Lună: februarie 2019

Cum e să fii cel mai aprig și mai de temut inamic al tău? Este posibil ca ceea ce stă în calea succesului tău să fie tocmai gândurile și percepțiile tale?

Sigur că da! Eu însumi sunt o persoana orientată către atingerea scopurilor mele, muncesc și lucrez la acestea, dar în același timp am și momente în care emoțiile mă copleșesc sau am tendința de a fi ușor afectat de ceea ce se întâmpla în jurul meu, lucru care poate conduce uneori la apariția îndoielii.

Ca și coach, am întâlnit des acest model printre clienții mei. Și atunci s-a născut întrebarea : „De ce unii dintre cei mai inteligenți oameni își sabotează propriul succes?”

De ce nu-și recunosc și de ce nu-și apreciază propriile realizări? De ce nu sunt mai mândri de ei? De ce sunt triști sau nemulțumiți? De ce „colecționează” atât de multe emoții negative?

Și atunci m-am întrebat care este “vehiculul” care aduce cu sine aceste emoții dăunătoare psihicului uman?

Răspunsul este gândul.

Și nu orice gânduri, ci este vorba de gândurile noastre inconștiente, numite și distorsiuni cognitive (Aaron Beck, David Burns). Este normal să avem din când în când aceste gânduri iraționale, dar…ce să vezi!?

Un om are în jur de 70-80.000 de gânduri pe zi! Da, e mult! Ca să demonstrez pe scurt cât de productivă este mintea noastră, vă provoc la următorul exercițiu! Așezați-vă într-o poziție relaxată, închide-ți ochii si pentru câteva clipe concentrați-vă asupra respirației. Acum, numărați în gând până la 21, fiecare număr reprezentând o inspirație și o expirație. Dacă, în orice moment al exercițiului, apare un gând, pierdeți numărătoarea sau sunteți distrași de ceva…reluați exercițiul de la început. Și asta, ori de câte ori e nevoie până ajungeți la 21!!! E un exercițiu simplu de meditație! Pot să pariez cu voi, că nu v-a reușit de prima oară. poate nici a doua chiar!

Revenind, aceste gânduri sunt atât simple cât și complexe, dar partea frumoasa abia acum vine: 70-80% dintre aceste gânduri sunt negative(www.psychologytoday.com).

Ce e de făcut când te confrunți cu acest flux continuu de gânduri? În primul rând să înțelegi că sunt doar gânduri, iar acestea trăiesc exact atât cât mintea noastră le ține în viață. Contează mult să înțelegi că sunt doar gânduri, să nu le dăm mare importanță, pentru că încet și sigur se vor transforma, în credințele noastre, în felul nostru de a fi, în trăsăturile noastre de personalitate și în final în destinul nostru. Dacă înțelegem că sunt doar gânduri, atunci acestea nu au nici o putere. Dar dacă tu crezi că sunt și reale, atunci e o mare problemă.

Tot din studiile din psihologie (Shad Helmstetter), reiese faptul că într-o familie obișnuită, un copil aude până la vârsta adolescentei, în jur de 148.000 cuvântul NU!

NU ai voie, NU e bine, NU te duce acolo, NU crezi că…, NU ai gândit bine, NU e bine ce simti…lista e foarte lunga…De peste 150.000 de ori, doar până la vârsta de 18 ani și asta în perioada cea mai importanta din viața unui om, când se formează personalitatea, caracterul etc. Și asta într-o familie obisnuită! Dar iîtr-o familie cu un climat negativ?

Mii și zeci de mii de NU care în timp vor deveni pattern-uri și credințe de a “NU face”, de a “NU încerca”, de a “NU începe”…un flux continuu de gânduri care le conduc viata și pe care oamenii aproape că nu-l mai sesizează, nu-l mai percep și care face parte din felul lor de a fi. Dar cel mai grav lucru posibil este că acest flux vine din subconștient, iar asta te face să crezi la modul conștient că așa ești tu, așa este viata ta, e normal ce ți se întâmplă. Faptul că tu te identifici cu ceva ce tu nu ești…în momentul ăsta ești terminat.

Foarte multi nu știu, nu-și dau seama și chiar accepta foarte greu că pot schimba sau modifica acest mod de a gândi. Cu puțină voință se poate recalibra gândirea. Este vorba de dialogul interior. În loc să ne repetăm motivele pentru care nu vom reuși, am putea cauta soluții la problemele sau situațiile cu care ne confruntăm.

Primul pas e făcut: recunoaștem acum că ale noastre gânduri iraționale sunt nefolositoare, ilogice și în parte “moștenite” și implantate de familie, școală, societate.

Rămâne întrebarea, “Cum schimb gândirea negativă?” În primul rând haide să vedem care sunt acele distorsiuni negative care apar cel mai des în dialogul vostru interior. Scrieți pe o foaie gândurile negative pe care le rulați cel mai des și vedeți în care dintre distorsiunile gândirii se aplică.

Nu mai presupune că orice gând negativ este adevarat. Este doar un gând și recunoaște că dacă l-ai etichetat ca fiind negativ…pur și simplu i-ai dat viata! E doar un gând. Asa cum a venit, tot la fel de bine poate să și plece!

Acorda o maximă atenție dialogului tău interior, elimina declarațiile extremiste sau dure la adresa ta. La modul negativ folosim *…trebuie…nu pot…nu sunt în stare…*, la modul pozitiv *…prefer….sper…doresc….vreau*.

Dialogul interior presupune alternarea perioadelor în care *vorbim* cu noi înșine, cu cele în care *ascultăm* de noi înșine. De cele mai multe ori, vocea pe care o ignorăm este vocea intuiției noastre. Foarte mulți oameni și-au raționalizat atât de mult comportamentul și gândirea, încât sunt incapabili să admită că există forțe inconștiente care le influențează conduita.

La urma urmei, suntem gândurile noastre, pentru că așa cum spunea Mahatma Gandhi *Convingerile tale devin gândurile tale, gândurile tale devin cuvintele tale, cuvintele tale devin acţiunile tale, acţiunile tale devin obiceiurile tale, obiceiurile tale devin valorile tale, valorile tale devin destinul tău.*

Distorsiunile cognitive reprezintă „erori de logică” sau modalități greșite în care ne raportăm la noi înșine, la alții sau la lume. E ca și cum mintea noastră ar încerca să ne convingă că ceva este adevărat, când de fapt nu este. Aceste gânduri și credințe iraționale întăresc gândirea negativă și ne mențin într-un cerc vicios al emoțiilor disfuncționale, putând duce la stări de anxietate și depresie, relații conflictuale, stimă de sine scăzută, comportamente dezadaptative. Din acest motiv este important să învățăm să le identificăm în propriul stil de gândire și să încercăm să le corectăm adoptând în schimb o gândire mai rațională.

Printre cele mai comune distorsiuni cognitive întâlnim:

Gândirea emoțională – se referă la interpretarea realității prin prisma trăirilor emoționale. Oamenii cred că ceva trebuie să fie adevărat pentru că așa „simt” ei, ignorând dovezile. De exemplu, dacă unei persoane îi este frică de câini, poate crede că toți câinii sunt periculoși, nerealizând că această concluzie se bazează pe propriile emoții, și nu pe fapte.

Gândirea alb-negru – plasarea experiențelor de viață și a persoanelor în categorii total opuse. Se referă la faptul că persoana nu reușește să vadă lucrurile în „nuanțe de gri”. De exemplu, cineva poate considera că dacă nu face totul perfect, este un ratat.

Suprageneralizarea – pe baza unui singur eveniment negativ, persoana generalizează excesiv și ajunge la concluzia că toate celelalte evenimente din viața lui vor fi la fel. Adică își formează niște concluzii sau reguli pe baza unor situații izolate, pe care le va aplica și în alte situații asemănătoare. De exemplu: „Dacă am picat acest examen, cu siguranță le voi pica și pe celelalte”, „Dacă am avut o relație abuzivă, înseamnă că toate relațiile mele vor fi abuzive”

Etichetarea – reprezintă o formă extremă de suprageneralizare. Etichetăm o persoană pe baza unui singur aspect, iar apoi nu mai ținem cont de dovezile care sunt incongruente cu acea etichetă. De exemplu, putem spune despre un om că este un incompetent doar pentru că o dată a făcut o greșeală oarecare, fără a mai lua în seamă apoi toate reușitele sale.

Credința că lumea este dreaptă – în viață există nedreptăți și, oricât ne-am dori să credem că lumea este întotdeauna corectă și dreaptă, această presupunere nu este bazată pe realitate. Atunci când judecăm fiecare situație în funcție de acest criteriu, în momentul în care ne vom confrunta cu o nedreptate, în loc de a încerca să găsim soluții ori să acceptăm ce nu putem schimba, ne vom lăsa copleșiți de furie, neputință, resentimente, tristețe. În plus nu ne putem aștepta ca lumea să fie dreaptă, doar pentru că noi am vrea să se întâmple asta.

Credința că ceea ce simți în prezent, vei simți cu siguranță și în viitor  – oamenii își imaginează și cred cu tărie că dacă astăzi simt un lucru, la fel vor simți și în viitor. De exemplu, dacă în prezent simți că nu ești suficient de puternic pentru a te adapta unei situații, a depăși un obstacol, a-ți învinge o frică, crezi că niciodată nu vei putea să faci aceste lucruri, pentru că întotdeauna te vei simți așa. Sau, dacă iubești cu pasiune pe cineva astăzi, îți imaginezi că vei simți exact la fel, cu aceeași intensitate și peste 10, 20 sau 30 de ani. Adevărul este că trăirile noastre se schimbă, deoarece atât percepțiile cât și viața noastră este supusă schimbării și nu există certitudinea că dacă astăzi simți ceva, vei simți pentru totdeauna acel lucru.

Credința că îi putem schimba pe alții – de multe ori oamenii consideră că fericirea lor depinde de alți oameni. În acest sens, nefericirea lor este cauzată tot de cei din jur. Dacă cei apropiați nu sunt așa cum ne dorim noi, dacă nu se comportă așa cum vrem, vom încerca să îi schimbăm punând presiune pe ei pentru a corespunde așteptărilor noastre, pentru a ne face pe plac, pentru a ne satisface dorințele, pentru că numai așa vom putea fi fericiți. Dacă nu, suntem nefericiți. Această idee este falsă, pentru că în realitate o persoană se schimbă dacă și doar atunci când își dorește asta. În plus, fericirea noastră nu depinde de alți oameni, ci de noi înșine.

Citirea gândurilor – persoana crede că știe ce gândește o altă persoană, fără a avea suficiente informații care să îi susțină această convingere, grăbindu-se a trage concluzii, în general negative. De exemplu, dacă cineva râde, persoana poate concluziona eronat că sigur râde de ea. Sau „sigur nu mă place”, „știu ce gândești, tu de fapt nu voiai ca eu să vin aici”.

Ghicirea viitorului – se referă la tendința de a face presupuneri în legătură cu viitorul și a le percepe ca fiind absolut adevărate, în ciuda faptului că nu avem suficiente dovezi pe care ne-am putea baza atunci când facem acele afirmații. De exemplu, dacă cineva nu a întâlnit încă un partener potrivit, poate gândi că nu va întâlni niciodată pe nimeni cu care să formeze o relație. Însă nu are de unde să știe acest lucru, dar consideră că acest fapt se va întâmpla cu siguranță, deși alte variante sunt bineînțeles posibile.

Imperativele categorice – se referă la faptul că persoana crede că lucrurile trebuie să fie ori să se întâmple într-un anume fel, doar pentru că ea își dorește asta, ignorând realitatea obiectivă: „El trebuie să îmi facă pe plac, altfel nu mă iubește”, „Eu trebuie să câștig acest premiu, altfel concursul nu este drept”. Atunci când ne așteptăm ca oamenii să facă ce vrem noi, pentru că așa vrem noi, iar acest lucru nu se întâmplă, suntem dezamăgiți și furioși, dispuși chiar să ne răzbunăm, fără să ne dăm seama că noi suntem de fapt cei egoiști pentru că le pretindem diferite lucruri fără a ține cont și de dorințele lor.

Personalizarea – tendința de a lua totul personal sau de a ne învinovăți pentru producerea unor evenimente, neținând cont de ceilalți factori care au contribuit la producerea acelor evenimente. De exemplu, un părinte care crede că el este de vină pentru faptul că fiul său nu a intrat la facultate; o persoană care crede că este vina ei dacă cineva nu se simte bine la o petrecere; dacă partenerul este supărat pentru că a avut o zi grea la birou, apare presupunerea că de fapt el este supărat pe tine.

Catastrofizarea – exagerarea importanței sau semnificației unor aspecte. Evenimentele neplăcute sunt privite ca fiind adevărate catastrofe. De exemplu, un student care pică un examen poate crede că și-a ratat întreg viitorul. O persoană care face o greșeală minoră la locul de muncă poate crede că își va pierde slujba, că nimeni nu o va mai angaja vreodată și că va ajunge pe străzi.

Învinovățirea celorlalți – se referă la faptul că oamenii au tendința de a-i învinovăți pe ceilalți pentru ceea ce simt sau trăiesc. Nu își asumă responsabilitatea pentru alegerile lor, pentru felul în care se simt, pentru viața lor și caută vinovați în exterior pe care să îi poată blama: „din cauza ta mă simt așa”, „tu m-ai enervat”, „din cauza ta am renunțat la …”, „din cauza ta am făcut asta”. Însă nimeni nu poate să ne facă să ne simțim într-un fel anume și nimeni nu ne poate impune cum să reacționăm. Noi suntem cei în controlul minții și emoțiilor noastre și noi suntem cei care alegem și luăm decizii.