasă, nu are nici un beneficiu și este total contraproductivă. Reflecția sănătoasă este deliberată și intenționată: te gândești la trecut dintr-un motiv anume și pentru o anumită perioadă de timp. Ruminația nesănătoasă, pe de altă parte, este ceva pe care pur și simplu te trezești că o faci – ca un obicei prost (ceea ce și este!). Este compulsivă!
Ba mai mult chiar, ruminarea cronică asupra greșelilor și eșecurilor din trecut, îți antrenează și creierul să creadă că nu ești de încredere, că nu poți face față problemelor (tot gândindu-te la ele, le ții în viață) ceea ce în final te face și anxios și deprimat.
Gandeste-te la asta…dacă îți amintești în mod constant că ai greșit sau că nu ți-a ieșit precum ai vrut, vei mai fi surprins că îți este greu să ai încredere în tine?
Dacă vrei să ai mai multă încredere în tine, privește înainte spre viitor, nu inapoi, spre trecut Da, îți poți asuma responsabilitatea pentru greșelile tale și poți învăța din ele, dar după asta… viața este în fața ta.
2. Să te îngrijorezi excesiv cu privire la viitor
Îngrijorarea cu privire la viitor este cealaltă față a ruminției despre trecut.
Oamenii cred că cineva trebuie să se gândească și la ce se poate întâmpla în viitor, că deh, după ce s-au tot gândit la trecut și la ce s-a întâmplat cândva, e firesc să fie pregătiți pentru ce e mai rău, logic… nu? Uite așa se conving pe ei înșiși că grijile lor care sunt deja cronice, au devenit și inevitabile sau chiar necesare pentru că, ei bine, trebuie să fii pregătit pentru ce-I mai rău, corect?
Nu. Iată eroarea de gândire: îngrijorarea este fundamental diferită de planificarea eficientă și rezolvarea problemelor.
Prin definiție, îngrijorarea este gândirea inutilă la aspecte negative din viitor. Planificarea și rezolvarea problemelor poate fi dificilă, deoarece e nevoie de muncă și dăruire, dar în final ne conduc la ceea ce ne dorim: rezultate!
Singurile lucruri la care duce îngrijorarea, sunt stresul și anxietatea, pe care le simți în prezent, la pachet cu încrederea în sine scăzută și lipsa de încredere pe termen lung. Are mai mult sens dacă pui întrebarea astfel: câtă încredere generezi în mintea ta dacă îți faci griji în mod constant pentru fiecare rezultat negativ posibil din viitor?
Dar de ce ne îngrijorăm, de ce o facem totuși dacă doar ne produce anxietate și ne distruge încrederea în noi înșine, fără nici un plus pentru noi? De ce?
Pentru ca îngrijorarea ne oferă iluzia controlului.
Viața este plină și de lucruri triste, dezamăgitoare și frustrante. Și capacitatea noastră de a schimba de fapt majoritatea acestor lucruri este mult mai limitată decât ne place să credem.
Dar confruntarea cu limitările și neputința noastră (și cu toată durerea care ar urma cu ea) este profund înfricoșătoare. Așa că ne facem griji pentru că ne face să simțim că avem control și că putem face ceva.
Dar în cele din urmă, iată capcana: nu poți controla atât de mult pe cât ți-ai dori!
Nu ar fi mai bine să te obișnuiești cu această realitate, decât să continui să trăiești în negare, îngrijorare cronică și încredere în sine scăzută?
3. Să ai încredere exclusiv în emoțiile tale
Atât s-a vorbit despre emoții, și de foarte multe ori în contradictoriu, încât s-a creat o mare confuzie! Să am încredere în emoțiile mele?
Răspunsul meu… NU.
Nu doar în emoțile tale.
Cum… scopul nu este să intri mai mult în contact cu sentimentele și emoțiile tale?
Ba da, dar există o diferență enormă între a-ți asculta emoțiile pe de o parte și a avea încredere în ele orbește și a acționa numai în virtutea lor.
Exemple:
- Ar trebui să ai încredere în furia ta, în momentul în care iubita sau iubitul tău face o remarcă la adresa ta, sarcastică după părerea ta, în timp ce sunteți în oraș sau oriunde? Ce faci, răspunzi cu aceași monedă? Ar trebui să ai încredere în furia ta?
- Șeful tău îți oferă o promovare, dar anxietatea ta ar putea să crească și să te îndemne să spui NU, pentru că nu știi dacă vei face față, e multă presiune, e mai multă muncă, mai multă responsabilitate…dacă vei greși, dacă nu vei reuși? Spune, ar trebui să ai încredere în anxietatea ta?
Cu atât de multă mediatizare și „romanțare” a emoțiilor, acestea au ajuns pe un piedestal, dar în realitate, ele sunt doar unul dintre multele aspecte ale psihicului uman precum senzația, percepția sau gândirea.
Ascultă-ți emoțiile, dar niciodată să te încrezi exclusiv în ele, pentru că te vor bulversa și te vor încurca, tot atât de des pe cât te vor și ajuta…uneori.
Pariez că ai întâlnit oameni în viața ta, fermecători într-un anume fel, care se conduc după principiul ”fac după cum îmi spune inima”! Crezi că pe ei îi ocolește suferința? Ți se par niște oameni cu încredere în sine? Siguri pe ei? Și cu rezultate? Și fericiți?
Este ok să devii conștient emoțional de sine, dar cum ai putea avea încredere în tine pentru a te concentra și să incepi și să finalizezi un proiect important pentru tine, dacă anxietatea decide pentru tine??
Cum ar putea avea încredere în tine partenera sau partenerul tău, dacă tu mereu vei ceda primului impuls, respectiv furiei tale? Dar tu, cum vei avea încredere in tine că poți fi un partener capabil să facă față „valurilor” dintr-o relație?
Cu toate acestea, ascultă-ți emoțiile, dar niciodată să te bazezi exclusiv pe ele.
4. Să fii perfecționist
Perfecționismul este un rezultat al gândirii de tipul „totul sau nimic”:
- dacă nu primesc 10 sunt un elev slab.
- dacă o fată nu mă place sau nu mă iubește, sunt respingător.
- nu pot scrie acest articol pentru că știu că multor oameni nu le va plăcea.
Cu cât standardele sunt mai înalte și aproape imposibil de atins…cum vei avea vreodată încredere în tine?
Dar de ce? De ce atât de mulți oameni cad în capcana perfecționismului, cu toate relele și belele pe care le aduce cu sine: stres, anxietate și încredere în sine scăzută?
Iată chestia cu psihologia perfecționismului:
Perfecționismul nu înseamnă să faci perfect, mulți vor recunoaște că standardele lor sunt total nerealiste! Pare paradoxal, dar perfecționiștii sunt conștienți că nu are cum să fie perfect cutare lucru, să iasă perfect acel proiect sau să fie o lucrare perfectă!
Este vorba de fapt, despre a se simți perfect. Ei caută „perfecțiunea” în a se simți perfect, pentru că de fapt nu este vorba despre de eșecul în sine (care poate fi de folos, știm asta cu toții)…ci de faptul că toleranța lor față de anxietatea asociată este minimă spre deloc (plus un grad de anticipare nefiresc și așteptări nerealiste) și nu mai ajung să pună în practică lucrul pe care și l-au propus de fapt sa-l facă!
Este paradoxal…dar perfecționiștii trăiesc pe un tărâm imaginar, trăiesc mai mult în mintea lor! Și mare păcat, pentru că în majoritatea lor sunt niște indivizi extrem, dar extrem de buni și capabili. S-ar lega bine aici și sindromul impostorului, dar lăsăm pe altă dată, ajunge o pastilă amăruie pe ziua de azi.
De exemplu: un blogger perfecționist refuză să-și pună pe site articolul și acesta să devină public, nu pentru că „nu știu cine” îi va da un hate sau un dislike, ci pentru că nu va putea tolera avalanșa de emoții negative, precum anxietatea extraordinară, care vine ca urmarea gândului că cineva crede că articolul nu e bun. Perfecționistul nu are o problema cu articolul (despre care recunoaște ca ar putea fi mai bine scris, că nu e perfect etc), ci are o problemă foarte mare cu emoția, adică anxietatea care îl cuprinde la gândul că cineva ar putea spune că nu e bine…și uite așa, o frumusețe de text va zace în „my doc”…Dar, nu e cazul de față. Deci, e vorba de o slaba toleranță a unei emoții imperfecte.
În cele din urmă, perfecționismul te poate împiedica să ai încredere în tine pentru că nu vei ajunge să faci ceea ce trebuie, pentru că anticipezi că nu te vei simți perfect. Sau, să încerc și altfel…în ciuda faptului că te simți acum anxios sau trist sau rușinat, fă ceea ce ai de făcut!
Ce dacă te simți rău, ce dacă simți că te strâng chingile anxietății… fă ceea ce ti-ai propus… pentru că de fapt asta este superputerea ta, să ai toleranță la starea de rău, să stai în emoția asta oricum, să înveți să trăiești cu ea.
5. Să procrastinezi
Procrastinarea înseamnă amânare până în ultimul moment, până la termenul limită și de multe ori peste, de fapt ți-ai încălcat o promisiune față de tine. Și creierul tău este atent…
De exemplu, ți-ai spus că în sfârșit vei începe și chiar termina, proiectul de la facultate. Sau proiectul de la job. Sau acea lucrare pentru un client.
Dar chiar înainte de a face primul pas, privirea îți aluneca în gol și simți că te cuprinde un soi de îngrijorare, hai să-I zicem pe nume – anxietate, emoție pe care am văzut mai devreme că nu o tolerezi, e greu să stai cu ea. Și ce faci în schimb…începi să-ti muți lucrurile pe birou, ba chiar schimbi și locul, te ridici de la birou și-ti spui că „hei, nu pot lucra în dezordinea asta”…e o formă de raționalizare care te face să te simți bine pe moment. Ai făcut totuși ceva, te simți bine pe moment…dar nu e ce trebuie, te amăgești de fapt, nu ai făcut nimic.
Ce consecințe apar? Tocmai ți-ai „dresat” cel mai bun prieten al tău, creierul, că nu poți să-ți respecți promisiunile, că angajamentele sunt grele și de neîndeplinit, că nu poți…că nu poți, așa ca hai să amânăm.
E surprinzător faptul că te chinui să ai încredere în tine? Amânarea cronică a devenit un obicei și tu tot te întrebi de ce nu ai încredere în tine?
Procrastinarea e treabă grea, nu ascund acest lucru, nu se „vindecă” pocnind din degete, plus că are o grămadă de alte conscințe pe plan psihologic…dar asta într-un alt articol.
6. Să eviți și să nu-ți asumi.
Iarăși mă întorc la emoțiile dificile și ce se mai face cu ele atunci când apar. Se caută o sursă de liniștire, de atenuare, de evitare, de rezolvare, spune-I cum vrei, în afara ta, în exterior. Gestionarea emoțiilor e treabă grea…și atunci de ce să nu o facă altcineva?
De exemplu:
- La prima dificultate la noul job, pui mâna pe telefon si-ți suni mama să te plângi și să-ți spună ce să faci. Ce mesaj îi transmiți creierului tău?
- Ești dezamăgit de ceva sau de cineva și primul lucru pe îl faci îți suni cel mai bun prieten să-ți spună ceva de bine despre tine, să te faca să te simți mai bine…ce mesaj îi trasnmiți creierului tău?
- La facultate ești frustrat de profesorii tăi și primul lucru pe care îl faci, te plângi interminabil pe grupurile de watsup, ce mesak îi transmiți creierului tău?
Toate exemplele de mai sus plus alte multe altele, nu vor face altceva decât să-ți distrugă pe de o parte relațiile tale (apar conlicte, resentimente, critici etc), iar pe de altă parte, binențeles, încrederea în sine.
Dacă tu îi spui creierului tău că ori de câte ori te confrunți cu emoții neplăcute, cel mai bine este să le descarci în altă parte, pentru că tu nu te poți descurca cu ele…de ce ar avea încredere creierul tău în tine? Hm?
Binențeles că este benefic să comunici cu alți oameni pentru a primi sprijin emoțional din când în când, dar uneori e necesar să lucrezi cu tine și cu emoțiile tale.
În primul rând este responsabilitatea ta de a gestiona emoțiile dificile.
7. Să- ți ignori pasiunile și chemarea interioară
Mereu și dintotdeauna, cele mai triste povești pe care le-am auzit au fost cele despre oamenii care au renunțat la visele și pasiunile din copilărie pentru că nu erau pe placul părinților sau pentru că nu știu ce profesor a avut o zi proastă și a criticat un copil, când de fapt trebuia să fie suportiv etc.
Medici care își fac meseria în virtutea inerției, când ei sunt de fapt pasionați de literatură sau filozofie.
Avocații care sunt epuizați cronic la locul de muncă pentru că sunt cu adevărat interesați de muzică sau de psihologie.
Ingineri care nu-și suportă munca pentru că ceea ce le-a plăcut cu adevărat a fost tâmplăria sau designul grafic.
Ce îî spui propriului creier dacă tu petreci zeci de ani ascunzând pasiunile și curiozitatea autentică în favoarea a ceea ce societatea sau familia ta consideră că este important?
Da, îți înveți mintea – pe tine însuți – că ceea ce vrei și ești curios nu este important. Și chiar mai rău, că dorința ta nu este la fel de importantă ca dorința altor oameni.
Și asta, dragii mei, este o configurație ideală pentru lipsa încrederii în sine.
Pentru că, dacă te gândești bine, ai luat una dintre cele mai importante decizii din întreaga ta viață – cariera ta – și ți-ai spus:
„Nu pot avea încredere să-mi urmez propria pasiune și chemare interioară când vine vorba de cariera mea, așa că am să mă bazez pe alți oameni pentru a lua această decizie în locul meu”.
Nu sună bine deloc, cum naiba să nu ai probleme cu încrederea în sine dacă situația este precum cea de mai susl?!
Ce să faci ca să-ți regăsești încredrea în sine? Să ai curajul — da, uneori este nevoie de curaj! — să-ți urmezi pasiunile și chemarea interioară, chiar dacă acestea nu sunt chiar agreate de familie, partener de viață, prieteni sau oricine altcineva.
Aproape tot ce trebui să ții minte:
Dacă vrei să ai mai multă încredere în tine, evită obiceiurile care îți subminează încrederea în tine și fă ceva pentru a le elimina:
Să trăiești în trecut.
Să te îngrijorezi excesiv cu privire la viitor
Să ai încredere exclusiv în emoțiile tale
Să fii perfecționist
Să procrastinezi
Să eviți și să nu-ți asumi.
Să- ți ignori pasiunile și chemarea interioară