3 Motive

De ce nu ne respectăm obiectivele?

Psihologie aplicată.

pixabay.com

Dacă ar fi să enumăr motivele pentru care nu ne respectăm propriile obiective, adică nici mai mult nici mai puțin decât cele pe care noi înșine (uneori aparent, vom vedea în continuare) ni le fixăm, aș depăși numărul de cuvinte pe care mi l-am propus pentru acest articol. Vreau să fiu scurt și la obiect.

Exemple de obiective (poate chiar pentru 2022)? Să slăbesc, să merg la sală, să urmez un curs de dezvoltare personală sau chiar să merg într-o terapie, să acord mai mult timp hobby-ului meu și așa mai departe.

Așadar, motivele pentru care nu ne ținem de obiectivele și angajamentele noastre sunt de fapt o combinație de gânduri, credințe (unele raționale, altele iraționale) și emoții care ne frânează și ne scot de pe drumul către atingerea obiectivelor. Ca și cum un vânt  sau o furtună puternică te scot de pe drumul tău.

Să luăm un exemplu de obiectiv și ce se poate întâmpla cu acesta:

  • anul trecut ți-ai propus să mergi mai mult la sală, chiar ai făcut acest lucru, te-ai dus constant la sală, vreme de o lună de zile, de trei ori pe săptămână.
  • acasă la tine, în baie,  ai două lucruri: o oglindă mare și un cântar pitit pe undeva, însă ambele nu reflectă prea bine eforturile tale. Nu ai slăbit suficient de mult și pătrățelele nu se văd, oricât ai privi în afurisita de oglindă (acum regreți că ai pus în baie o oglindă de doi metri pătrați).
  • după „vizita” pe cântar și aparent mai hotărât ca niciodată, ai mers iarăși la sală;  dar ceva s-a schimbat: începi să te compari cu ceilalți și nu știi cum se face că privirea se oprește doar asupra celor mai musculoși bărbați sau asupra celor mai suple femei (mă opresc aici cu descrierile).
  • din acest moment ceva s-a schimbat, pentru că nu mai ai chef să mergi la sală, începi să amâni antrenamentele, nu te mai simți motivat și…și…(drumms)…începi să te simți rușinat, vinovat etc.

Da, au apărut acele gânduri, emoții, convingeri care te vor deraia de la atingerea obiectivelor tale. Și iată trei dintre motivele psihologice care stau la baza acestui fapt.

1. Obiectivul tău este prea focusat pe rezultate.

pixabay.com

Da, dar…nu orice obiectiv trebuie să fie măsurabil și finalizat cu un rezultat? Intr-o oarecare măsură, da, așa ar trebui. Însă nu e singurul lucru care contează și voi explica în continuare de ce nu e de preferat să te concentrezi doar pe rezultat. Haide să vedem cum gândesc în general oamenii și de ce sunt importante rezultatele:

  • în exemplul cu mersul la sală, rezultatele care ar putea arăta că obiectivul este atins, sunt date de kilogramele pe care le-ai dat jos, de felul cum arăți (în comparație cu tine, cel de acum câteva luni, nu cu ceilalți oameni pe care i-ai mai văzut tu la sală), poate de kilometrii făcuți pe bandă, de numărul de flotări sau tracțiuni si așa mai departe. Rezultate!
  • un alt exemplu ar fi cu mâncatul sănătos, că doar nu mănânci sănatos doar de dragul alimentației, ci pentru că-ți dorești să ai o tensiune arterială mai bună, un colesterol mai mic, poate că mai slăbești (iarăși) și că vei avea mai multă energie. Rezultate!
  • sau poate că-ți propui să muncești mai puțin (și mai productiv) pentru a putea petrece mai mult timp cu iubita sau iubitul tău, pentru ca relația voastră să devină mai bună, mai deschisă, mai fericită, cu un sentiment mai puternic de încredere și intimitate. Tot rezultate!

Nimic greșit până acum, e normal să-ți fixezi obiective și să-ti dorești să atingi anumite rezultate (așa vei ști că ți-ai atins obiectivul), dar poate fi destul de frustrant pe termen mai lung să fii prea focusat pe rezultate. Pentru că, în mod absolut ironic și chiar paradoxal, a fi prea concentrat pe rezultat, în condițiile în care durează prea mult atingerea lui, poate conduce la descurajare, autosabotare și renunțare.

Uite un alt exemplu des întâlnit astăzi, poate mai bun decât cel precedent! Multi oameni își propun să devină mai puțin stresați, mai puțin ocupați, să devină mai calmi și mai liniștiți (obiectiv). Pentru acest lucru vor practica diferite tehnici de relaxare, de meditație sperând că vor deveni relaxați, prezenți, mai puțin îngrijorați și anxioși (rezultate). Gândind în mod constant și poate excesiv la acest lucru (la rezultatele de atins),  dar din poziția actuală a omului stresat și anxios, care se întreabă „dar eu când voi ajunge să fiu mai relaxat și mai calm?” (rezultatul dorit), vor vedea și simți cum de fapt se mărește distanța dintre locul în care se află în prezent (stres și anxietate) și locul unde doresc să ajungă (calm și relaxare)!

Ce vreau să spun este că a fi prea concentrat pe obiectiv și pe rezultatul final, te poate împiedica să ajungi acolo unde îți dorești. Ironic, nu?

Când vine vorba de obiective, poate ar fi mai potrivită o abordare orientată spre proces? Și mai puțin pe rezulate? Ar fi mai frumos să abordezi o strategie de tipul „set and forget”? Ar fi mai bine să te focusezi pe obiceiuri și mici rutine care aplicate în mod consecvent te vor duce către atingerea obiectivului tău? Poate prinzi mai mult curaj și mai multă încredere astfel? Mai multă motivație și determinare? Oare ce-ar fi să incerci!? Poate că nu dă rezultate imediat, dar poate că da!

2. Perfecționismul

pixabay.com

Perfecționsimul este „preferatul” meu, pentru că mulți cred și consideră chiar, că este o calitate, asta până își dau seama că tocmai această calitate îi împiedică la propriu să-și atingă obiectivele. Nu, perfecționsimul nu are de-a face cu performanța. Poate că este bine să fii perfecționist într-un anumit domeniu profesional, dar nu în toate aspectele vieții tale.

Uite un exemplu:

  • Ești genul de persoană căreia îi place să facă chestii prin casă, din categoria DIY și te simți motivat (și cu „ajutorul” soției sau partenerei); îți propui să zugrăvești niste pereți cu o culoare pastelată, să pui un tapet interesant, să pui niște faianță colorată prin baie…imaginația e la liber!
  • Binențeles că te documentezi temeinic, surse sunt destule, iar după ce ai o idee destul de clară despre cum vrei să arate, încântat te apuci de lucru.
  • Hm…pe măsură ce înaintezi în lucrări, ceva se întâmplă…parcă nu iese ca în poze! What a heck? Nu iese așa cum ai sperat!
  • Parcă tapetul nu se îmbină atât de bine, mai sunt și zone unde nu se lipește perfect, iar plăcile ceramice atât de faine în cutie, de ce deodată arată altfel pe perete? Rosturile dintre ele nu sunt la fel de sus până jos! Sună cunoscut?
  • Încet, pe furiș se strecoară ceva în sufletul tău și nu te simți așa cum te așteptai…
  • Te uiți la opera ta și te gândești că putea fi mai bine… tapetul să se îmbine perfect peste tot, distanța dintre plăci să fie aceeași, vopseaua să fi avut aceași textură peste tot.
  • Pur și simplu, nu seamănă cu ce ai avut tu în minte și nici nu a fost atât de ușor cum ți-ai imaginat.
  • După un timp, aceste gânduri și emoții descurajante îți macină motivația și te grăbești să închei cu renovarea, lucrările nu sunt gata și îți spui că mai trebuie să mai faci și altceva, nu doar zugrăveala (care la început avea denumirea de amenajare, iar tu erai un decorator de interioare). Dar, lucrarea asta neterminată, va fi un martor constant a faptului că tu nu te ții de obiectivele tale și că nu poți face lucrurile suficient de bune.

Bineînțeles, că în exemplul de mai sus poți înlocui zugrăveala…pardon, redecorarea interioară, cu orice altceva îți trece prin minte: grădina casei tale, scrisul, muzica, gătitul, curățenia, pictura etc.

Dacă ai un dram de corectitudine față de tine, ai recunoaște că realist ar fi să accepți că nu are cum să arate „lucrarea” ta, ca cea de pe nu știu ce site, sau de pe Facebook sau Instagram. Dar, totuși simți că ar fi fost fain să arate mai bine…și încet, încet faci trecerea către critica de sine (în loc să te gândești că te compari cu niște fotografii și cu niște profesioniști în ale zugrăvitului sau ale fotografiei) și către emoții descurajatoare.

Problema cu perfecționismul nu este dată de standardele înalte, ci de faptul că perfecționiștii nu tolerează emoțiile dificile.

Înca o dată: perfecționismul nu are de-a face față cu standardele înalte sau cu performanța, ci cu intoleranța emoțiilor dificile, pentru că pe termen lung perfecționiștii nu sunt dispuși să se simtă mai puțin decât perfect. Până la urmă este vorba de inteligență emoțională, să-ți recunoști emoțiile și să fii în regulă cu ele. Este în regulă să nu-ți iasă lucrurile perfect din prima, este în regulă să te simți un pic dezamăgit de asta, iar dacă vrei ca data viitoare să iasă mai bine, trebuie să eviți să judeci cum te simți. Dacă insiști să te simți perfect după ce ai realizat ceva, orice, ai foarte mari șanse să nu-ți atingi niciodată obiectivele. Iată, acesta a fost motivul numărul 2.

3. Ți-ai fixat obiective, dar nu sunt ale tale!

pixabay.com

Există atăt de multe exemple în cazul ăsta, încât nu știu cu care să încep: obiective personale  – la sală, timp liber, viață sănătoasă, timp cu familia, educația copiilor („uite ce fac ceilalți părinți cu propriile odrasle, pian, înnot, limbi străine, robotică etc) sau obiective profesionale – alt job, alt salariu, altă funcție și așa mai departe. Bineînțeles că nu e nimic în neregulă să-ți dorești altceva pentru tine și familia ta, dar fă-o în acord cu puterea și capacitatea ta interioară și cu conjuctura ta de viață actuală. Dacă simți că e musai să-ți fixezi noi obiective din categoria celor de mai sus, iar în loc de entuziasm simți îngrijorare și teamă că nu-ti vei putea atinge obiectivele, atunci va apărea imediat și teama că s-ar putea să ratezi, la pachet cu autocritică și vinovăție.

De ce se întâmplă acest lucru, alegerea de obiective care nu sunt practic ale noastre? Pentru că suntem ființe sociale, pentru că suntem conectați cu alți oameni care sunt fie prieteni, părinți ai colegilor copiilor noștri, colegi de serviciu, cunoștințe etc. Iar asta înseamnă, printre altele, că dorințele și obiectivele noastre sunt mai mult sau mai puțin influențate (ca să nu zic contaminate) de ceea ce își doresc ceilalți!!

Îți propui să citești mai mult? Este pentru că îți place într-adevăr să citești, sau pentru că tocmai ai găsit un autor care scrie pe gustul tău? Sau pentru că pe rețelele sociale apare un „guru” care recomandă minim 50 de cărți de citit care sigur te vor face mai înțelept? Sau pentru că cineva a recomandat pe nu știu care rețea socială că e bine să citești în fiecare zi două pagini?

Ne spunem nouă înșine că este important pentru copii noștri să ia lecții de vioară sau de pian!? Dar este pentru că dorim cu adevărat asta pentru copilul nostru, care are aptitudini în direcția asta, sau pentru că așa fac și ceilalți părinți și ne este teamă că nu vom fi la fel de apreciați printre cunoștințele noastre?

Îți propui să-ți deschizi propria afacere. Dar ai acest obiectiv pentru că ai într-adevăr abilități de antreprenor și simți că asta te-ar împlini cu adevărat? Sau pentru că așa au procedat unii dintre prietenii tăi sau pentru că se vorbește pe social media despre cât de ușor se câștigă mulți bani din … practic orice!?

Așadar, merită să reflectezi temeinic asupra obiectivelor tale, întrebându-te…este scopul tău? De ce e important pentru tine? Care sunt valorile personale din spatele acestui obiectiv?

Pentru că, dacă urmărești un obiectiv atrăgător și provocator, dar având în spate o  motivație eronată, este foarte posibil fie să nu reușești, fie să acumulezi doar multă frustrare și implicit să te simți inadecvat.

7 motive pentru care nu ai încredere în tine. Sigur nu este despre tine, dar poate că te interesează pentru un prieten!?

Sinele.

Imaginea de sine. Stima de sine. In căutarea sinelui. În sinea mea. În sinea ta. Respectul de sine. Drumul către sine. De la sine.

Și…în cele din urmă, dar nu ultima… încrederea în sine, care este un sine qua non, fără de care nimic nu poate avea loc.

Lipsa încrederii în sine, duce la îndoiala permanentă de sine, la imposibilitatea de a lua decizii (chiar și pe cele ușoare), la perfecționism extrem, la stimă de sine scăzută și lista poate continua.

Ce poți rata din cauza lipsei de încredere în sine? Lucruri extraordinare din viața ta, ăsta e singurul răspuns.

Poate că par dure cuvintele următoare, dar lipsa încrederii în sine poate duce la:

  • Abandonul unei cariere extraordinare.
  • O operă de artă incredibilă nu a apărut niciodată pentru că artistul nu a avut încredere în el însuși.
  • O relație de iubire care nu s-a format niciodată pentru că un bărbat sau o femeie nu au avut încredere în ei înșiși.

Din păcate, încrederea scăzută în sine a multor oameni nu se „vindecă” de la sine (!!), ci mai mult decât atât, se înrăutățește în timp.

Problemele pleacă din faptul că majoritatea oamenilor crede că lipsa încrederii în sine își are rădăcina în evenimentele din trecutul lor și nu în obiceiurile lor actuale (în ceea ce fac și în ceea ce nu fac).

Vrei să ai mai multă încredere în tine? Atunci ai grijă la aceste obiceiuri care îți sabotează încrederea în sine și fă ceva pentru a le elimina.

  1. Să trăiești în trecut.

Mulți oameni au prostul obicei de a se gândi excesiv la trecut, binențeles în primul rând la greșeli, eșecuri, nenorociri, accidente samd. Este vorba de fapt de o ruminație a acelorași gânduri, mereu și mereu, fără oprire. E o analiză continuă fără nici o concluzie, de parcă ar reuși să mai schimbe ceva sau ca și cum ar vrea să fie pregătiți să le evite în viitor. Dar ghici ce, nimic nu se repetă identic, nici lucrurile rele, nici cele bune. Așa că nu vei fi pregătit niciodată suficient de bine în caz că se repetă situația (asta sigur nu ajută anxioșii).

Dar, iată vestea bună…reflecția sănătoasă!!!

Cum? Reflecția sănătoasă poate conduce la noi perspective, la acțiune și la schimbarea comportamentului. Ruminția este nesănătoasă, nu are nici un beneficiu și este total contraproductivă. Reflecția sănătoasă este deliberată și intenționată: te gândești la trecut dintr-un motiv anume și pentru o anumită perioadă de timp. Ruminația nesănătoasă, pe de altă parte, este ceva pe care pur și simplu te trezești că o faci – ca un obicei prost (ceea ce și este!). Este compulsivă!

Ba mai mult chiar, ruminarea cronică  asupra greșelilor și eșecurilor din trecut, îți antrenează și creierul să creadă că nu ești de încredere, că nu poți face față problemelor (tot gândindu-te la ele, le ții în viață) ceea ce în final te face și anxios și deprimat.

Gandeste-te la asta…dacă îți amintești în mod constant că ai greșit sau că nu ți-a ieșit precum ai vrut, vei mai fi surprins că îți este greu să ai încredere în tine?

Dacă vrei să ai mai multă încredere în tine, privește înainte spre viitor, nu inapoi, spre trecut Da, îți poți asuma responsabilitatea pentru greșelile tale și poți învăța din ele, dar după asta… viața este în fața ta.

2. Să te îngrijorezi excesiv cu privire la viitor

Îngrijorarea cu privire la viitor este cealaltă față a ruminției despre trecut.

Oamenii cred că cineva trebuie să se gândească și la ce se poate întâmpla în viitor, că deh, după ce s-au tot gândit la trecut și la ce s-a întâmplat cândva, e firesc să fie pregătiți pentru ce e mai rău, logic… nu? Uite așa se conving pe ei înșiși că grijile lor care sunt deja cronice, au devenit și inevitabile sau chiar necesare pentru că, ei bine, trebuie să fii pregătit pentru ce-I mai rău, corect?

Nu. Iată eroarea de gândire: îngrijorarea este fundamental diferită de planificarea eficientă și rezolvarea problemelor.

Prin definiție, îngrijorarea este gândirea inutilă la aspecte negative din viitor. Planificarea și rezolvarea problemelor poate fi dificilă, deoarece e nevoie de muncă și dăruire, dar în final ne conduc la ceea ce ne dorim: rezultate!

Singurile lucruri la care duce îngrijorarea, sunt stresul și anxietatea, pe care le simți în prezent, la pachet cu încrederea în sine scăzută și lipsa de încredere pe termen lung. Are mai mult sens dacă pui întrebarea astfel: câtă încredere generezi în mintea ta dacă îți faci griji în mod constant pentru fiecare rezultat negativ posibil din viitor?

Dar de ce ne îngrijorăm, de ce o facem totuși dacă doar ne produce anxietate și ne distruge încrederea în noi înșine, fără nici un plus pentru noi? De ce?

Pentru ca îngrijorarea ne oferă iluzia controlului.

Viața este plină și de lucruri triste, dezamăgitoare și frustrante. Și capacitatea noastră de a schimba de fapt majoritatea acestor lucruri este mult mai limitată decât ne place să credem.

Dar confruntarea cu limitările și neputința noastră (și cu toată durerea care ar urma cu ea) este profund înfricoșătoare. Așa că ne facem griji pentru că ne face să simțim că avem control și că putem face ceva.

Dar în cele din urmă, iată capcana: nu poți controla atât de mult pe cât ți-ai dori!

Nu ar fi mai bine să te obișnuiești cu această realitate, decât să continui să trăiești în negare, îngrijorare cronică și încredere în sine scăzută?

3. Să ai încredere exclusiv în emoțiile tale

Atât s-a vorbit despre emoții, și de foarte multe ori în contradictoriu, încât s-a creat o mare confuzie! Să am încredere în emoțiile mele?

Răspunsul meu… NU.

Nu doar în emoțile tale.

Cum… scopul nu este să intri mai mult în contact cu sentimentele și emoțiile tale?

Ba da, dar există o diferență enormă între a-ți asculta emoțiile pe de o parte și a avea încredere în ele orbește și a acționa numai în virtutea lor.

Exemple:

  • Ar trebui să ai încredere în furia ta, în momentul în care iubita sau iubitul tău face o remarcă la adresa ta, sarcastică după părerea ta, în timp ce sunteți în oraș sau oriunde? Ce faci, răspunzi cu aceași monedă? Ar trebui să ai încredere în furia ta?
  • Șeful tău îți oferă o promovare, dar anxietatea ta ar putea să crească și să te îndemne să spui NU, pentru că nu știi dacă vei face față, e multă presiune, e mai multă muncă, mai multă responsabilitate…dacă vei greși, dacă nu vei reuși? Spune, ar trebui să ai încredere în anxietatea ta?

Cu atât de multă mediatizare și „romanțare” a emoțiilor, acestea au ajuns pe un piedestal, dar în realitate, ele sunt doar unul dintre multele aspecte ale psihicului uman precum senzația, percepția sau gândirea.

Ascultă-ți emoțiile, dar niciodată să te încrezi exclusiv în ele, pentru că te vor bulversa și te vor încurca, tot atât de des pe cât te vor și ajuta…uneori.

Pariez că ai întâlnit oameni în viața ta, fermecători într-un anume fel, care se conduc după principiul ”fac după cum îmi spune inima”! Crezi că pe ei îi ocolește suferința? Ți se par niște oameni cu încredere în sine? Siguri pe ei? Și cu rezultate? Și fericiți?

Este ok să devii conștient emoțional de sine, dar cum ai putea avea încredere în tine pentru a te concentra și să incepi și să finalizezi un proiect important pentru tine, dacă anxietatea decide pentru tine??

Cum ar putea avea încredere în tine partenera sau partenerul tău, dacă tu mereu vei ceda primului impuls, respectiv furiei tale? Dar tu, cum vei avea încredere in tine că poți fi un partener capabil să facă față „valurilor” dintr-o relație?

Cu toate acestea, ascultă-ți emoțiile, dar niciodată să te bazezi exclusiv pe ele.

4. Să fii perfecționist

Perfecționismul este un rezultat al gândirii de tipul „totul sau nimic”:

  • dacă nu primesc 10 sunt un elev slab.
  • dacă o fată nu mă place sau nu mă iubește, sunt respingător.
  • nu pot scrie acest articol pentru că știu că multor oameni nu le va plăcea.

Cu cât standardele sunt mai înalte și aproape imposibil de atins…cum vei avea vreodată încredere în tine?

Dar de ce? De ce atât de mulți oameni cad în capcana perfecționismului, cu toate relele și belele pe care le aduce cu sine: stres, anxietate și încredere în sine scăzută?

Iată chestia cu psihologia perfecționismului:

Perfecționismul nu înseamnă să faci perfect, mulți vor recunoaște că standardele lor sunt total nerealiste! Pare paradoxal, dar perfecționiștii sunt conștienți că nu are cum să fie perfect cutare lucru, să iasă perfect acel proiect sau să fie o lucrare perfectă!

Este vorba de fapt, despre a se simți perfect. Ei caută „perfecțiunea” în a se simți perfect, pentru că de fapt nu este vorba despre de eșecul în sine (care poate fi de folos, știm asta cu toții)…ci de faptul că toleranța lor față de anxietatea asociată este minimă spre deloc (plus un grad de anticipare nefiresc și așteptări nerealiste) și nu mai ajung să pună în practică lucrul pe care și l-au propus de fapt sa-l facă!

Este paradoxal…dar perfecționiștii trăiesc pe un tărâm imaginar, trăiesc mai mult în mintea lor! Și mare păcat, pentru că în majoritatea lor sunt niște indivizi extrem, dar extrem de buni și capabili. S-ar lega bine aici și sindromul impostorului, dar lăsăm pe altă dată, ajunge o pastilă amăruie pe ziua de azi.

De exemplu: un blogger perfecționist refuză să-și pună pe site articolul și acesta să devină public, nu pentru că „nu știu cine” îi va da un hate sau un dislike, ci pentru că nu va putea tolera avalanșa de emoții negative, precum anxietatea extraordinară, care vine ca urmarea  gândului că cineva crede că articolul nu e bun. Perfecționistul nu are o problema cu articolul (despre care recunoaște ca ar putea fi mai bine scris, că nu e perfect etc), ci are o problemă foarte mare cu emoția, adică anxietatea care îl cuprinde la gândul că cineva ar putea spune că nu e bine…și uite așa, o frumusețe de text va zace în „my doc”…Dar, nu e cazul de față. Deci, e vorba de o slaba toleranță a unei emoții imperfecte.

În cele din urmă, perfecționismul te poate împiedica să ai încredere în tine pentru că nu vei ajunge să faci ceea ce trebuie, pentru că anticipezi că nu te vei simți perfect. Sau, să încerc și altfel…în ciuda faptului că te simți acum anxios sau trist sau rușinat, fă ceea ce ai de făcut!

Ce dacă te simți rău, ce dacă simți că te strâng chingile anxietății… fă ceea ce ti-ai propus… pentru că de fapt asta este superputerea ta, să ai toleranță la starea de rău, să stai în emoția asta oricum, să înveți să trăiești cu ea.

5. Să procrastinezi

Procrastinarea înseamnă amânare până în ultimul moment, până la termenul limită și de multe ori peste, de fapt ți-ai încălcat o promisiune față de tine. Și creierul tău este atent…

De exemplu, ți-ai spus că în sfârșit vei începe și chiar termina, proiectul de la facultate. Sau proiectul de la job. Sau acea lucrare pentru un client. 

Dar chiar înainte de a face primul pas, privirea îți aluneca în gol și simți că te cuprinde un soi de îngrijorare, hai să-I zicem pe nume – anxietate, emoție pe care am văzut mai devreme că nu o tolerezi, e greu să stai cu ea. Și ce faci în schimb…începi să-ti muți lucrurile pe birou, ba chiar schimbi și locul, te ridici de la birou și-ti spui că „hei, nu pot lucra în dezordinea asta”…e o formă de raționalizare care te face să te simți bine pe moment. Ai făcut totuși ceva, te simți bine pe moment…dar nu e ce trebuie, te amăgești de fapt, nu ai făcut nimic.

Ce consecințe apar? Tocmai ți-ai „dresat” cel mai bun prieten al tău, creierul, că nu poți să-ți respecți promisiunile, că angajamentele sunt grele și de neîndeplinit, că nu poți…că nu poți, așa ca hai să amânăm.

E surprinzător faptul că te chinui să ai încredere în tine? Amânarea cronică a devenit un obicei și tu tot te întrebi de ce nu ai încredere în tine?

Procrastinarea e treabă grea, nu ascund acest lucru, nu se „vindecă” pocnind din degete, plus că are o grămadă de alte conscințe pe plan psihologic…dar asta într-un alt articol.

6. Să eviți și să nu-ți asumi.

Iarăși mă întorc la emoțiile dificile și ce se mai face cu ele atunci când apar. Se caută o sursă de liniștire, de atenuare, de evitare, de rezolvare, spune-I cum vrei, în afara ta, în exterior. Gestionarea emoțiilor e treabă grea…și atunci de ce să nu o facă altcineva?

De exemplu:

  • La prima dificultate la noul job, pui mâna pe telefon si-ți suni mama să te plângi și să-ți spună ce să faci. Ce mesaj îi transmiți creierului tău?
  • Ești dezamăgit de ceva sau de cineva și primul lucru pe îl faci îți suni cel mai bun prieten să-ți spună ceva de bine despre tine, să te faca să te simți mai bine…ce mesaj îi trasnmiți creierului tău?
  • La facultate ești frustrat de profesorii tăi și primul lucru pe care îl faci, te plângi interminabil pe grupurile de watsup, ce mesak îi transmiți creierului tău?

Toate exemplele de mai sus plus alte multe altele, nu vor face altceva decât să-ți distrugă pe de o parte relațiile tale (apar conlicte, resentimente, critici etc), iar pe de altă parte, binențeles, încrederea în sine.

Dacă tu îi spui creierului tău că ori de câte ori te confrunți cu emoții neplăcute, cel mai bine este să le descarci în altă parte, pentru că tu nu te poți descurca cu ele…de ce ar avea încredere creierul tău în tine? Hm?

Binențeles că este benefic să comunici cu alți oameni pentru a primi sprijin emoțional din când în când, dar uneori e necesar să lucrezi cu tine și cu emoțiile tale.

În primul rând este responsabilitatea ta de a gestiona emoțiile dificile.

7. Să- ți ignori pasiunile și chemarea interioară

Mereu și dintotdeauna, cele mai triste povești pe care le-am auzit au fost cele despre oamenii care au renunțat la visele și pasiunile din copilărie pentru că nu erau pe placul părinților sau pentru că nu știu ce profesor a avut o zi proastă și a criticat un copil, când de fapt trebuia să fie suportiv etc.

Medici care își fac meseria în virtutea inerției, când ei sunt de fapt pasionați de literatură sau filozofie.

Avocații care sunt epuizați cronic la locul de muncă pentru că sunt cu adevărat interesați de muzică sau de psihologie.

Ingineri care nu-și suportă munca pentru că ceea ce le-a plăcut cu adevărat a fost tâmplăria sau designul grafic.

Ce îî spui propriului creier dacă tu petreci zeci de ani ascunzând pasiunile și  curiozitatea autentică în favoarea a ceea ce societatea sau familia ta consideră că este important?

Da, îți înveți mintea – pe tine însuți – că ceea ce vrei și ești curios nu este important. Și chiar mai rău, că dorința ta nu este la fel de importantă ca dorința altor oameni.

Și asta, dragii mei, este o configurație ideală  pentru lipsa încrederii în sine.

Pentru că, dacă te gândești bine, ai luat una dintre cele mai importante decizii din întreaga ta viață – cariera ta – și ți-ai spus:

 „Nu pot avea încredere să-mi urmez propria pasiune și chemare interioară când vine vorba de cariera mea, așa că am să mă bazez pe alți oameni pentru a lua această decizie în locul meu”.

Nu sună bine deloc, cum naiba să nu ai probleme cu încrederea în sine dacă situația este precum cea de mai susl?!

Ce să faci ca să-ți regăsești încredrea în sine? Să ai curajul — da, uneori este nevoie de curaj! — să-ți urmezi pasiunile și chemarea interioară, chiar dacă acestea nu sunt chiar agreate de familie, partener de viață, prieteni sau oricine altcineva.

Aproape tot ce trebui să ții minte:

Dacă vrei să ai mai multă încredere în tine, evită obiceiurile care îți subminează încrederea în tine și fă ceva pentru a le elimina:

Să trăiești în trecut.

Să te îngrijorezi excesiv cu privire la viitor

Să ai încredere exclusiv în emoțiile tale

Să fii perfecționist

Să procrastinezi

Să eviți și să nu-ți asumi.

Să- ți ignori pasiunile și chemarea interioară