O, da…narcisiștii. Se uită în fiecare oglindă pe lângă care trec sau în orice „ceva” care le reflectă imaginea: vitrină, geam de mașină, ușa de intrare de la bloc.
Doar sunt darul lui Dumnezeu pentru univers – la urma urmei, de ce altceva ar fi așezați exact în mijlocul lui??
Dar, nu-i atât de simplu: narcisismul este mult mai complex și este…mult mai enervant de atât!!!
Da, este un sentiment umflat de importanță personală și o dorință de admirație constantă, combinată cu o lipsă devastatoare de empatie pentru ceilalți. Lumea trebuie să se învârte în jurul persoanei lor, iar toți ceilalți sunt doar niște figuranți angajați să joace în filmul ”Eu, eu și eu”.
Dar, înainte de a începe să arăți cu degetul către fostul tău iubit sau iubită sau către șeful tău de la ultimul job, reține: cu toții avem o picătură de narcisism în noi. Doar că unii oameni au primit câteva picături în plus. Sau o găleată de picături.
Așa că, hai să ne aruncăm în groapa cu lei și să vedem ce e cu dragii noștri narcisiști. Și cine știe… am putea chiar să ne dăm seama cum să le facem față fără să ne pierdem mințile?
CE ESTE NARCISISMUL?
În primul rând, să clarificăm ce este de fapt narcisismul. Nu o să fac pe specialistul (deși sunt…hopa, cumva…?) și nu o să merg pe firul DSM-ului, o să merg pe lângă.
Un narcisist ar putea crede despre el însuși că este excepțional de mega extraordinar ca persoană sau excepțional de dezavantajat (nedreptățit, persecutat, deprivat). În oricare dintre cazuri, regulile care se aplică tuturor celorlalți muritori, nu i se aplică lui.
Narcisistul nu datorează lumii nimic, în timp ce lumea îi datorează totul.
Așa cum în viață nu este totul în alb și negru, narcisismul este și el pe zone de gri, mai deschis sau mai închis. Nimeni nu este 0% sau 100% narcisist, ci e vorba de un spectru. Cu toții manifestăm câteva trăsături narcisiste – adică ne cerem dreptul de a fi mega giga extra în anumite zile ale noastre (se numește stil de personalitate).
Dar, la capătul celălalt, cel extrem, o persoană ar putea suferi de o tulburare de personalitate în toată regula. Și chiar și cei care sunt diagnosticați clinic se vor încadra de-a lungul unui alt spectru: de la indivizi cu funcționare înaltă până la tulburări nevrotice complexe.
De-a lungul vieții noastre, cu toții ne angajăm în ceva comportamente narcisiste la un moment dat. Problema apare atunci când narcisismul devine „setarea” noastră implicită și nu realizăm că ne comportăm ca un narcisist.
TIPURI DE NARCISISM
„Narcisismul grandios” este cel la care ne gândim cel mai mult atunci când spunem că cineva este narcisist. Sunt ticăloșii cu obrazul subțire, care caută atenția, sunt aroganți, care nu țin seama de nevoile altora și vor exploata orice și pe oricine, oricând.
Acum, ce să zic…poate că știm fiecare pe cineva care nu se gândește la ceilalți, ci doar la el însuși, care tânjește după multă atenție și admirație. Ăștia nu pot accepta criticile, dau vina pe toți ceilalți atunci când lucrurile merg prost și se așteaptă să primească un tratament special (încă unul) pentru că sunt deasupra muritorilor, a oamenilor obișnuiți și „normali” care se aliniază înghesuiți în spatele lor.
Dar…aici vine șmecheria. Acești indivizi au un farmec aparte, cel puțin la început. Încrederea de sine pe care o afișează, poate fi atrăgătoare, mai ales dacă ești o persoană care nu prea are (spre deloc) încredere în sine. Dar prostiile lor se „împut” repede. Ghinioniștii își dau seama târziu, prea târziu. Învinovățirea altora, gaslightning-ul, manipularea, modul în care întorc constant totul în favoarea lor…este epuizant.
Semne și semnale de luat în seama, ale unui narcisist grandios:
- arogant, lăudăros și mereu în primul rând de scaune la primirea laudelor;
- își exagerează realizările și/sau talentele;
- au nevoie de admirație și laude constante;
- sunt convinși că toată lumea este invidioasă și geloasă pe ei;
- au o preocupare constantă pentru succes, putere, strălucire, frumusețe și/sau partenerul ideal;
- profită și exploatează pe oricine îi pică în mână pentru câștig personal;
- lipsiți de empatie ( cu asta trebuia să încep??)
- au despre sine un sentiment de unicitate pe care doar alți oameni tot speciali și unici îl pot înțelege
- au mereu așteptări nerezonabile pentru un tratament special, dedicat persoanei lor
NARCISISTUL VULNERABIL
Ei și acum…lasă-mă să zugrăvesc un colț de perete, cu un alt personaj pe care îl cunoaștem cu toții.
Acesta este mult mai rezervat și chipurile nu caută cu adevărat atenția în toate modurile de mai sus. Uneori pot fi timizi și chiar au o fețele căzute de la prea multă dezamăgire, veți vedea de ce în continuare.
Dar…asemenea unui narcisist grandios, sunt hipersensibili și au nevoie de o validare constantă. Însă, spre deosebire de un narcisist grandios, ăștia nu cred că sunt mai buni decât toți ceilalți. De fapt, ei cred contrariul!!! Sunt victime! Sunt asupriți, dușmăniți, hăituiți în mod constant de toți ceilalți.
Narcisismul vulnerabil este o formă mai subtilă de narcisism. Dar tot narcisism este. Diferența este că un narcisist grandios crede că este unic prin superioritate, în timp ce narcisistul vulnerabil crede că este unic prin…inferioritate .
Un narcisist grandios crede că este unic privilegiat, în timp ce un narcisist vulnerabil crede că este unic defavorizat. Un narcisist grandios se mândrește că profită de ceilalți, în timp ce un narcisist vulnerabil se mândrește că se profită de el.
La fel ca narcisistul grandios, narcisistul vulnerabil crede că merită un tratament special din cauza unicității lor.
Acestea sunt veșnicele victime de serviciu, neobosite în a găsi motive de nemulțumire. Ei pot fi timizi și par slăbiți de atâta suferință. Dar sub acel exterior îngrozit este un sentiment de grandiozitate. Se vor supăra din cele mai neobișnuite motive și sunt frământați de orice problemă mai mică sau mai mare.
Semne:
- arată supus (adică o față căzută)
- mereu sunt la pământ, trântiți de soartă sau de alții.
- se simt sub apreciați și declară că nu li se recunosc realizările
- sunt foarte ușor de rănit și se simt jigniți cu ușurință
- sunt invidioși și geloși pe ceilalți
- devin foarte repede stresați
- nu au grijă de ei înșiși, de sănătatea lor sau de starea lor generală
- au și aștia un sentiment aparte că sunt speciali și unici pe care doar alți oameni speciali și unici îl pot înțelege
- au așteptări nerezonabile pentru un tratament special, dedicat lor în exclusivitate.
Deși narcisiștii grandiosi și vulnerabili sunt diferiți în feluri destul de clare, ambele tipologii sunt extraordinare de absorbite de sine și au un sentiment de sine fragil, pe care trebuie să-l mențină considerându-se excepționali – din nou, fie excepțional de extraordinari, fie excepțional de deficitari.
Ei neagă orice realitate care nu le susține percepția grandioasă de sine și ca urmare, tind să se angajeze doar în relații superficiale sau să se retragă cu totul din situațiile sociale.
În esență, ambele tipuri de narcisiști sunt indivizi care cred într-un mod exagerat de „îndreptățițire”, care cred că sunt speciali și că li se aplică reguli diferite de tratament în viață.
DE UNDE NARCISISMUL?
Narcisismul este o trăsătură de personalitate destul de complexă, iar psihologii nu au descoperit complet cum ia naștere, dar sunt totuși câteva indicii.
În primul rând, anumite abordări ale părintelui în perioada de creștere a copilului, par să influențeze dezvoltarea narcisismului.
Există unele dovezi care sugerează că ai noștri copii, sunt expuși unui risc mai mare de a dezvolta trăsături narcisiste, dacă cresc cu părinți autoritari, extrem de indulgenți sau prea neglijenți față de emoțiile copiilor lor.
Să le luăm pe rând:
1. PARENTING AUTORITAR
Acești părinți încearcă să controleze comportamentul copiilor lor într-un mod nesănătos. Ei cer respectarea strictă a regulilor, oferind în același timp prea puțină căldură, răbdare, sprijin sau comunicare deschisă.
Părinții autoritari apreciază valoarea propriului copil doar prin realizări și rezultate, cât și pe conformarea la reguli și norme. Asta îl poate determina pe copii să dezvolte un sentiment dezechilibat al importanței de sine, pentru a putea face față acestei presiuni. Ei pot dezvolta de asemenea, un puternic sentiment de „îndreptățire„ (încurcate căile Domnului!) ca mecanism de apărare împotriva sentimentului de „neiubire” sau al insuficienței de sine.
2. PARENTING INDULGENT
La capătul opus al spectrului, copiii care sunt prea validați de părinții care nu contenesc cu laudele și validarea tind, de asemenea, să devină narcisiști.
Dacă stai să te gândești, nu este surprinzător! Când un copil aude în mod constant cât de „speciai” și „minunat” și „frumos” sunt (dacă am ști cu toții cât de „nespeciali” suntem de fapt și cât de în normă suntem…), ajung să interiorizeze părerile umflate ale părinților lor despre ei și tind să creadă că au dreptul la privilegii suplimentare în viață (ia uite unde stă narcisistul grandios).
3. PARENTING NEGLIJENT
Cunoscut și sub denumirea de parenting neimplicat, acest stil se caracterizează prin niveluri scăzute atât de căldură, cât și de control…egal indiferent.
Părinții neglijenți pot să nu răspundă la nevoile copiilor lor și să nu ofere îndrumarea sau feedbackul necesar. De multe ori nu reușesc să valideze emoțiile sau gândurile copiilor lor.
Ca răspuns, copiii pot dezvolta trăsături narcisiste ca mecanism de adaptare, folosind un sentiment umflat al importanței de sine pentru a compensa sentimentul de neglijare și lipsă de iubire.
La suprafață, aceste stiluri de părinte par foarte diferite, așa că apare firesc întrebaea… cum ar putea ele toate să contribuie la dezvoltarea narcisismului?
Ei bine, singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că nu îl ajută pe copil să-și exprime pe deplin o identitate realistă, independentă.
Părinții autoritari controlează excesiv și, prin urmare, nu-și lasă copiii să-și găsească propriul drum în viață. Acest lucru îi face să caute din ce în ce mai multă validare din exterior pentru a se simți bine cu ei înșiși, ceea ce s-ar putea transforma în narcisism.
Părinții indulgenți, pe de altă parte, oferă prea puține limite pentru copiii lor și, în schimb, contribuie la un sentiment de sine umflat care nu se bazează pe realitate.
Și părinții neglijenți oferă puțin sau deloc validare pentru nevoile emoționale ale copiilor lor, așa că ar putea crește narcisiști pentru a compensa în exces sentimentele de rușine și inadecvare. Rușinea, de fapt, joacă un rol crucial în persoanele care dezvoltă narcisism vulnerabil.
NU ESTE VINA DOAR A PĂRINȚILOR TĂI!
Înainte de a începe să-ți urăști părinții (sau să-i urăști mai mult decât o faci deja…) este important să înțelegi că parentingul este doar un factor care ar putea contribui la narcisism.
Cercetările despre originile narcisismului sunt încă în desfășurare. Nu știm cu adevărat cum ar putea contribui genetica, grupurile sociale, traumele și mulți, mulți alți factori.
De fapt, un echilibru între fiecare dintre stilurile parentale de mai sus pare a fi antidotul pentru dezvoltarea narcisismului la copiii. Părinții care își încurajează copiii, manifestă căldură față de ei, stabilesc limite puternice și de asemenea, au standarde înalte pentru ei au toate șansele să crească și să educe copii destul de bine adaptați.
Ideea mea este că nu trebuie să dai vina pe părinți pentru tot, majoritatea a facut tot ce le-a stat în putere și la urma urmei…au avut și ei părinți, corect?
PROBLEMA CU NARCISISMUL
Ultimul deceniu sau două a avut loc o dezbatere publică despre posibilitatea unei „epidemii” de narcisism în societatea noastră actuală, în special în rândul tinerilor.
Realitatea este că fiecare cultură din istoria înregistrată a avut de-a face cu narcisismul și cu nenumăratele probleme asociate cu acesta. La capătul extrem, narcisismul a fost legat de abuzul de substanțe și de o gamă largă de tulburări de personalitate.
Narcisismul grandios tinde să apară împreună cu trăsăturile antisociale și paranoia, în timp ce narcisismul vulnerabil tinde să fie însoțit de depresie, anxietate și tendințe suicidare.
Oamenii cu trăsături narcisiste grandioase tind să-și dorească putere, iar cei care ajung totuși în poziții de putere pot crea un mediu destul de toxic pentru „săracele suflete sărace” din ograda peste care domnesc.
Și, deși adesea narcisiștii grandiosi îi vedem ca pe exploatatori, narcisiștii vulnerabili nu sunt, de asemenea, foarte buni la empatiza cu ceilalți și pot fi la fel de greu de tolerat.
Ba mai mult, narcisismul a fost în mod constant legat de violență.
Este tulburarea de personalitate în creștere în rândul oamenilor? Nici mai mult, nici mai puțin decât a fost dintotdeauna, doar că acum pot fi mai ușor recunoscuți dragii noștri narcisiști.
CUM SĂ TE DESCURCI CU OAMENII NARCISIȘTI
Prima regulă de a trata cu oamenii narcisiști este: să spui „NU”
Dacă poți evita să interacționezi cu un narcisist, atunci nu interacționa cu el. Nu încercați să-i convingeți, să-i schimbați, să-i „reparați” sau să-i faci să se răzgândească. Probabil că este imposibil și chiar dacă nu este, cu siguranță nu merită.
Acestea fiind spuse, uneori tot trebuie să ai de-a face cu o persoană narcisistă și dacă va trebui să ai de-a face cu ea, atunci este important să înțelegi cum să procedezi.
Evident, modul în care te descurci cu narcisiștii va varia în funcție de contextul în care interacționezi cu aceștia; de exemplu, modul în care te descurci cu un șef narcisist va fi diferit de modul în care te descurci cu iubitul/iubita sau părinții tăi narcisiști („norocosule!”). Chiar și în același context, fiecare individ este diferit, așa că, evident, abordarea variază.
Dar, practic cheia pentru a trata oamenii narcisiști sunt granițele.
Decideți cât de mult sunteți dispus să aveți față de ei și decideți în ce măsură sunteți dispus să interacționați cu ei. Decideți dinainte ce sunteți dispus să faceți și ce să nu faceți cu ei, despre ce doriți și ce nu doriți să vorbiți cu ei și ce doriți și nu doriți să împărtășiți cu ei. Apoi ține-te de plan.
Narcisistii nu au nici o putere asupra ta, dacă ai și impui limite! Fie că este vorba de colegii, prietenii, partenerul sau chiar familia ta.
Din păcate, cei mai mulți dintre noi stăm prost la capitolul limite sănătoase și, ca urmare, suntem implicați în drame și ajungem să facem lucruri pe care nu vrem cu adevărat să le facem.
A avea limite sănătoase înseamnă să-ți asumi responsabilitatea pentru propriile acțiuni și emoții și NU să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile sau emoțiile altora.
Colegul tău narcisist încearcă să-și asume meritul pentru munca ta și tu refuzi asta și îți aperi cu determinare drepturile și meritele. Prietenul tău narcisist îți cere cu împrumut bani, pentru că i se întâmplă mereu ceva rău și na… el are atât de mult ghinion și este nedreptățit. Partenerul tău narcisist te hărțuiește pentru a te simți vinovat că ai rămas până târziu la serviciu și te temi de prostiile de reacții pe care le au. La toate astea spune un „NU” ferm.
Dacă nu-i poți evita și totuși ai narcisiști în viața ta, înconjoară-te de granițe. Desenează linii în nisip, granițe, frontiere oricum vrei să le spui și pune-le în practică
Și acum cireașa de pe tort: CUM SĂ FACI FAȚĂ PROPRIULUI TĂU NARCISISM
Dar dacă tu ești narcisistul? Nu ești sigur?
Pune-ți următoarele întrebări:
- Simți că oamenii de multe ori nu te înțeleg pe tine sau problemele tale?
- Simți că există multe bariere în viața ta, asupra cărora nu ai control?
- Ceri adesea ajutor de la alții și/sau simți că puțini oameni sunt dispuși să te ajute?
- Simți adeseori că nu primești atenția sau aprecierea pe care o meriți?
- Oamenii se plâng adesea că nu îi asculți, când, de fapt, simți că nu te ascultă?
- Simți că majoritatea celorlalți oameni au o viață mult mai ușoară decât a ta?
- Te lupți des (dispute, contraziceri) cu prietenii apropiați și cu cei dragi? Dacă da, de obicei este vina lor?
- Oamenii renunță brusc la contactul cu tine fără nicio explicație și refuză să comunice din nou cu tine?
- Te simți adesea neajutorat ca și cum ai avea puține șanse de a-ți îmbunătăți viața?
Dacă ai răspuns „da” la majoritatea celor de mai sus, atunci s-ar putea să fii TU problema.
Dacă recunoașteți și acceptați că aveți trăsături narcisiste, felicitări: ați ajuns mai departe decât vor face vreodată majoritatea oamenilor narcisiști.
Narcisismul clinic este dificil de tratat, este notoriu acest lucru. Nu există nicio terapie dovedită ca fiind de succes (din păcate nici medicamente), iar numeroasele terapii recomandate practicate în mod obișnuit necesită efort și implicare pe termen lung. Pe scurt: caută ajutor profesionist și așteaptă-te la o luptă pe termen lung.
Dacă manifesti pur și simplu trăsături de narcisism uneori, am câteva sfaturi – sau mai degrabă, câteva adevăruri care schimbă viața – pentru a ajuta la reducerea tendințelor tale narcisiste.
Narcisismul se rezumă la a crede că ești special și că ai dreptul să fii tratat diferit decât alții. Antidotul – și acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut – este pur și simplu să accepți că nu ești special.
De fapt, ești medie la aproape orice, de cele mai multe ori. Și asta este în regulă. Nu trebuie să fii special sau grozav la ceva pentru a fi o persoană demnă sau pentru a trăi o viață plină de sens.
În loc să împletești narațiuni elaborate pentru a te convinge de cât de special ești, ar fi mult mai bine să eviți să te etichetezi și să-ți vezi de viața ta în continuare .
Nu știi dacă ești grozav sau nu, și asta e în regulă. Oricum vei face tot posibilul. Nu știi dacă ești victimă sau nu. Asta e bine. Oricum te vei face mai bine și te vei simți din nou sănătos. Nu știi dacă meriți un tratament bun sau rău și asta e în regulă. Îți vei asuma responsabilitatea oricum pentru viața ta oricum.
Găsește satisfacție în plăcerile simple, cotitidiene ale vieții.
În fiecare zi când te trezești, bucură-te că ești încă în viață. Uimește-te de minunile pastei de dinți, atunci când te speli pe dinți, în fiecare dimineață. Vezi frumusețea în modul în care lumina se reflectă pe suprafața mașinilor de pe stradă. Fii curios în privința altor persoane.
Nu ești „destinat” măreției. Nu ești destinat la nimic.
Nu mai încerca atât de mult să dovedești că ești mai bun decât toți ceilalți. Nu te mai văita despre cât de nedreaptă a fost lumea cu tine.
Respiră adânc și continuă-ți ziua.
La fel ca toți ceilalți.
