Distorsiunile cognitive reprezintă „erori de logică” sau modalități greșite în care ne raportăm la noi înșine, la alții sau la lume. E ca și cum mintea noastră ar încerca să ne convingă că ceva este adevărat, când de fapt nu este. Aceste gânduri și credințe iraționale întăresc gândirea negativă și ne mențin într-un cerc vicios al emoțiilor disfuncționale, putând duce la stări de anxietate și depresie, relații conflictuale, stimă de sine scăzută, comportamente dezadaptative. Din acest motiv este important să învățăm să le identificăm în propriul stil de gândire și să încercăm să le corectăm adoptând în schimb o gândire mai rațională.
Printre cele mai comune distorsiuni cognitive întâlnim:
Gândirea emoțională – se referă la interpretarea realității prin prisma trăirilor emoționale. Oamenii cred că ceva trebuie să fie adevărat pentru că așa „simt” ei, ignorând dovezile. De exemplu, dacă unei persoane îi este frică de câini, poate crede că toți câinii sunt periculoși, nerealizând că această concluzie se bazează pe propriile emoții, și nu pe fapte.
Gândirea alb-negru – plasarea experiențelor de viață și a persoanelor în categorii total opuse. Se referă la faptul că persoana nu reușește să vadă lucrurile în „nuanțe de gri”. De exemplu, cineva poate considera că dacă nu face totul perfect, este un ratat.
Suprageneralizarea – pe baza unui singur eveniment negativ, persoana generalizează excesiv și ajunge la concluzia că toate celelalte evenimente din viața lui vor fi la fel. Adică își formează niște concluzii sau reguli pe baza unor situații izolate, pe care le va aplica și în alte situații asemănătoare. De exemplu: „Dacă am picat acest examen, cu siguranță le voi pica și pe celelalte”, „Dacă am avut o relație abuzivă, înseamnă că toate relațiile mele vor fi abuzive”
Etichetarea – reprezintă o formă extremă de suprageneralizare. Etichetăm o persoană pe baza unui singur aspect, iar apoi nu mai ținem cont de dovezile care sunt incongruente cu acea etichetă. De exemplu, putem spune despre un om că este un incompetent doar pentru că o dată a făcut o greșeală oarecare, fără a mai lua în seamă apoi toate reușitele sale.
Credința că lumea este dreaptă – în viață există nedreptăți și, oricât ne-am dori să credem că lumea este întotdeauna corectă și dreaptă, această presupunere nu este bazată pe realitate. Atunci când judecăm fiecare situație în funcție de acest criteriu, în momentul în care ne vom confrunta cu o nedreptate, în loc de a încerca să găsim soluții ori să acceptăm ce nu putem schimba, ne vom lăsa copleșiți de furie, neputință, resentimente, tristețe. În plus nu ne putem aștepta ca lumea să fie dreaptă, doar pentru că noi am vrea să se întâmple asta.
Credința că ceea ce simți în prezent, vei simți cu siguranță și în viitor – oamenii își imaginează și cred cu tărie că dacă astăzi simt un lucru, la fel vor simți și în viitor. De exemplu, dacă în prezent simți că nu ești suficient de puternic pentru a te adapta unei situații, a depăși un obstacol, a-ți învinge o frică, crezi că niciodată nu vei putea să faci aceste lucruri, pentru că întotdeauna te vei simți așa. Sau, dacă iubești cu pasiune pe cineva astăzi, îți imaginezi că vei simți exact la fel, cu aceeași intensitate și peste 10, 20 sau 30 de ani. Adevărul este că trăirile noastre se schimbă, deoarece atât percepțiile cât și viața noastră este supusă schimbării și nu există certitudinea că dacă astăzi simți ceva, vei simți pentru totdeauna acel lucru.
Credința că îi putem schimba pe alții – de multe ori oamenii consideră că fericirea lor depinde de alți oameni. În acest sens, nefericirea lor este cauzată tot de cei din jur. Dacă cei apropiați nu sunt așa cum ne dorim noi, dacă nu se comportă așa cum vrem, vom încerca să îi schimbăm punând presiune pe ei pentru a corespunde așteptărilor noastre, pentru a ne face pe plac, pentru a ne satisface dorințele, pentru că numai așa vom putea fi fericiți. Dacă nu, suntem nefericiți. Această idee este falsă, pentru că în realitate o persoană se schimbă dacă și doar atunci când își dorește asta. În plus, fericirea noastră nu depinde de alți oameni, ci de noi înșine.
Citirea gândurilor – persoana crede că știe ce gândește o altă persoană, fără a avea suficiente informații care să îi susțină această convingere, grăbindu-se a trage concluzii, în general negative. De exemplu, dacă cineva râde, persoana poate concluziona eronat că sigur râde de ea. Sau „sigur nu mă place”, „știu ce gândești, tu de fapt nu voiai ca eu să vin aici”.
Ghicirea viitorului – se referă la tendința de a face presupuneri în legătură cu viitorul și a le percepe ca fiind absolut adevărate, în ciuda faptului că nu avem suficiente dovezi pe care ne-am putea baza atunci când facem acele afirmații. De exemplu, dacă cineva nu a întâlnit încă un partener potrivit, poate gândi că nu va întâlni niciodată pe nimeni cu care să formeze o relație. Însă nu are de unde să știe acest lucru, dar consideră că acest fapt se va întâmpla cu siguranță, deși alte variante sunt bineînțeles posibile.
Imperativele categorice – se referă la faptul că persoana crede că lucrurile trebuie să fie ori să se întâmple într-un anume fel, doar pentru că ea își dorește asta, ignorând realitatea obiectivă: „El trebuie să îmi facă pe plac, altfel nu mă iubește”, „Eu trebuie să câștig acest premiu, altfel concursul nu este drept”. Atunci când ne așteptăm ca oamenii să facă ce vrem noi, pentru că așa vrem noi, iar acest lucru nu se întâmplă, suntem dezamăgiți și furioși, dispuși chiar să ne răzbunăm, fără să ne dăm seama că noi suntem de fapt cei egoiști pentru că le pretindem diferite lucruri fără a ține cont și de dorințele lor.
Personalizarea – tendința de a lua totul personal sau de a ne învinovăți pentru producerea unor evenimente, neținând cont de ceilalți factori care au contribuit la producerea acelor evenimente. De exemplu, un părinte care crede că el este de vină pentru faptul că fiul său nu a intrat la facultate; o persoană care crede că este vina ei dacă cineva nu se simte bine la o petrecere; dacă partenerul este supărat pentru că a avut o zi grea la birou, apare presupunerea că de fapt el este supărat pe tine.
Catastrofizarea – exagerarea importanței sau semnificației unor aspecte. Evenimentele neplăcute sunt privite ca fiind adevărate catastrofe. De exemplu, un student care pică un examen poate crede că și-a ratat întreg viitorul. O persoană care face o greșeală minoră la locul de muncă poate crede că își va pierde slujba, că nimeni nu o va mai angaja vreodată și că va ajunge pe străzi.
Învinovățirea celorlalți – se referă la faptul că oamenii au tendința de a-i învinovăți pe ceilalți pentru ceea ce simt sau trăiesc. Nu își asumă responsabilitatea pentru alegerile lor, pentru felul în care se simt, pentru viața lor și caută vinovați în exterior pe care să îi poată blama: „din cauza ta mă simt așa”, „tu m-ai enervat”, „din cauza ta am renunțat la …”, „din cauza ta am făcut asta”. Însă nimeni nu poate să ne facă să ne simțim într-un fel anume și nimeni nu ne poate impune cum să reacționăm. Noi suntem cei în controlul minții și emoțiilor noastre și noi suntem cei care alegem și luăm decizii.
American Psycological Association este cea mai mare organizație stiintifica si profesionala a psihologilor din S.U.A., având în jur de 115,700 de membri, incluzând cercetători, profesori, medici clinicieni, consultanți și studenți. Sursa APA
Articolul despre ameliorarea și controlul durerii este aici.
Hipnoza este un instrument validat științific (Lewis 2013), relativ puțin înțeles de oameni și adesea subestimat. Cercetările din domeniul neurofiziologiei au evidențiat faptul că hipnoza activează anumite structuri cerebrale responsabile de reglarea atenției (Lynn, Rhue și Kirsch, 2010), iar prin intermediul sugestiilor se pot activa zone corticale responsabile de activități senzoriale, motorii și cognitive.
Definiția hipnozei dată de APA – Asociația Psihologilor Americani: *Hipnoza implică aplicarea unei proceduri prin intermediul căreia i se explică subiectului faptul că i se vor adiministra anumite sugestii pentru a-l ajuta sî trăiască o serie de experiențe de tip imaginativ. Hipnoza presupune faptul că o persoană va fi ghidată de o altă persoana (hipnoterapeutul) să răspundă la sugestii care aduc modificări ale unor experiențe subiective ce vizeză percepțiile, senzațiile, emoțiile, gândurile și comportamentele. *
Se întâmpla adesea ca transa hipnotică să apară în mod natural și spontan, atunci când o persoană visează cu ochii deschiși și este atât de preocupată de ceea ce face, încât pierde noțiunea timpului.
Starea trăită de client în timpul transei hipnotice este asemănătoare cu cea trăită de cineva atunci când este absorbit de citirea unei cărți interesante sau de vizionarea unui film captivant.
Hipnoza poate fi utilizată ca unică metodă de psihoterapie sau poate fi inclusă ca o strategie în cadrul unui demers mai complex cum ar fi psihoterapia cognitiv-comportamentală sau coaching-ul.
Transa indusă de un hipnoterapeut, este o experiență asemănătoare celei descrise mai sus, doar că persoana din transă este ghidată să intre in starea respectivă, utilizându-se mai ales relaxarea. Inducția stării de transă presupune utilizarea unor strategii diverse:
relaxarea musculară progresivă
concentrarea privirii asupra unui punct fix
concentrarea asupra respirației
Aplicațiile hipnozei:
Modificarea atitudinilor și reacțiilor pacienților (de exemplu unui fumator i se poate aministra posthipnotic sugestia ca în momentul în care o țigară îi atinge buzele, să simtă un gust foarte amar)
Tulburări ale somnului
Tulburări de alimentație ( anorexie și bulimie nervoasă)
Depresie, Tulburări de anxietate
Creșterea performanțelor
Managementul stresului
Experiențe psihotraumatice, stres postraumatic
Combaterea durerii
Tulburări psihosomatice (migrene, astm bronșic, tulburări digestive sau cardiovasculare)
Definiția hipnozei dată de APA – Asociația Psihologilor Americani: *Hipnoza implică aplicarea unei proceduri prin intermediul căreia i se explică subiectului faptul că i se vor administra anumite sugestii pentru a-l ajuta să trăiască o serie de experiențe de tip imaginativ. Hipnoza presupune faptul că o persoană va fi ghidată de o altă persoana (hipnoterapeutul) să răspundă la sugestii care aduc modificări ale unor experiențe subiective ce vizează percepțiile, senzațiile, emoțiile, gândurile și comportamentele. *
Hipnoterapia sau terapia prin hipnoză este utilizată astăzi în practica psihoterapeutica pentru efectele benefice asupra sistemului cardiovascular și respirator, activitatii alfa a creierului, conductivitatii dermului, planului afectiv.
Printre numeroasele aplicații în
hipnoterapie se enumara eliminarea obiceiurilor nedorite și a
dependențelor (fumat, alcool), producerea analgeziei, tratamentul
insomniilor, afectiuni dermatologice, tulburari de
dinamica sexuala, controlul greutatii corporale, tulburari
nevrotice.
Hipnoterapia și fenomenul de hipnoză nu au nimic în
comun cu magia sau supranaturalul, ci pur și simplu exploatează capacitatea minții
umane de a se concentra și a se lasa absorbită de un scenariu. Fenomenele
hipnotice fac parte din viața cotidiana – de exemplu atunci cand citim
cu interes o carte sau urmarim cu atentie un film și nici nu observam că ne-a
amortit mana intr-o pozitie incomoda sau tresarim cand ne striga cineva.
Astfel, hipnoza este doar o stare
modificată de conștiință, asemănătoare cu relaxarea sau cu stăriIe
meditative specifice unor culturi orientale. Terapia prin hipnoză promoveaza
schimbarea și rezolvarea problemelor prin facilitarea răspunsului la
sugestii și analizarea conținutului inconștient ce
provoaca stări patologice în conștient. Hipnoterapia are trei forme esentiale:
terapie centrata pe simptom – eliminarea simptomelor;
psihoterapia analitica sau hipnanaliza (o imbinare intre hipnoză
și psihanaliza); sisteme care imbina hipnoza cu psihoterapii scurte de
orientare comportamentala și experientala.
Cum funcționează
hipnoza? De-a lungul timpului au aparut diverse teorii care au
incercat sa explice fenomenul de hipnoză.
• Fluidul vital – magnetismul
animal. Este cea mai veche teorie și îi apartine lui Franz Anton Mesmer,
care credea în existenta unui fluid care circula dinspre corpul
hipnotizatorului spre cel al pacientului – magnetismul animal. Ipoteza a fost
infirmata, insa existenta fenomenului hipnotic nu a putut fi negata.
• Hipnoza ca fenomen psihopatologic.
Susceptibilitatea hipnotica a fost considerata a fi un simptom al isteriei,
crezandu-se că o persoana sanatoasa și echilibrata psihic nu poate fi
hipnotizata. Cercetarile ulterioare au infirmat aceasta ipoteza.
• Hipnoza și somnul. Datorită
asemanarilor aparente dintre cele doua stări, s-a presupus că hipnoza face
parte din aceeasi categorie de fenomene ca somnul. Totusi, o persoana
hipnotizata poate fi în acelasi timp activa, și s-a demonstrat că undele
cerebrale din timpul hipnozei sunt specifice stării de veghe relaxata – unde
alfa, în timp ce pentru somn sunt specifice unde mai lente. O persoana
este cu atat mai hipnotizabilă cu cat are unde alfa mai bine reprezentate.
• Interpretarea unui rol. S-a
considerat că subiectul joaca rolul persoanei hipnotizate, conformandu-se
indicatiilor terapeutului și comportandu-se asa cum crede că trebuie sa se
comporte o persoana aflata în starea de hipnoză. Teoria se datoreaza legaturii
intre susceptibilitatea hipnotica și talentul actoricesc. Totusi aceasta
ipoteza nu poate explica efectul de anestezie al hipnozei – folosit în
interventii chirurgicale majore sau fenomenele de autohipnoza.
• Hipnoza și psihanaliza. Pentru
explicarea fenomenului hipnotic s-au utilizat conceptele psihanalizei și astfel
hipnoza a fost definita ca o intoarcere a subiectului la trairile specifice
varstelor copilariei. Relatia dintre terapeut și pacient este una de
subordonare, subiectul identificand medicul cu figura paterna sau materna și
adoptand o atitudine supusa, respectiv protectoare. Daca practica terapeutica
s-a dovedit a fi utila în imbinarea intre hipnoză și psihanaliza, conceptele
celei din urma nu pot explica insa fenomenele de autohipnoza.
• Teoria tridimensionala.
Hipnoza este o stare alterata a constiintei, ce trebuie privita din trei
perspective: tendinta de a juca rolul unei persoane hipnotizate, profunzimea transei
hipnotice și fenomenul de regresie ce aduce în prezent aspectele specifice
copilariei. Nici aceasta teorie nu explica diferentele individuale de
profunzime a stării de hipnoză.
• Teoria comportamentală. Se are în vedere
rolul următorilor factori: motivatia și atitudinea pacientului,
precum și asteptarile în producerea reacțiilor sugerate.
Atunci cand acesti factori sunt pozitivi, favorizeaza susceptibilitatea și se
produc fenomene asemanatoare ceor hipnotice – în speta analgezia moderata.
Extrapolând, s-a afirmat că hipnoza este doar o manifestare mai accentuata a
receptivitatii la sugestii. Totusi nu putem presupune că obtinerea unor
situatii asemanatoare celor din timpul hipnozei identifica sugestia cu starea
de hipnoză.
Sugestia în hipnoterapie
Sugestia reprezinta o incitatie – situatie, sugestie sau stimul
sugestiv – capabila sa obtina o reactie spontana, nemediata de instantele
reflexive ale gandirii. Din punctul de vedere al adaptarii la mediu, sugestiile
negative provoaca reacții neadecvate – confundari, distorsionari; sugestiile
pozitive intaresc adaptarea la realitate prin actualizarea disponibilitatilor
latente ale psihicului; iar sugestiile neutre provoaca reacții
nerelevante pentru adaptare.
Pentru a fi eficiente în terapia prin hipnoză, sugestiile trebuie sa
fie acceptate de catre pacient, sa fie în acord cu sistemul de valori al
acestuia, sa nu fie prea lungi, sa fie exprimate în termeni pozitivi, sa fie
simple și realiste, sa fie convingatoare și sa serveasca obiectivului
hipnoterapiei. Sugestiile hipnotice pot fi verbale directe sau
indirecte (insinuari, rugaminti), metafore, nonverbale –
imagini mentale, tonalitatea vocii, manipulare fizica.
În general sugestiile în hipnoterapie sunt de natura post-hipnotica,
destinate pentru a obtine o schimbare a comportamentului pe o perioada de la
cateva zile pana la intreaga viața. Pentru un maximum de eficienta, sugestiile
sunt repetate în mai multe sedinte de terapie.
Sugestibilitatea sau capacitatea subiectului de a reactiona la sugestii
reprezinta premisa transformarii situatiei sugestiei în comportamentul sugerat.
Sugestibilitatea presupune existenta unor predispozitii ale
subiectului: imaginatia; transpunerea – empatizare, imitare și
invatare sociala; conformarea sociala; subordonarea – supunerea în
fata incitatiei; captarea – orientarea selectiva spre sursa
incitatiei.
Inductia hipnotica
Este procedeul prin care se realizeaza transa hipnotica. Inductia
hipnotica urmeaza mai multi pasi: etapa de pregatire, inductia hipnotica
propriu-zisa și adancirea transei hipnotice, urmata de dehipnotizare.
Inainte de a trece la etapa de inductie hipnotica propriu-zisa, terapeutul
explica pacientului în ce consta hipnoza, ce se asteapta de la el și ce efecte
poate avea terapia, apoi se testeaza gradul de sugestibilitate prin teste
aplicate în stare de veghe – testul oscilatiei corpului, testul
catalepsiei pleoapelor, testul inclestării degetelor, testul rigiditatii
bralului.
Inductia hipnotica propriu-zisa are loc în modul urmator: pacientul omite
stimulii perturbatori externi și se concentreaza pe un obiect de dimensiuni
mici, plasat pe o zona a corpului sau, în acelasi timp ascultand sugestiile
terapeutului ce indeamna la calm, relaxare și somnolenta. Exista mai multe
variatii și tehnici de inductie hipnotica, insa majoritatea
presupun pozitia culcata, relaxarea musculara și fixarea
privirii intr-un punct, urmata de inchiderea ochilor.
Odata intrat în transa hipnotica – cu ajutorul sugestiilor de
relaxare verbalizate de terapeut, pacientul este caracterizat
de imobilitatea posturala în absenta sugestiilor de miscare, pasivitate,
lipsa dorintei de a comunica, un limbaj sarac, orientarea selectiva a atentiei,
expresia lipsita de efort, implicarea experientiala, disponibilitatea de a
experimenta, flexibilitate, modificari ale perceptiei, distorsiunea timpului,
amnezie.
Dupa instalarea transei hipnotice terapeutul va adanci aceasta
stare – și implicit cea de relaxare, tot prin sugestii hipnotice. În momentul în
care pacientul se afla intr-o stare profunda de transa hipnotica, i se
administreaza sugestiile terapeutice necesare vindecarii sau conforme
cu scopul terapiei hipnotice (sa nu-și mai doreasca sa consume tutun sau
alcool, etc.).
Dehipnotizarea se realizeaza la fel ca intrarea în transa: gradual,
prin sugestii (sugestiile de trezire din transa trebuie sa le anuleze pe cele
de relaxare). În cazuri foarte rare pacientii prezinta dureri de cap, ameteli
sau stări de voma dupa revenirea din hipnoză. Aceste efecte se datoreaza
unei hipnoze realizate prea rapid, unor sugestii formulate eronat, sau
rezistentei inconștiente a subiectului la tratament, și se pot remedia
prin repetarea hipnozei, de aceasta data terapeutul sugerandu-i pacientului că
se va simti bine dupa incheierea tratamentului. Totodata este indicata o
terapie mai profunda decat hipnoza centrata pe simptom, care sa analizeze
rezistentele și conflictele inconștiente. Acest tip de terapie se
numeste hipnanaliza.
Hipnanaliza imbina tehnicile de hipnoză: tehnici
de inducere și adancire a transei hipnotice, cu unele metode
specifice psihanalizei:
tehnica asociatiilor libere, interpretarea rezistentelor și a
mecanismelor de aparare, analiza transferului, interpretarea viselor.
Avantajul fata de psihanaliza este faptul că hipnanaliza este terapie de
scurta durata.
Susceptibilitatea hipnotica
Este vorba de usurinta cu care o persoana poate fi hipnotizata. Acest
lucru depinde și de atitudinea pacientului fata de tratament – cooperarea.
Din acest punct de vedere subiectul trebuie sa creada că tratamentul prin hipnoză
ii va face bine. În plus, un mediu relaxant este esential. Testeaza-ti
capacitatea de a fi hipnotizat.
De obicei stima de sine scazuta ofera o susceptibilitatea
hipnotica ridicata. Copiii cu varsta cuprinsa intre 7 și 15 ani sunt
pacientii ideali, fiind foarte usor de hipnotizat. În ceea ce
priveste inteligenta, persoanele cu retard mintal aproape că nu pot fi
hipnotizate. Totusi, pentru cei cu o inteligenta scazuta funcționează mesajele
sugestive simple, iar persoanele inteligente sunt stimulate de mesajele
complexe. Pacientul trebuie sa inteleaga mesajul, sa fie stimulat de acesta și
sa aiba capacitatea de a se concentra.
Indicatii pentru terapie prin hipnoză
Cel mai adesea hipnoterapia este utilizata pentru tratamentul afectiunilor
nevrotice: fobii, atacuri de panica, obsesii, tulburari de anxietate, insomnie,
tulburari de atentie și memorie. Terapia prin hipnoză este eficienta în
eliminarea stresului, managementul relatiilor sociale și dezvoltarea unei
gandiri pozitive.
Cu ajutorul hipnozei se pot realiza interventii chirurgicale fara
anestezie sau cu o cantitate mai mica de anestezic, aceasta terapie fiind utila
și pentru reducerea anxietatii asociate cu aceste interventii. Efectul
analgezic obtinut prin hipnoterapie este folosit în boli cronice, migrene,
la nastere și în interventiile stomatologice. Hipnoterapia este indicata în
tratamentul aparatului cardiovascular, respirator (astm) și endocrin (disfunctii
sexuale și afectiuni ginecologice), în tratamentele
dermatologice (alergii, prurit, eczeme, psoriazis) și în recuperarea
motorie.
Hipnoza are aplicații și în afara sferei clinicii, și anume în domeniile
care necesita optimizarea performantelor umane. Pentru obtinerea unui echilibru
emotional superior, pentru o mai buna capacitate de concentrare și
pentru autoreglarea comportamentului, hipnoza este utilizata în pregatirea
sportivilor și a cosmonautilor. Totodata hipnoza și autohipnoza reprezinta o modalitate
eficienta de a scapa de tracul sau emotiile excesive asociate cu
reprezentatiile în fata publicului și examenele din educatie.
Autohipnoza
Hipnoterapia moderna include și terapia prin hipnoză realizata de insusi
pacient: autohipnoza, ca o continuare a tratamentului din cabinetul
psihologului – terapeutul il va invata pe pacient principiile și tehnicile
necesare. Autohipnoza ofera o mai buna cunoastere de
sine; relaxare dupa o zi stresanta; depistarea problemelor și găsirea
soluțiilor; eliberarea de ganduri negative, stări anxioase și depresive,
insomnii și dureri; îmbunătățirea concentrarii și memoriei; eliberarea
de obiceiuri nedorite – consum de tutun, alcool, medicamente, etc.
Prin autohipnoza se obtine un nivel de profunzime mai scazut decat în cazul
hipnozei conduse de terapeut, în special în cazul incepatorilor; de asemenea,
rezultatele nu sunt intotdeauna la fel de bune. Dificultatea vine din faptul că
subiectul trebuie sa fie în acelasi timp activ și pasiv, alert și relaxat.
Secretul stapanirii tehnicii este practica repetata a autohipnozei,
utilizarea unor propozitii simple și afirmative, evitarea
negatiilor și tratarea uneia sau a doua probleme per
sedinta.
• Autosugestiile reprezinta o tehnica de autoprogramare a inconștientului
și sunt afirmatii prin care pacientul isi spune în gand cum doreste sa fie sau
ce doreste sa realizeze. Acestea se utilizeaza impreuna cu tehnica
vizualizarii. Informatiile și mesajele se construiesc astfel incat sa se
adreseze problemei pe care o avem. Continutul autosugestiilor trebuie sa fie
unul pozitiv – spre exemplu, nu vom spune „Nu voi dori sa
ma sinucid”, ci „Vreau sa traiesc și sa ma bucur de lucrurile
frumoase din viața mea”. Exemple de autosugestii pentru îmbunătățirea
stimei de sine – „Sunt o persoana echilibrata, eficienta și merit sa
am succes”, „Am un corp sanatos și
echilibrat”, „Sunt fericit și am incredere în fortele
mele”.
• Vizualizarea reprezinta formarea unei imagini mentale a
modului în care dorim sa fim sau a situatiei pe care ne-o dorim. Imaginea
trebuie sa fie detaliata și sa completeze autosugestia. Pentru a fi eficienta,
este necesar sa repetati zilnic sedintele de autohipnoza, cel putin 30 de zile.
• Inducerea autohipnozei incepe cu tehnici simple de
relaxare; pozitia trebuie sa fie foarte comoda, corpul sa fie destins –
relaxati fiecare zona a corpului și grupa musculara în parte. Apoi, folosind
autosugestii și vizualizarea, spuneti-va că aveti corpul tot mai greu, ca de
plumb. Imaginati-va un mediu foarte placut, plin de calm și liniste.
Aceasta relaxare profunda reprezinta o prima parte a autohipnozei.
Revenirea se face tot treptat, fara a brusca organismul, vizualizand recapatarea
tonusului.
Dupa ce stapaniti bine tehnica de relaxare profunda puteti
incerca tehnicile de autohipnoza. Exista numeroase tehnici, bazate fie pe
fixarea unui punct, fie pe relaxarea progresiva. Fiecare persoana trebuie sa
gaseasca modalitatea care i se potriveste cel mai bine pentru a realiza acest
lucru, în functie de imaginile, cuvintele, tonalitatea vocii, amintirile pe
care le prefera, etc. În general trebuie sa folositi o modalitate prin care
sa gradati intrarea în transa – numarati, spuneti alfabetul sau
vizualizati cum coborati sau urcati niste trepte sau terase; aveti libertatea
sa va utilizati imaginatia. Fixati prima treapta sau primul numar ca starea de
veghe și pe ultima ca starea de hipnoză. Poate preferati sa va concentrati
asupra unui ritm / zgomot – tic-tacul ceasului, valurile marii, propria
respiratie. Dupa ce va concentrati cateva minute pe modalitatea aleasa, imaginati-va
că intrati în starea de transa hipnotica. În starea de hipnoză puteti utiliza
autosugestiile și tehnicile de vizualizare pentru a va adresa problemei pe care
o aveti. Revenirea din starea de hipnoză se face treptat, în sens
invers și în acelasi ritm fata de inducerea autohipnozei.
Oricare ar fi subiectul sesiunii sau ședinței de coaching, eu plec de la
următorul principiu: omul din fața mea este expert in problema lui.
Eu știu că cel din fața mea, clientul, este de departe cel mai competent si fin
cunoscător al problemei, situației, obiectivului sau ambiției lui.
De cele mai multe ori, când clientul abordează un subiect cu mine, acesta a
întors deja problema sau situația pe toate părțile. El se află pe un teritoriu
pe care îl cunoaște perfect, doar că a ajuns într-un impas. Până a veni la
mine, clientul a avut timp și spațiu să reflecteze profund la problema sau
situația lui. Și totuși se află în situația de a nu putea găsi o soluție la
problema sau ambiția lui și e chiar convins că nu există vreo modalitate
de a-și atinge obiectivul în contextul dat, așa cum îl percepe el, clientul!
Numai și numai clientul este în stare să găsească răspunsurile sau soluțiile
cele mai potrivite pentru rezolvarea problemelor sale. De aceea sunt și atât de
puternice si revelatoare propriile răspunsuri și soluții.
Și atunci ce face un coach?
Un coach profesionist nu se concentrează asupra problemei, așa cum o pune
clientul ci mai degrabă asupra modului său de a pune
problemele, asupra cadrului său de referință care stă la baza modului său de
abordare a diverselor situații si obiective personale. Ințelegerea acestui
cadru de referință și a modului de *funcționare* a minții clientului, este
esențială pentru coach, pentru a ști cum anume se pun întrebările, ce
întrebări trebuie puse și când.
Deci, coach-ul pune întrebările potrivite și acompaniază clientul în găsirea
propriilor soluții. Un coach nu se substituie clientului său, nu-i propune
soluții sau opțiuni de răspuns la problemele sale. Aceasta e frumusețea si arta
coaching-ului de calitate. În modul cum este pusă de client, problema
este nerezolvabilă. În felul în care își fixează el, obiectivul este de
neatins. În felul în care o abordează, situația este fără ieșire.
Coaching-ul are la bază următorul principiu (asemănător cumva cu celebrul
citat al lui Einstein, “Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel
de cunoştinţe la care a fost creată.”) : o problemă bine pusă își găsește mai
ușor rezolvarea, iar o problemă fără soluție este probabil pusă intr-un mod
greșit.
In concluzie, coach-ul nu va intra în conținutul problemei clientului și
nu-și îndreaptă atenția asupra detaliilor din povestea clientului, căci astfel
cu ușurință va fi prizonierul aceleiași structuri de gândire… blocată.
Coach-ul va interveni asupra cadrului general, cel care îl conducea până acum
pe clientul său să găseasca soluții. Clientul, cu ajutorul coach-ului, își va
regândi modul de abordare a problemelor, va vedea totul dintr-un alt unghi și
chiar își va privi propriul univers și lumea interioară dintr-o perspectivă
uimitoare, originală și neașteptată.
Sper că v-am convins, vă aștept la o ședință de coaching cu mine!
In articolul de azi, ”Subconstientul si culorile”, vom vorbi despre semnificația culorilor, mai exact influența culorilor asupra subconstientului. Este bine de știut că prin intermediul culorilor ne putem îmbunătăți viața, dacă vom ști să folosim culorile, alegând culoarea potrivită, în funcție de circumstanțele în care ne aflăm. Fiecare culoare generează un anume tip de emoție și are o anumită semnificație după cum vom vedea în cele ce urmează, analizând fiecare culoare în parte.
Culorile au puterea de a influența starea fiziologică a
organismului uman, procesele psihice precum și trăirile noastre interioare.
Psihologii au ajuns la concluzia că diferitele culori ale obiectelor de care
avem zilnic nevoie au o influență semnificativă asupra stării noastre de spirit
și a modului nostru de viață, cele mai benefice fiind culorile naturii. Fiecare
culoare se poate obține într-o mare diversitate de nuanțe. Culorile închise
(albastru, verde) induc în general stări depresive, cele prea tari (roșu,
portocaliu) sunt obositoare, iar culorile pastel (azuriu, roz) creează bună
dispoziție și optimism.
1. Subconstientul
si culorile. Alb
Culoarea albă conține toate culorile spectrului vizibil și este sinteza tuturor efectelor terapeutice ale acestora. În ceea ce privește lumina albă naturală, aceasta crește tonusul organelor interne, producând în intimitatea țesuturilor câmpuri și curenți electrici favorabili tuturor funcțiilor organismului. Practic, nu există afecțiune care să reziste unui spectru de lumină alb -strălucitor; din acest motiv tot ce ține de medicină și farmacie este de culoare albă. În plan psihologic, albul este un balsam pentru toate tensiunile emoționale, având darul de a calma, alina și purifica gândurile și sentimentele.
Culoarea alba
poate stimula puterea de creație, este fortifiantă, regenerează întregul sistem
de energii ale organismului uman. Ea înfrumusețează
ambianța, modifică luminile și umbrele spațiilor, formele și contururile
interioarelor. Culoarea dinamizează spațiul, poate “mări” sau “micșora” un
interior, îl poate anima și înveseli sau îl poate face monoton, neagreabil sau
chiar ostil.
Ca indicații terapeutice, albul se poate folosi în:
afecțiuni hepatice, diabet, diferite afecțiuni endocrine, tulburări de
creștere, depresii, anxietate, diverse nevroze, gripă, bronșită.
2. Subconstientul
si culorile. Galben
Galbenul este culoarea cunoașterii mentale, cercetătorilor și a inteligenței practice! Este, de asemenea, culoarea încrederii în sine. Culoarea galbenă stimulează sistemul nervos central, amplifică activitatea mentală, îmbunătățește tonusul general făcându-ne să ne simțim în formă, ameliorează digestia, stimulează sistemul limfatic, permite atingerea unei depline stăpâniri de sine, facilitând autocontrolul și o deosebită luciditate. De asemenea, galbenul stimulează nervul optic și influențează funcționarea normală a sistemului cardiovascular. Considerata cea mai vesela din tot spectrul, culoarea galbena stimulează trăirea unor sentimente pozitive, cum ar fi: optimismul, cutezanța, tendința de autodepașire, stăpânirea de sine, generozitatea. Cei ce preferă această culoare sunt optimiști, originali, creativi, spirituali, adoră provocările și sunt prieteni pe care se poate conta. Culoarea galbenă este ideala pentru holuri sau pentru o cameră insuficient luminată.
Folosește galben ori de câte ori ai nevoie de luciditate și vrei să-ți folosești ascuțimea minții. De asemenea, dacă vrei să iei decizii importante, să influențezi pe cineva sau să convingi pe cineva prin argumente logice, este bine să folosești galbenul pentru că îți amplifică activitatea mentală.
În ceea ce privește indicațiile terapeutice, culoarea galbenă stimulează activitatea ficatului, amplifică procesele trofice la nivelul pielii, normalizează digestia. Este indicată în: hepatite cronice și acute, dischinezie biliară, colite de fermentație, diferite eczeme și afecțiuni ale pielii, diabet, migrene, meteorism, tulburări stomacale, stimularea memoriei, calmant în psihonevroze. Nu este indicat galbenul în: stări febrile, palpitații cardiace, inflamații acute, stări de supraexcitare. Îmbrăcămintea de culoare galbenă este indicată pentru a întări și a dinamiza nervii și creierul.
3. Subconstientul
si culorile. Portocaliu
Portocaliul este culoarea antioboseală, stimulează sistemul respirator, facilitează asimilarea calciului în organism, fiind un excelent stimulent sexual. Este considerat unanim culoarea veseliei și a bunei dispoziții, a bucuriei de a trăi. De asemenea, portocaliul este o culoare energizantă, stimulează sistemul imunitar al organismului și ajută la calmarea problemelor digestive. Portocaliul simbolizează confort și căldură, fiind potrivit pentru camera de zi, însă pe suprafețe mari poate deveni obositor. Cei cărora le place această culoare sunt harnici, entuziaști și iubesc aventura. Mai puțin agresiv decât roșul, portocaliul este un antidepresiv și un regenerant ideal, o culoare antistres excelentă, care ne ajută să ne echilibrăm atunci când suntem agresați de factori exteriori. Din punct de vedere psihologic, culoarea portocalie este indicată pentru reechilibrarea psihică, redobândirea optimismului, trăirea plenară a vieții, fiind indicată, în special, pentru depășirea inhibițiilor, a obsesiilor și tulburărilor de natură sexuală, spasmelor sau nevrozelor.
Portocaliul este un mesaj al soarelui la răsărit, al vieții noi, deci al sexualității și renașterii. De asemenea, portocaliul transmite un mesaj legat de aplicarea puterii în plan social, asupra unor mari mase de oameni. Roșul și portocaliul sunt culori politice prin excelență, puterea care influențează masele. Respingerea acestei culori poate însemna că persoana în cauză este inhibată, timidă, are prejudecăți sexuale, estefrustrată sau are un sentiment de autoînvinovățire.
În ceea ce privește indicațiile terapeutice, portocaliul
poate fi utilizat în tratarea astmului, spasmofiliei, în caz de litiază
biliară, melancolie, stres, bronșite, afecțiuni renale sau hepatice, reumatism
cronic. Portocaliul nu are contraindicații.
4. Subconstientul
si culorile. Rosu
Roșul este culoarea preferată de către persoanele
curajoase, voluntare și comunicative. Roșul este simbolul vieții, al puterii și
al vitalității, semnificând voința de a obține rezultate, de a înfrunta viața;
este considerat a fi un stimulent universal, fiind asimilat cu căldura
indispensabilă oricărei vieți, stimulează circulația sângelui și facilitează
regenerarea celulară. De asemenea, la fel ca și culoarea alb, creează impresia
de mărire a obiectelor și a spațiilor (vopsite în roșu), însă, spre deosebire
de alb, produce oboseală dacă este privită mult timp. Roșul luminos
simbolizează eroticul; o femeie îmbrăcată într-o rochie roșie are un impact mai
direct asupra sensibilității bărbaților decât dacă ar purta o rochie în altă
culoare. Preferința preponderentă pentru roșu indică stări de efervescență
lăuntrică, energie, dinamism, forță, vigoare.
Roșul este, de
asemenea, culoarea energiei, a influenței. Energia e ceea ce face ca lucrurile să fie într-o
permanentă mișcare. Orice mișcare înseamnă energie, deci schimbare. Dacă
dorești să schimbi ceva, ai nevoie de energie. Din
acest motiv, roșul este cel mai potrivit atunci când vrei să influențezi o
schimbare.
În ceea ce privește indicațiile terapeutice, roșul ajută
în caz de: anemie, răceală, gripă, dureri reumatice, tulburări respiratorii,
anumite forme de depresie nervoasă, astenie fizică, frigiditate, astm bronșic.
Roșul are capacitatea de a ameliora metabolismul, de a stimula funcțiile
ficatului și activitatea sexuală masculină. Contraindicații: hipertensiune
arterială, febră, crize de nervi, temperamente sangvine, tulburări emoționale.
5. Subconstientul
si culorile. Roz
Culoarea roz a fost asociată dintotdeauna cu inocența și
feminitatea, are proprietăți calmante și relaxante, creează o ambianță
optimistă și odihnitoare. Rozul exprimă tinerețe, fericire și este ideală
pentru camera copiilor sau pentru baie. Cei care prefera culoarea roz sunt
romantici, talentați, cuceritori în conversații și păstrează un aer de inocență
juvenilă. Această culoare este liniștitoare pentru energiile emoționale ale
fiecăruia dintre noi și ajută la stimularea sistemului imunitar al
organismului.
6. Subconstientul
si culorile. Verde
Culoarea verde este culoarea naturii, fiind a doua culoare pe care o distingem după albastrul cerului. Sub acest aspect simbolizează puterea de creație, speranță, comuniunea cu forța universală și este, prin excelență, culoarea vieții, a regenerării și a vindecării. Poate echilibra trupul, mintea și spiritul. Verdele ne spune la nivel subconștient că totul este în regulă, că natura își urmează cursul firesc, că iarna a trecut și primăvara bate la ușă. Acest mesaj este cel care te calmează când ești tensionat și îți alungă teama. Teama apare când ceva nu e la locul unde trebuia să fie, când lucrurile ies din normal. Atunci, culoarea verde transmite mesajul ei de normalitate, de natură vie și sănătoasă.Respingerea culorii verde arată rezistență la schimbare, teama de nou, lipsa adaptării.
Verdele este, deci, culoarea naturaleții. Oricând vrei să revii la o stare anterioară, la o stare în care te-ai simțit bine, folosește verdele. Vei simți că poți să faci față oricăror situații dificile sau oricăror situații noi. Verdele îți dă flexibilitatea mentală necesară ca să poți vedea și alte variante, pe care nu le văzusei până acum.
În scop terapeutic verdele este util în: dureri de cap, alergii, insomnii, hipertensiune arterială, ulcer gastric, gripă însoțită de febră, nevralgii, oboseală acută, insomnii, nevroze însoțite de anxietate. Ca regenerant, culoarea verde este indicată pentru stimularea vindecării rănilor vechi și a fracturilor. La toate culorile, dar la verde în mod special, există foarte multe nuanțe, care sunt sensibil diferite între ele atât ca acțiune asupra organismului, cât și asupra psihicului, după cum urmează: Verdele crud al primăverii este regenerant și întineritor, dinamizează procesele fiziologice din organism și induce o stare de expansivitate și bună dispoziție. Se recomandă în tratarea tuturor afecțiunilor cronice produse de uzură și intoxicarea organismului; Verdele profund al pădurilor este mai mult calmant, un adevărat balsam al stărilor de iritare psihică, favorizând totodată și o stare de interiorizare. Persoanele cărora le place această culoare sunt echilibrate, generoase, meticuloase, nu le place să-și asume riscuri și nu sunt sociabile. Îmbrăcămintea de culoare verde se recomandă să se poarte mai ales în timpul perioadelor de tulburări emoționale sau mentale. Recomandările medicale privind plimbările sau concediile efectuate în mijlocul naturii spun totul despre puterea de revigorare a acestei culori. De fapt, este una dintre culorile despre care se admite că nu are contraindicații majore, atât timp cât nu este folosită în nuanțe închise, timp îndelungat.
7. Subconstientul
si culorile. Albastru
Nu există un elixir mai bun pentru a ne curăța sufletul și întreaga ființă decât privitul cerului senin; albastrul pur al cerului este considerat culoarea aspirațiilor înalte, a libertății lăuntrice, a calmului, a iubirii altruiste, lipsite de gelozie și posesivitate. Albastrul face parte din paleta culorilor reci, odihnitoare și liniștitoare, care îndeamnă la calm și reverie, stimulând predispoziția la concentrare și liniște interioară. În plan psihologic predispune la meditație, tandrețe, afecțiune, nostalgie, inspirație, devotament. Mecanismele interioare care declanșează aceste stări se explică prin scăderea presiunii sangvine și a tonusului muscular (în sensul relaxării, a eliberării de stres), prin reglarea și calmarea respirației și prin reducerea frecvenței pulsului. Toate acestea ne transmit un sentiment de bine ca acela pe care îl resimțim cu toții când ne aflăm în spații deschise (câmpie, vârf de munte, malul mării) inundate de albastrul cerului senin. Mesajul pe care omul l-a învățat de la început a fost cel de neîngrădire, de libertate. Această eliberare pe care cerul ți-o conferă prin albastrul său este înțeleasă de subconștient și prin detașarea de probleme, prin calm și armonie interioară. Respingerea culorii albastru arată lipsa încrederii în cei din jur, neîndeplinirea vocației.
Albastru este
culoarea vocației. Când o persoană își
găsește vocația, aceasta vine în paralel cu o împăcare de
sine, ca o emoție care le domină pe toate celelalte și îți asigură o stare de
fericire. Rolul culorii albastru este chiar de a “deschide
orizonturile”, de a te face să aduci imensitatea cerului în
subconștient. Din această cauză, albastrul are rolul de a îndepărta limitele.
Albastrul îndepărtează de noi acele limite până dincolo de orizont, face ca
orizontul să fie singura limita. Albastrul se folosește la vopsirea culoarelor
și încăperilor în nuanțe deschise, ca să dea senzația de spațiu mai mare, iar
în sălile de operație și de naștere se folosește pentru efectul ei analgezic și
antispastic.
Albastrul produce o creștere a capacității de apărare imunitară a organismului și facilitează regenerarea celulară. În scop terapeutic, albastrul poate fi folosit pentru tratarea următoarelor probleme medicale: hipertensiune arterială, afecțiuni ale gâtului, dureri de cap, afte, insomnie, abcese gingivale, alergii, stări febrile, insolație, palpitații. Este contraindicat în: boli reumatice, răceală, frisoane, oboseală, stări depresive. S-a observat că expunerea prea îndelungată la lumina albastră și mai ales interioarele de culoare albastră induc, în timp, locatarilor o stare de oboseală și de depresie. Este o diferență foarte mare între albastrul strălucitor al cerului sau al mării luminate de soare și albastrul folosit în decorarea interioarelor, care la lumina sensibil mai slabă a becurilor electrice declanșează în timp efecte negative asupra psihicului și a stării generale de sănătate.
8. Subconstientul
si culorile. Indigo
Din punct de vedere spiritual, această culoare este
considerată reflexia Sfântului Duh, favorizează atingerea unei bune
interiorizări, facilitează meditația și ajută la îndepărtarea obsesiilor.
Culoarea indigo combină albastrul intens al gândirii clare, lucide cu aspectele
nuanței de roșu stabilizator, de aceea prin asimilarea acestei culori devin
posibile schimbări benefice rapide la toate nivelurile ființei umane.
Mesajul culorii
indigo pentru subconștient este tocmai o interiorizare și o revenire acasă, la
propria ta ființă. Indigo este culoarea care vindecă mintea și
sufletul. Respingerea culorii indigo arată pe omul care e cu picioarele
pe pământ, pe care nu îl interesează lucrurile abstracte, ci tot ce
exista pe lume se reduce la ceea ce poate atinge cu mână.
Indigo este
culoarea idealului, este culoarea emoțiilor. De
fapt, ceea ce face indigo este să ia o emoție și să-i modifice calitățile. Dacă
ai de-a face cu nervozitatea, indigo va estompa această stare, o va dilua ca și
cum produce o transformare chimică.
În scop terapeutic, culoarea indigo este benefică în
cazul: migrenelor, diminuării sau pierderii senzației gustative sau a
mirosului, stimulării activității glandei tiroide, nevralgiilor, stărilor
obsesive, afecțiunilor bronhopulmonare, sinuzitelor. Culoarea indigo este un
agent purificator al sistemului circulator și ameliorează durerile, datorită
proprietăților sale sedative, antialgice și anestezice.
9. Subconstientul
si culorile. Violet
Culoarea violet este supranumită “culoarea puterii”, deoarece este considerată culoarea regilor. Violetul favorizează apropierea de latura spirituală a vieții, apariția inspirației, dinamizează intuiția, conferă candoare și puritate, aspirație spre ideal. Mulți muzicieni, poeți și pictori au arătat că momentele lor de mare inspirație au apărut în situații în care au fost înconjurați de o lumină violetă. Unul din secretele geniului lui Leonardo da Vinci a fost lumina violetă obținută prin filtrarea razelor soarelui de amiază prin draperiile camerei sale în care stătea vreme îndelungată înainte să se apuce de lucru. El recomandă pentru amplificarea creativității elevate “terapia cu violet”. Preferința pentru nuanțele pure de violet indică o natură sinceră, inocentă, precum și o anumită înțelepciune. La nivel psihic, violetul calmează angoasele, anihilează frica și elimină agresivitatea.
Culoarea violet este o echilibrare a spiritului cu emoțiile. Este o culoare care spune subconștientului că viața înseamnă mai mult decât corp, minte și sentimente. Este culoarea care te conduce spre spiritual. Natura produce rar această culoare, de obicei o găsim prin peșteri sau sub apă. Florile și plantele violet sunt mai rare decât cele de altă culoare. Din această cauză, mesajul violetului este cel de spirit ascuns. Este culoarea inspirației și a intuiției spirituale. Este culoarea care te ajută la descoperirea de lucruri noi prin intuiție. Respingerea culorii violet înseamnă frica de implicare emoțională, teama de deziluzie, respingerea dezvoltării personale, idealuri neîmplinite.
Violet poate fi considerată culoarea spiritualității, întrucât violetul este un amestec de roșu și albastru, este echilibrarea masculinului cu femininul. Este culoarea care echilibrează cel mai bine energiile masculine și feminine, însă trebuie avut grijă la nuanțe: un violet cu mai mult albastru decât roșu duce la amplificarea stării de singurătate, iar mai mult roșu decât albastru duce la amplificarea orgoliului.
Culoarea violet poate fi utilizată pentru tratarea sau
ameliorarea următoarelor probleme medicale: boli reumatice, nevralgii,
insomnii, astm bronșic, tulburări de vedere, dezechilibre nervoase, afecțiuni
renale, boli infecțioase, stimularea memoriei, afecțiuni cardiace, celulită.
Culoarea violet favorizează dezintoxicarea organismului, întărește sistemul
imunitar, stimulează producerea globulelor albe, reglează tensiunea arterială
și induce somnul. Este contraindicată în cazul persoanelor melancolice,
predispuse la depresie psihică.
Psihologia împarte creierul uman în trei mari
categorii: conștientul, subconștientul și inconștientul.
CONȘTIENTUL este acea parte a minții care se ocupă de aspectele raționale,
analitice și logice ale minții noastre. Folosim conștientul pentru toate activitățile
zilnice care cer rațiune, memorie și acțiune. Când mâncăm, când ne gândim la
ceva, muncim, citim, vorbim, când luăm decizii, analizăm o situație, in toate
aceste cazuri ne folosim de partea conștientă a mintii noastre. Felul in care
gândim este determinat de partea conștientă a minții noastre si tot conștientul
este răspunzător de performanțele sau de eșecurile noastre în laturile practice
ale vieții noastre, dar și de fericirea sau nefericirea noastră. Ce este foarte
interesant, este că la naștere noi nu avem minte conștientă. Aceasta se
formează pe măsură ce umplem mintea conștientă cu informații, mai întâi de la
părinți, mai apoi de la familia lărgită (bunici, rude, bone etc), iar mai
târziu de la învățători, profesori și nu în ultimul rând din cărțile citite și
chiar de la televizor, internet etc. Așa se face că mintea conștientă este cea
care ne impune limite psihice și mentale (inutile și dăunătoare de altfel) și
este cea care poate suferi blocaje psihologice care conduc la probleme de
viață, greutăți, neîmpliniri și chiar depresii.
În funcție de calitatea informațiilor pe care
le primim, le învățăm sau le extragem din mediul înconjurător, mai ales în
primii ani de viață, vom *dezvolta* două programe de gândire (ca un software de
calculator): un program orientat către pozitivitate, optimism, împlinire, fericire
și un program orientat către negativism, pesimism, tristețe etc.
Este nevoie de ani (dintre care primii șase
sunt foarte importanți) până când mintea conștientă se formează pe deplin, devenind
centrul logicii, centrul rațional, centrul analitic al minții noastre.
Mintea conștientă sau conștientul reprezinta
aspectul cel mai limitat al conștiinței noastre.
SUBCONȘTIENTUL sau “Preconștientul” așa cum l-a
numit Freud, este acea parte a conștiinței noastre care apare în conflictul
dintre conștient și inconștient, dar situându-se mai aproape de conștiință și
participând la refularea pulsiunilor inconștiente. Acestea sunt filtrate prin
subconștient și numai unele dintre acestea ajung în conștient.
Subconștientul este rezervorul unde se conserva toate actele
ce au trecut cândva prin filtrul conștiinței, s-au realizat cu efort, dar care
se afla într-o stare latenta, de virtualitate psihica putând însă sa redevina
oricând active, sa pășească pragul conștientului.
Acesta (SC) cuprinde informații, amintiri, automatisme,
deprinderi, ticuri, stări de set (montaj) perceptiv și intelectual, tonusul
emoțional, motive.
Subconștientul este acela care pune în
practică gândurile care provin de la conștient și în funcție de forța
acestora, subconștientul încearcă să le materializeze, adică să le ducă la
îndeplinire, indiferent dacă este un gând bun sau unul rău, indiferent dacă
acel gând este o dorință de-a noastră sau doar un gând scăpat de sub control
(un gând negativ, o obsesie etc).
De reținut este faptul că subconștientul nu
diferențiază emoţia sau sentimentul pozitiv de cel negativ și de asemenea
nu face distincția între bine sau rău, el este neutru şi nu gândeşte.
Doar conștientul nostru este acela care distinge între bine și rău, între o
emoție pozitivă și una negativă. Subconștientul nostru este mult mai puternic
în procesarea informațiilor decât conștientul nostru.
Visele, deși au punctul de pornire in inconștient,
ele se finalizează și se depozitează în sfera subconștientului, si anume, in
etajul superior al acestuia, ceea ce face posibila conștientizarea si relatarea
conținutului lor imediat după trezire.
Dar totuşi, ce este subconştientul? „Grand
dictionnaire de la psychologie“ (1994) defineşte subconştientul ca fiind
„ansamblul stărilor psihice de care subiectul nu este conştient, dar care
influenţează comportamentul său“. Tot acolo se afirmă că el reprezintă un
conţinut de gândire, aflat la limitele intrării în conştiinţă. Cei mai mulţi
autori concep subconştientul ca pe un nivel psihic ce cuprinde actele care au
fost cândva conştiente, dar care în prezent se desfăşoară în afara controlului
conştient. El este rezervorul unde se consumă amintirile, automatismele,
deprinderile, ticurile, scenariile intelectuale sau percepţiile stereotipe,
deci toate actele ce au trecut cândva prin filtrul conştiinţei, s-au realizat
cu efort, dar care se află într-o stare latentă, putând să redevină oricând
active, să păşească pragul conştiinţei.
INCONȘTIENTUL (sau supra-eul) este acela care
înregistrează, în permanenţă, toate informaţiile și gândurile din jurul nostru,
tot ceea ce învățăm pe parcursul vieții și de asemenea emoţiile, senzaţiile,
imaginile, sunetele şi gusturile, toate acestea fiind apoi arhivate mental; sub
acest aspect inconștientul funcționează ca ”memorie”. Aceste procese mentale
presupun miliarde de operaţii ce au loc într-un timp foarte scurt; spre exemplu
o persoană în vârstă de treizeci de ani acumulează în jur de trei trilioane de
informații (gânduri), ce sunt depozitate în memorie.
De asemenea, inconstientul este acela care
asigură şi controlul tuturor funcţiilor biologice ale organismului nostru, cum
ar fi respiraţia, digestia, ingestia hranei, bătăile inimii.
Inconstientul gestionează şi toate acţiunile
sau reacţiile automate pe care le facem în mod spontan, fără a ne gândi la ele,
cum ar fi condusul maşinii, înnotul, sau orice altă acțiune pe care o facem în
mod automat, în timp ce, poate, ne gândim la altceva.
Inconștientul nostru funcționează ca un ”hard
disk” (de calculator) pe care sunt stocate informații ce pot fi oricând
reamintite, adică aduse în sfera conștiinței. Prin intermediul inconștientului
pot fi reamintite diverse informații sau deprinderi, fără ca acestea să ne fie
utile neaparat în momentul reamintirii. Tot ceea ce învățăm pe tot parcursul
vieții se imprimă în inconștient (prin intermediul subconstientului), iar
atunci când aveam nevoie de o informație accesăm inconștientul pentru a o aduce
în sfera conștiiței, unde o prelucrăm sau o transmitem, verbal, mai departe.
Trebuie să reținem faptul că subconștientul
și inconștientul sunt responsabile pentru cel putin 90% din gândurile,
emoțiile și acțiunile noastre din fiecare zi. De cele mai multe ori, mintea
noastră se comportă ca un “pilot automat” care ne conduce
viața, întrucât mintea conștientă (conștientul) o folosim în mai putin de 10%
din acțiunile zilnice.
Acum știm cum funcționează subconștientul și
cât de important este rolul său, motiv pentru care trebuie să ne asigurăm în
permanență că-l alimentăm doar cu gânduri și sugestii pozitive, întrucât tot
ceea ce transmitem în subconștient, voluntar sau involuntar, acesta încearcă să
materializeze, iar mai devreme sau mai târziu vom trăi, sub formă de
experiențe, tot ceea ce am transmis în trecut în mod constant în subconștient.
Ca o conluzie se pot reține câteva idei esențiale:
Inconștientul nu doarme niciodată, el
este acela care ne dirijează acțiunile, ne ghidează intuiția, ne ajută să
memorăm anumite fapte și întâmplări ale vieții. De asemenea, inconștientul este
responsabil de funcționarea optimă a organismului nostru, respectiv controlează
bătăile inimii, circulația sângelui, digestia, asigură eliminarea rezidurilor.
Este responsabil de sănătatea noastră; atunci când suntem bolnavi,
inconștientul este acela care face tot posibilul să redevenim sănătoși.
Datorită forței sale uriașe, inconștientul este capabil să controleze toate
procesele vitale, funcțiile corpului.
Subconștientul se află într-o permanentă
legătură cu divinitatea, cu tot ceea ce se află în spațiul înconjurător, cu
întregul univers. Este latura transcendentă a noastră, este Dumnezeul din noi.
Subconștientul deține deja, în profunzimile
sale latente, soluțiile perfecte la toate problemele care ne frământa și ne
poate îndeplini direct proporțional cu intensitatea încrederii, orice dorință.
Cel mai bun mod de convingere este, de exemplu, să-i sugerezi ferm înainte de a
adormi: ”Vreau să mă trezesc la ora 5 dimineața” și vei constata că te vei
trezi exact la ora dorită.
Nu întrebuința niciodată formulări de tipul:
“nu am mijloace” sau “îmi este imposibil” sau “niciodată n-am să pot”, întrucât
îți vei sabota singur reușitele.
Conștientul este și paznicul căii de acces
spre inconștient. În mod normal, prima lui funcție ar trebui să fie aceea de a
ocroti inconștientul, astfel încât în el să nu ajungă să se imprime idei false,
convingeri greșite sau gânduri negative. De aceea este bine sa obișnuiesti
conștientul să producă doar gânduri pozitive.
Una dintre cele mai bune metode de a
înțelege puterea coaching-ului, este de a compara o discuție obișnuită cu
dialogul din ședinta de coaching.
Să luăm o problemă foarte des
intâlnită, cea a managementului timpului.
Exemplu de discuție obișnuită:
„George: Hei Mihai, aș vrea să stăm un pic de vorbă, ai câteva
minute? Știi bine, ne cunoaștem și lucrăm împreună de ani buni, trebuie să stau
de vorbă cu tine. Am o situație care pe zi ce trece devine tot mai presantă. Am
o problemă cu timpul, cu gestionarea timpului mai exact. Nu-mi ajunge timpul
pentru ce am de făcut.
Mihai: Da, culmea și eu am exact aceeași problemă. Cine pune
presiune? A, nu-mi spune, șeful tău, este? Îl știu pe individ. Nu știu frate,
dar ar fi cazul să-l pună cineva la punct. Care-i problema lui?
George: Nu-i așa simplu, e șeful totuși. Am vorbit cu el, i-am
cerut practic ajutorul, dar el nu și nu, trebuie să fac tot ce stabilim în
ședința de dimineață, punct cu punct. Totul. Nu știu ce să fac. Tu cum
faci, cum te descurci?
Mihai: Nu prea bine nici eu! Ți-am zis, îl cunosc pe
tip, poate fi destul de stresant când vrea! Păi, ai putea să-ți faci o lista și
să iei lucrurile pas cu pas.
George: Am făcut și asta, nu merge.
Mihai: Hm, ceva mai interesant ar fi să-i ceri șefului să vă
trimită la cursuri de management al timpului. E și asta o idee!
George: Sunt full cu ce am de făcut, când să mai merg și la
cursuri!!
Mihai: Păi…stai așa, mi-a mai venit o idee. Uite aici un
sfat: lucrează mai multe ore, poate chiar și în weekend sau de acasă!!
George: Omule, deja lucrez cam 50 de ore pe săptamână, neplătite.
Și dacă lucrez de acasă, o să mă certe soția, iar cei mici au nevoie și ei de
mine. Cu soluțiile tale, îmi fac alte probleme.
Mihai: Știu că voi suntețimai mulți in departament, iar tu ești
unul dintre cei mai vechi. Mai paseazădin sarcinile tale unui *boboc*. Poate e
nevoie să muncească mai mult.
George: Toți sunt la fel de ocupați
ca și mine. Nu știu, simt că mă învârt în cerc.
Mihai: Îti spun eu ce să faci, vorbește cu șeful și sugerează-i să
angajeze mai mulți oameni. Buget știu că aveți. Ei, ce zici de asta?
George: Hm, ce să mai zic, probabil că așa o fi, cum zici tu…”
Exemplu de o scurta sesiune de
coaching:
„George: Hei Liviu, aș vrea să stăm un pic de vorbă, ai câteva
minute? Știi bine, ne cunoaștem și lucrăm împreună de ani buni, trebuie să stau
de vorbă cu tine. Am o situație care pe zi ce trece devine tot mai presantă. Am
o problemă cu timpul, cu gestionarea timpului mai exact. Nu-mi ajunge deloc
timpul pentru ce am de făcut.
Liviu: Spune-mi mai mult. Cum ai ajuns la concluzia că ai problema
asta?
George: Niciodată nu reușesc să fac totul de pe agenda mea de
lucru. Pe măsură ce reușesc să fac ceva din *to do list*, se adaugă alte
sarcini și mereu rămân în urmă. Am vorbit și cu șeful de departament, i-am
cerut ajutorul, dar a ridicat din umeri și mi-a spus că toate sarcinile si
task-urle trebuie îndeplinite.
Liviu: OK. Ce înseamna pentru tine un bun management al timpului?
George: Simplu, să reușesc să fac tot ce e pe agenda mea de
lucru!
Liviu: Super. Acum spune-mi cât de reală este dorința asta a ta?
George: Nu prea e reală, adevărat, dar ce pot face?
Liviu: George, în ce fel ai mai abordat, să zicem situații
similare? Cum procedezi…discuți cu cineva, îți faci liste pro/contra, citești
cărți din care speri să înveți ceva, cauți pe net?
George: Da, îmi place să stau de vorbă cu ceilalți, să cer păreri
și să fac chiar liste pro/contra, avantaje/dezavantaje…
Liviu: Super. Cine sunt cei cu care ai putea sta de vorbă?
George: Ei bine, șeful chiar îmi datorează suportul și sprijinul,
la urma urmei asta-i treaba lui. Și mai am doi colegi care par a se
descurca mai bine decât mine la gestionarea timpului.
Liviu: Cum i-ai aborda pe colegi?
Din câte mi-ai spus la început, ai încercat deja să vorbești cu șeful tău
și nu prea ai avut succes.
George: Hm…voi începe prin a vorbi cu colegii, Dan și Rareș. Mă
sfătuiesc chiar azi cu ei și o să încerc să găsesc o variantă de a-l aborda pe
șeful nostru.
Liviu: Cum vei reuși lucrul ăsta…mi-ai spus că nu ai timp deloc?
Ești deja foarte ocupat!
George: E foarte important pentru mine să fac lucrul ăsta, poate
voi pierde o jumătate de oră, dar vreau să rezolv chestiunea asta. Îmi voi face
timp să vorbesc cu ei. Conversația asta cu tine m-a ajutat mult să realizez că
trebuie să fac ceva în privința asta.
Liviu: Îmi pare că ai o perspectivă nouă asupra problemei tale!
Adevărat?
George: Da, am realizat că până acum, credeam că problemele se vor
rezolva de la sine, fără să-mi fac timp sau planuri care să ducă la rezolvarea
lor.
Liviu: Ei, George, asta pare destul de revelator pentru tine! Ca
să câștigi timp, trebuie sa pierzi niște timp. Foarte interesant!
George: Da Liviu, conversația asta a fost de real ajutor. Foarte
tare!
Liviu: George, răspunsurile și soluțiile au venit chiar de la
tine, nu de la mine, ai observat? Deci, ce ți-a fost de folos din discuția
asta?
George: Cred că cel mai mult m-au ajutat întrebările tale, modul
cum m-ai făcut să privesc dintr-un alt unghi problema mea cu timpul.
Liviu: Mă bucur să aud asta. Și mulțumesc că ai fost atât de onest
și deschis.
George: Eu îți mulțumesc si te voi ține la curent cu ce am făcut
efectiv.
Liviu: Super. Chiar te rog sa-mi spui cum au mers discuțiile cu
colegii tăi și mai ales ce ai învățat despre tine însuți. Poate voi avea și eu
însumi ceva de învățat din toată povestea asta.”
Situația de mai sus este una destul
de simplă și des intâlnită, cum am spus la începutul articolului. Coaching-ul
pune accent pe resursele proprii fiecărui om si pe găsirea de soluții chiar de
către clientul sesiunii de coaching.
Subiecte abordate in coaching, fără
a se limita la acestea:
nu știi ce vrei sau ce-ți dorești cu adevărat,
stabilirea unui plan de acțiune și punerea lui în
practică,
găsirea unui traseu profesional (sau abordarea
schimbării unei profesii, loc de muncă etc),
descoperirea vocației,
blocaje emoționale,
automotivarea,
luarea de decizii importante pentru viața sau cariera
ta.
S-ar putea să fiți surprinși să
aflați că intuiția este o abilitate deliberată care poate fi
dezvoltată. Odată antrenată, este aplicabilă în multe situații, de la a vă
ajuta să alegeți o carieră până la a lua decizii rapide sub presiune și multe
altele. Dacă aveți o întrebare care are nevoie de un răspuns sau o decizie
care trebuie luată, intuiția vă poate ajuta.
Eu de exemplu, îmi folosesc intuiția
pentru a mă ajuta să ajung la sursa tulburărilor sau problemelor unei
persoane,asta în condițiile în care persoana respectivă nu-și găsește cuvintele
potrivite să spună ea însăși ce o tulbură.
Intuiția implică încrederea în suma
tuturor experiențelor Dvs., conștiente sau inconștiente. Se bazează pe tot
ceea ce ați experimentat de-a lungul tuturor anilor pe care i-ați trăit, ceea
ce înseamnă că este în continuă creștere și evoluție. Nu e de mirare că oamenii
de știința au început să numească intuiția ” al doilea
creier „.
Cercetătorii au descoperit un întreg
ecosistem de bacterii și o vasta rețea neuronala care funcționează în
intestinul nostru. Da, ați citit bine: intestin. Acest ecosistem
este cel de-al doilea creier și cuprinde aproximativ 100 de milioane de
neuroni, mai mult decât măduva spinării. Acesta nu este un creier
gânditor- nu are rațiune, nu scrie poezie sau nu rezolvă regresii multi-liniare
– dar dovezile în creștere sugerează că sănătatea intestinală vă
influențează puternic starea de spirit. Sistemul nervos enteric este o
rețea de neuroni asemănătoare unui plase cu ochiuri (plasa de pescuit) care marchează
întregul nostru sistem digestiv. Aceasta provoacă senzația de fluturi în
stomac” sau de „gol în stomac”, care sunt reacții
ale stresului psihologic . Până la 90% din celulele
implicate în aceste răspunsuri transporta informații către creier, în loc să
primească mesaje de la acesta, făcând ca intestinul să influențeze starea
voastră emoționala!!!!. Poate chiar mai mult.
La fel ca mintea noastră conștientă,
subconștientul este plin de informații. Toată lumea știe ce
înseamna”un gol în stomac” în timp ce cântărește o decizie. Asta
înseamnă că „vorbește” intuiția, te atenționează, iți atrage
atenția, clar și răspicat.
Dar intuiția știe despre ce
vorbește? Și se poate compara într-adevăr cu mintea conștientă? Uimitor,intuiția
nu se compara doar cu mintea – ea rivalizează!
Sunt multe povesti anecdotice din
care aflam cum descoperiri importante ale stiintei (de exemplu penicilina sau
teflonul) au avut loc „întâmplător”. Când menții o minte curioasă și
deschisă, poți vedea mai bine modelele, patternurile și să faci conexiuni
creative.
Un alt studiu a
demonstrat puterea intuiției, comparativ cu ignorarea acesteia și
preferința utilizării doar de informații raționale. Deși mulți oameni spun
că preferă să ia decizii rațional, este de fapt ușor că mintea să fie copleșită
de date. În acest studiu, cumpărătorii de mașini care s-au bazat și au
preferat să ia decizii de cumpărare bazate doar pe analiza comparativa sau
raționala a informațiilor, au fost în cele din urmă mulțumiți cam 25-30% de
achiziția făcută. Între timp, cei care au făcut achiziții intuitive au
fost mulțumiți 60% de alegere. Acest lucru se datorează faptului că
bazându-se pe un volum de date mai mic, proces numit în psihologie „thin
slicing”, creierul nostru poate să ia decizii bune chiar și în
absența unei mulțimi de informații.
O situație des intalnită in
viata,este cea a schimbării locului de munca. Am avut un client intr-o sesiune
de coaching, să presupunem că se numește Ioana, care vrea să plece de la
actualul loc de munca, dar nu poate lua o decizie definitiva. Nu dorește să
regrete ulterior, că a luat o decizie greșita, dar nici să mai stea nu e o
opțiune. A aplicat deja metoda arhicunoscuta de noi toți…să pună mana pe o
foaie și un pix și să facă o lista pro/contra pentru schimbarea sau nu a
jobului. Nu a reușit să vadă lucrurile mai clar, lista pro/contra nu a
ajutat-o. Singurul lucru pe care nu-l făcuse totuși era acela de a-si asculta
intuiția.
Am întrebat-o pur și simplu,”pe
o scara de la 1 la 10 cât de mult vrei să rămâi?”- a răspuns
„4”. Imediat s-a întâmplat următorul lucru: a simțit brusc o durere
între umeri și chiar o durere de cap, iar palmele au început să-i transpire.
Când am întrebat-o „pe o scara de la 1 la 10, cât de mult iți dorești
să pleci?” și răspunsul ei a fost „9”, a simțit brusc un
sentiment de ușurare, s-a lăsat pe spătarul scaunului și a știut imediat
ce are de făcut. In concluzie, chiar dacă mintea ta raționalizează toate motivele
pentru care ar trebui să rămâi într-o slujbă sau într-o relație, corpul tău ar
putea ridica steagul rosu și să-ti transmită altceva!
Cum poti să-ti antrenezi și dezvolți
intuiția? În primul rând, esențial este să-i lași spațiu să crească, să se dezvolte
și să ai încredere în intuiția ta. Unii oameni se nasc cu abilitatea asta.
Femeile, și exista dovezi în acest sens, au o intuiție puternică deoarece
(dintr-o perspectivă evolutivă) aveau nevoie de un sentiment puternic de
conștientizare sau anticipare a pericolului, pentru a-și proteja copii de
amenințările mediului în care trăiau.
Abilitățile intuitive pot fi,
deasemenea, afectate de experiențele care apar în perioadele de creștere
emoțională. Dacă cineva se confruntă cu o copilărie traumatizantă, este
posibil ca acesta să aibă îndoieli excesive și să-și piardă vocea interioară
din protecția de sine. Poate că ar trebui să învețe să aibă încredere în
intuiția lor din nou.
Pentru majoritatea oamenilor,
totuși, munca de a-și îmbunătăți intuiția necesită doar schimbări minore,
obișnuite. Iată câteva modalități prin care vă puteți dezvolta
abilitățile:
Termenele, limitele, barierele impuse și auto impuse,
blochează intuiția. Creativitatea nu-și poate face loc atunci când sunt
impuse termene sau obiective prea apăsătoare. Spațiu, e nevoie de spațiu
pentru intuiție și creativitate.
Ascultații mai mult pe ceilalți, fără analiza, fără
judecata, fără intenția de a răspunde sau a da sfaturi. Încet și sigur,
ascultarea exterioara se va transforma și într-o ascultare interioară,
lucru care va permite intuiției să crească și să lucreze pentru voi.
Folosiți-vă de „intuiția instant”. Cum? Să
presupunem că ai o situație de genul celei de mai sus, plec sau rămân la
actualul loc de muncă? Scrie întrebarea pe o foaie de hârtie, exact asa:
„Ar trebui să plec de la actualul loc de muncă?” Sub întrebare
scrie „DA/NU”, pune un pix sau un creion lângă foaie și pleacă,
fă-ți de lucru câteva ore, departe de foaie. Te întorci, pui mana pe pix,
închizi ochii câteva secunde bune, golește mintea de răspunsuri și gânduri
și…deschizi brusc ochii și imediat incercuiește răspunsul. Acest
exercițiu se bazează pe acuratețea rapidă a intuiției. S-ar putea să
nu fie un răspuns care vă place, mai ales dacă întrebarea este una
importanta, dar există o buna șansa să răspundeți sincer. Este o
modalitate bună de a obține o claritate asupra situației, indiferent de
modul în care decideți în cele din urmă să acționați.
Intuiția nu poate înflori în medii aglomerate,
zgomotoase – fie la locul de muncă, fie în timpul drumului spre
acasă. Pentru a auzi într-adevăr vocea care vine din interior,
trebuie să construiești timp și spațiu pentru a reflecta asupra
experiențelor voastre. Pare mai ușor de zis decât de făcut.
Pentru că recunosc și vreau că
intuiția să joace un rol important în viața mea, construiesc timp de reflecție
în programul meu. Am timp de rezervă între întâlniri și îmi ajustez
rutinele de dimineață și de seară, că să am timp să decomprim și să reflectez.
Instrumente de reflecție: scrisul,
plimbările, meditația.
O tehnică de meditație simplă este
să stai relaxat pur și simplu un moment pentru a conștientiza cum te
simți. Scanând în mod regulat corpul și căutând să-ți dai seama
ce simți, poți asculta vocea intuiției.
Acum, în încheiere, realizezi cum
capacitatea ta intuitiva a crescut chiar în timp ce ai citit acest articol.
Frumusețea acestui instrument incredibil este că putem lua decizii mai repede
și mai confortabil și că intuiția nu se va opri niciodată din creștere, nu vei
putea spune niciodată că e prea mult.
