Terapia prin hipnoză

Definiția hipnozei dată de APA – Asociația Psihologilor Americani: *Hipnoza implică aplicarea unei proceduri prin intermediul căreia i se explică subiectului faptul că i se vor administra anumite sugestii pentru a-l ajuta să trăiască o serie de experiențe de tip imaginativ. Hipnoza presupune faptul că o persoană va fi ghidată de o altă persoana (hipnoterapeutul) să răspundă la sugestii care aduc modificări ale unor experiențe subiective ce vizează percepțiile, senzațiile, emoțiile, gândurile și comportamentele. *

Hipnoterapia sau terapia prin hipnoză este utilizată astăzi în practica psihoterapeutica pentru efectele benefice asupra sistemului cardiovascular și respirator, activitatii alfa a creierului, conductivitatii dermului, planului afectiv.

Printre numeroasele aplicații în hipnoterapie se enumara eliminarea obiceiurilor nedorite și a dependențelor (fumat, alcool), producerea analgezieitratamentul insomniilor, afectiuni dermatologicetulburari de dinamica sexualacontrolul greutatii corporaletulburari nevrotice.

Hipnoterapia și fenomenul de hipnoză nu au nimic în comun cu magia sau supranaturalul, ci pur și simplu exploatează capacitatea minții umane de a se concentra și a se lasa absorbită de un scenariu. Fenomenele hipnotice fac parte din viața cotidiana – de exemplu atunci cand citim cu interes o carte sau urmarim cu atentie un film și nici nu observam că ne-a amortit mana intr-o pozitie incomoda sau tresarim cand ne striga cineva.

Astfel, hipnoza este doar o stare modificată de conștiință, asemănătoare cu relaxarea sau cu stăriIe meditative specifice unor culturi orientale. Terapia prin hipnoză promoveaza schimbarea și rezolvarea problemelor prin facilitarea răspunsului la sugestii și analizarea conținutului inconștient ce provoaca stări patologice în conștient. Hipnoterapia are trei forme esentiale: terapie centrata pe simptom – eliminarea simptomelor; psihoterapia analitica sau hipnanaliza (o imbinare intre hipnoză și psihanaliza); sisteme care imbina hipnoza cu psihoterapii scurte de orientare comportamentala și experientala.

Cum funcționează hipnoza? De-a lungul timpului au aparut diverse teorii care au incercat sa explice fenomenul de hipnoză.

•  Fluidul vital – magnetismul animal. Este cea mai veche teorie și îi apartine lui Franz Anton Mesmer, care credea în existenta unui fluid care circula dinspre corpul hipnotizatorului spre cel al pacientului – magnetismul animal. Ipoteza a fost infirmata, insa existenta fenomenului hipnotic nu a putut fi negata.

•  Hipnoza ca fenomen psihopatologic. Susceptibilitatea hipnotica a fost considerata a fi un simptom al isteriei, crezandu-se că o persoana sanatoasa și echilibrata psihic nu poate fi hipnotizata. Cercetarile ulterioare au infirmat aceasta ipoteza.

•  Hipnoza și somnul. Datorită asemanarilor aparente dintre cele doua stări, s-a presupus că hipnoza face parte din aceeasi categorie de fenomene ca somnul. Totusi, o persoana hipnotizata poate fi în acelasi timp activa, și s-a demonstrat că undele cerebrale din timpul hipnozei sunt specifice stării de veghe relaxata – unde alfa, în timp ce pentru somn sunt specifice unde mai lente. O persoana este cu atat mai hipnotizabilă cu cat are unde alfa mai bine reprezentate.

•  Interpretarea unui rol. S-a considerat că subiectul joaca rolul persoanei hipnotizate, conformandu-se indicatiilor terapeutului și comportandu-se asa cum crede că trebuie sa se comporte o persoana aflata în starea de hipnoză. Teoria se datoreaza legaturii intre susceptibilitatea hipnotica și talentul actoricesc. Totusi aceasta ipoteza nu poate explica efectul de anestezie al hipnozei – folosit în interventii chirurgicale majore sau fenomenele de autohipnoza.

• Hipnoza și psihanaliza. Pentru explicarea fenomenului hipnotic s-au utilizat conceptele psihanalizei și astfel hipnoza a fost definita ca o intoarcere a subiectului la trairile specifice varstelor copilariei. Relatia dintre terapeut și pacient este una de subordonare, subiectul identificand medicul cu figura paterna sau materna și adoptand o atitudine supusa, respectiv protectoare. Daca practica terapeutica s-a dovedit a fi utila în imbinarea intre hipnoză și psihanaliza, conceptele celei din urma nu pot explica insa fenomenele de autohipnoza.

•  Teoria tridimensionala. Hipnoza este o stare alterata a constiintei, ce trebuie privita din trei perspective: tendinta de a juca rolul unei persoane hipnotizate, profunzimea transei hipnotice și fenomenul de regresie ce aduce în prezent aspectele specifice copilariei. Nici aceasta teorie nu explica diferentele individuale de profunzime a stării de hipnoză.

• Teoria comportamentală. Se are în vedere rolul următorilor factori: motivatia și atitudinea pacientului, precum și asteptarile în producerea reacțiilor sugerate. Atunci cand acesti factori sunt pozitivi, favorizeaza susceptibilitatea și se produc fenomene asemanatoare ceor hipnotice – în speta analgezia moderata. Extrapolând, s-a afirmat că hipnoza este doar o manifestare mai accentuata a receptivitatii la sugestii. Totusi nu putem presupune că obtinerea unor situatii asemanatoare celor din timpul hipnozei identifica sugestia cu starea de hipnoză.

Sugestia în hipnoterapie
Sugestia reprezinta o incitatie – situatie, sugestie sau stimul sugestiv – capabila sa obtina o reactie spontana, nemediata de instantele reflexive ale gandirii. Din punctul de vedere al adaptarii la mediu, sugestiile negative provoaca reacții neadecvate – confundari, distorsionari; sugestiile pozitive intaresc adaptarea la realitate prin actualizarea disponibilitatilor latente ale psihicului; iar sugestiile neutre provoaca reacții nerelevante pentru adaptare.

Pentru a fi eficiente în terapia prin hipnoză, sugestiile trebuie sa fie acceptate de catre pacient, sa fie în acord cu sistemul de valori al acestuia, sa nu fie prea lungi, sa fie exprimate în termeni pozitivi, sa fie simple și realiste, sa fie convingatoare și sa serveasca obiectivului hipnoterapiei. Sugestiile hipnotice pot fi verbale directe sau indirecte (insinuari, rugaminti), metafore, nonverbale – imagini mentale, tonalitatea vocii, manipulare fizica.

În general sugestiile în hipnoterapie sunt de natura post-hipnotica, destinate pentru a obtine o schimbare a comportamentului pe o perioada de la cateva zile pana la intreaga viața. Pentru un maximum de eficienta, sugestiile sunt repetate în mai multe sedinte de terapie.

Sugestibilitatea sau capacitatea subiectului de a reactiona la sugestii reprezinta premisa transformarii situatiei sugestiei în comportamentul sugerat. Sugestibilitatea presupune existenta unor predispozitii ale subiectului: imaginatia; transpunerea – empatizare, imitare și invatare sociala; conformarea sociala; subordonarea – supunerea în fata incitatiei; captarea – orientarea selectiva spre sursa incitatiei.

Inductia hipnotica
Este procedeul prin care se realizeaza transa hipnotica. Inductia hipnotica urmeaza mai multi pasi: etapa de pregatire, inductia hipnotica propriu-zisa și adancirea transei hipnotice, urmata de dehipnotizare. Inainte de a trece la etapa de inductie hipnotica propriu-zisa, terapeutul explica pacientului în ce consta hipnoza, ce se asteapta de la el și ce efecte poate avea terapia, apoi se testeaza gradul de sugestibilitate prin teste aplicate în stare de veghe – testul oscilatiei corpului, testul catalepsiei pleoapelor, testul inclestării degetelor, testul rigiditatii bralului.

Inductia hipnotica propriu-zisa are loc în modul urmator: pacientul omite stimulii perturbatori externi și se concentreaza pe un obiect de dimensiuni mici, plasat pe o zona a corpului sau, în acelasi timp ascultand sugestiile terapeutului ce indeamna la calm, relaxare și somnolenta. Exista mai multe variatii și tehnici de inductie hipnotica, insa majoritatea presupun pozitia culcata, relaxarea musculara și fixarea privirii intr-un punct, urmata de inchiderea ochilor.

Odata intrat în transa hipnotica – cu ajutorul sugestiilor de relaxare verbalizate de terapeut, pacientul este caracterizat de imobilitatea posturala în absenta sugestiilor de miscare, pasivitate, lipsa dorintei de a comunica, un limbaj sarac, orientarea selectiva a atentiei, expresia lipsita de efort, implicarea experientiala, disponibilitatea de a experimenta, flexibilitate, modificari ale perceptiei, distorsiunea timpului, amnezie.

Dupa instalarea transei hipnotice terapeutul va adanci aceasta stare – și implicit cea de relaxare, tot prin sugestii hipnotice. În momentul în care pacientul se afla intr-o stare profunda de transa hipnotica, i se administreaza sugestiile terapeutice necesare vindecarii sau conforme cu scopul terapiei hipnotice (sa nu-și mai doreasca sa consume tutun sau alcool, etc.).

Dehipnotizarea se realizeaza la fel ca intrarea în transa: gradual, prin sugestii (sugestiile de trezire din transa trebuie sa le anuleze pe cele de relaxare). În cazuri foarte rare pacientii prezinta dureri de cap, ameteli sau stări de voma dupa revenirea din hipnoză. Aceste efecte se datoreaza unei hipnoze realizate prea rapid, unor sugestii formulate eronat, sau rezistentei inconștiente a subiectului la tratament, și se pot remedia prin repetarea hipnozei, de aceasta data terapeutul sugerandu-i pacientului că se va simti bine dupa incheierea tratamentului. Totodata este indicata o terapie mai profunda decat hipnoza centrata pe simptom, care sa analizeze rezistentele și conflictele inconștiente. Acest tip de terapie se numeste hipnanaliza.

Hipnanaliza imbina tehnicile de hipnoză: tehnici de inducere și adancire a transei hipnotice, cu unele metode specifice psihanalizei: tehnica asociatiilor libere, interpretarea rezistentelor și a mecanismelor de aparare, analiza transferului, interpretarea viselor. Avantajul fata de psihanaliza este faptul că hipnanaliza este terapie de scurta durata.

Susceptibilitatea hipnotica
Este vorba de usurinta cu care o persoana poate fi hipnotizata. Acest lucru depinde și de atitudinea pacientului fata de tratament – cooperarea. Din acest punct de vedere subiectul trebuie sa creada că tratamentul prin hipnoză ii va face bine. În plus, un mediu relaxant este esential.
Testeaza-ti capacitatea de a fi hipnotizat.

De obicei stima de sine scazuta ofera o susceptibilitatea hipnotica ridicata. Copiii cu varsta cuprinsa intre 7 și 15 ani sunt pacientii ideali, fiind foarte usor de hipnotizat. În ceea ce priveste inteligenta, persoanele cu retard mintal aproape că nu pot fi hipnotizate. Totusi, pentru cei cu o inteligenta scazuta funcționează mesajele sugestive simple, iar persoanele inteligente sunt stimulate de mesajele complexe. Pacientul trebuie sa inteleaga mesajul, sa fie stimulat de acesta și sa aiba capacitatea de a se concentra.

Indicatii pentru terapie prin hipnoză
Cel mai adesea hipnoterapia este utilizata pentru tratamentul afectiunilor nevrotice: fobii, atacuri de panica, obsesii, tulburari de anxietate, insomnie, tulburari de atentie și memorie. Terapia prin hipnoză este eficienta în eliminarea stresului, managementul relatiilor sociale și dezvoltarea unei gandiri pozitive.

Cu ajutorul hipnozei se pot realiza interventii chirurgicale fara anestezie sau cu o cantitate mai mica de anestezic, aceasta terapie fiind utila și pentru reducerea anxietatii asociate cu aceste interventii. Efectul analgezic obtinut prin hipnoterapie este folosit în boli cronice, migrene, la nastere și în interventiile stomatologice. Hipnoterapia este indicata în tratamentul aparatului cardiovascular, respirator (astm) și endocrin (disfunctii sexuale și afectiuni ginecologice), în tratamentele dermatologice (alergii, prurit, eczeme, psoriazis) și în recuperarea motorie.

Hipnoza are aplicații și în afara sferei clinicii, și anume în domeniile care necesita optimizarea performantelor umane. Pentru obtinerea unui echilibru emotional superior, pentru o mai buna capacitate de concentrare și pentru autoreglarea comportamentului, hipnoza este utilizata în pregatirea sportivilor și a cosmonautilor. Totodata hipnoza și autohipnoza reprezinta o modalitate eficienta de a scapa de tracul sau emotiile excesive asociate cu reprezentatiile în fata publicului și examenele din educatie.

Autohipnoza
Hipnoterapia moderna include și terapia prin hipnoză realizata de insusi pacient: autohipnoza, ca o continuare a tratamentului din cabinetul psihologului – terapeutul il va invata pe pacient principiile și tehnicile necesare. Autohipnoza ofera o mai buna cunoastere de sine; relaxare dupa o zi stresanta; depistarea problemelor și găsirea soluțiilor; eliberarea de ganduri negative, stări anxioase și depresive, insomnii și dureri; îmbunătățirea concentrarii și memoriei; eliberarea de obiceiuri nedorite – consum de tutun, alcool, medicamente, etc.

Prin autohipnoza se obtine un nivel de profunzime mai scazut decat în cazul hipnozei conduse de terapeut, în special în cazul incepatorilor; de asemenea, rezultatele nu sunt intotdeauna la fel de bune. Dificultatea vine din faptul că subiectul trebuie sa fie în acelasi timp activ și pasiv, alert și relaxat. Secretul stapanirii tehnicii este practica repetata a autohipnozei, utilizarea unor propozitii simple și afirmative, evitarea negatiilor și tratarea uneia sau a doua probleme per sedinta.

•  Autosugestiile reprezinta o tehnica de autoprogramare a inconștientului și sunt afirmatii prin care pacientul isi spune în gand cum doreste sa fie sau ce doreste sa realizeze. Acestea se utilizeaza impreuna cu tehnica vizualizarii. Informatiile și mesajele se construiesc astfel incat sa se adreseze problemei pe care o avem. Continutul autosugestiilor trebuie sa fie unul pozitiv – spre exemplu, nu vom spune „Nu voi dori sa ma sinucid”, ci „Vreau sa traiesc și sa ma bucur de lucrurile frumoase din viața mea”. Exemple de autosugestii pentru îmbunătățirea stimei de sine – „Sunt o persoana echilibrata, eficienta și merit sa am succes”, „Am un corp sanatos și echilibrat”, „Sunt fericit și am incredere în fortele mele”.

•  Vizualizarea reprezinta formarea unei imagini mentale a modului în care dorim sa fim sau a situatiei pe care ne-o dorim. Imaginea trebuie sa fie detaliata și sa completeze autosugestia. Pentru a fi eficienta, este necesar sa repetati zilnic sedintele de autohipnoza, cel putin 30 de zile.

•  Inducerea autohipnozei incepe cu tehnici simple de relaxare; pozitia trebuie sa fie foarte comoda, corpul sa fie destins – relaxati fiecare zona a corpului și grupa musculara în parte. Apoi, folosind autosugestii și vizualizarea, spuneti-va că aveti corpul tot mai greu, ca de plumb. Imaginati-va un mediu foarte placut, plin de calm și liniste. Aceasta relaxare profunda reprezinta o prima parte a autohipnozei. Revenirea se face tot treptat, fara a brusca organismul, vizualizand recapatarea tonusului.

Dupa ce stapaniti bine tehnica de relaxare profunda puteti incerca tehnicile de autohipnoza. Exista numeroase tehnici, bazate fie pe fixarea unui punct, fie pe relaxarea progresiva. Fiecare persoana trebuie sa gaseasca modalitatea care i se potriveste cel mai bine pentru a realiza acest lucru, în functie de imaginile, cuvintele, tonalitatea vocii, amintirile pe care le prefera, etc. În general trebuie sa folositi o modalitate prin care sa gradati intrarea în transa – numarati, spuneti alfabetul sau vizualizati cum coborati sau urcati niste trepte sau terase; aveti libertatea sa va utilizati imaginatia. Fixati prima treapta sau primul numar ca starea de veghe și pe ultima ca starea de hipnoză. Poate preferati sa va concentrati asupra unui ritm / zgomot  – tic-tacul ceasului, valurile marii, propria respiratie. Dupa ce va concentrati cateva minute pe modalitatea aleasa, imaginati-va că intrati în starea de transa hipnotica. În starea de hipnoză puteti utiliza autosugestiile și tehnicile de vizualizare pentru a va adresa problemei pe care o aveti. Revenirea din starea de hipnoză se face treptat, în sens invers și în acelasi ritm fata de inducerea autohipnozei.

Articol preluat de pe la-psiholog.ro

Ce pot face eu pentru tine!

Oricare ar fi subiectul sesiunii sau ședinței de coaching, eu plec de la următorul principiu: omul din fața mea este expert in problema lui. Eu știu că cel din fața mea, clientul, este de departe cel mai competent si fin cunoscător al problemei, situației, obiectivului sau ambiției lui. 

De cele mai multe ori, când clientul abordează un subiect cu mine, acesta a întors deja problema sau situația pe toate părțile. El se află pe un teritoriu pe care îl cunoaște perfect, doar că a ajuns într-un impas. Până a veni la mine, clientul a avut timp și spațiu să reflecteze profund la problema sau situația lui. Și totuși se află în situația de a nu putea găsi o soluție la problema sau ambiția lui și e chiar convins  că nu există vreo modalitate de a-și atinge obiectivul în contextul dat, așa cum îl percepe el, clientul!

Numai și numai clientul este în stare să găsească răspunsurile sau soluțiile cele mai potrivite pentru rezolvarea problemelor sale. De aceea sunt și atât de puternice si revelatoare propriile răspunsuri și soluții.

Și atunci ce face un coach?

Un coach profesionist nu se concentrează asupra problemei, așa cum o pune clientul ci mai degrabă asupra modului său de a pune problemele, asupra cadrului său de referință care stă la baza modului său de abordare a diverselor situații si obiective personale. Ințelegerea acestui cadru de referință și a modului de *funcționare* a minții clientului, este esențială pentru coach, pentru a ști cum anume se pun întrebările, ce întrebări trebuie puse și când.

Deci, coach-ul pune întrebările potrivite și acompaniază clientul în găsirea propriilor soluții. Un coach nu se substituie clientului său, nu-i propune soluții sau opțiuni de răspuns la problemele sale. Aceasta e frumusețea si arta coaching-ului de calitate.  În modul cum este pusă de client, problema este nerezolvabilă. În felul în care își fixează el, obiectivul este de neatins. În felul în care o abordează, situația este fără ieșire.

Coaching-ul are la bază următorul principiu (asemănător cumva cu celebrul citat al lui Einstein, “Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de cunoştinţe la care a fost creată.”) : o problemă bine pusă își găsește mai ușor rezolvarea, iar o problemă fără soluție este probabil pusă intr-un mod greșit.

In concluzie, coach-ul nu va intra în conținutul problemei clientului și nu-și îndreaptă atenția asupra detaliilor din povestea clientului, căci astfel cu ușurință va fi prizonierul aceleiași structuri de gândire… blocată. Coach-ul va interveni asupra cadrului general, cel care îl conducea până acum pe clientul său să găseasca soluții. Clientul, cu ajutorul coach-ului, își va regândi modul de abordare a problemelor, va vedea totul dintr-un alt unghi și chiar își va privi propriul univers și lumea interioară dintr-o perspectivă uimitoare, originală și neașteptată.

Sper că v-am convins, vă aștept la o ședință de coaching cu mine!

Subconștientul și culorile

Subconstientul si culorile

In articolul de azi, ”Subconstientul si culorile”, vom vorbi despre semnificația culorilor, mai exact influența culorilor asupra subconstientului.  Este bine de știut că prin intermediul culorilor ne putem îmbunătăți viața, dacă vom ști să folosim culorile, alegând culoarea potrivită, în funcție de circumstanțele în care ne aflăm. Fiecare culoare generează un anume tip de emoție și are o anumită semnificație după cum vom vedea în cele ce urmează, analizând fiecare culoare în parte. 

Culorile au puterea de a influența starea fiziologică a organismului uman, procesele psihice precum și trăirile noastre interioare. Psihologii au ajuns la concluzia că diferitele culori ale obiectelor de care avem zilnic nevoie au o influență semnificativă asupra stării noastre de spirit și a modului nostru de viață, cele mai benefice fiind culorile naturii. Fiecare culoare se poate obține într-o mare diversitate de nuanțe. Culorile închise (albastru, verde) induc în general stări depresive, cele prea tari (roșu, portocaliu) sunt obositoare, iar culorile pastel (azuriu, roz) creează bună dispoziție și optimism.

1. Subconstientul si culorile. Alb

Culoarea albă conține toate culorile spectrului vizibil și este sinteza tuturor efectelor terapeutice ale acestora. În ceea ce privește lumina albă naturală, aceasta crește tonusul organelor interne, producând în intimitatea țesuturilor câmpuri și curenți electrici favorabili tuturor funcțiilor organismului. Practic, nu există afecțiune care să reziste unui spectru de lumină alb -strălucitor; din acest motiv tot ce ține de medicină și farmacie este de culoare albă. În plan psihologic, albul este un balsam pentru toate tensiunile emoționale, având darul de a calma, alina și purifica gândurile și sentimentele.

Culoarea alba poate stimula puterea de creație, este fortifiantă, regenerează întregul sistem de energii ale organismului umanEa înfrumusețează ambianța, modifică luminile și umbrele spațiilor, formele și contururile interioarelor. Culoarea dinamizează spațiul, poate “mări” sau “micșora” un interior, îl poate anima și înveseli sau îl poate face monoton, neagreabil sau chiar ostil.

Ca indicații terapeutice, albul se poate folosi în: afecțiuni hepatice, diabet, diferite afecțiuni endocrine, tulburări de creștere, depresii, anxietate, diverse nevroze, gripă, bronșită.

2. Subconstientul si culorile. Galben

Galbenul este culoarea cunoașterii mentalecercetătorilor și a inteligenței practice! Este, de asemenea, culoarea încrederii în sine. Culoarea galbenă stimulează sistemul nervos central, amplifică activitatea mentală, îmbunătățește tonusul general făcându-ne să ne simțim în formă, ameliorează digestia, stimulează sistemul limfatic, permite atingerea unei depline stăpâniri de sine, facilitând autocontrolul și o deosebită luciditate. De asemenea, galbenul stimulează nervul optic și influențează funcționarea normală a sistemului cardiovascular. Considerata cea mai vesela din tot spectrul, culoarea galbena stimulează trăirea unor sentimente pozitive, cum ar fi: optimismul, cutezanța, tendința de autodepașire, stăpânirea de sine, generozitatea. Cei ce preferă această culoare sunt optimiști, originali, creativi, spirituali, adoră provocările și sunt prieteni pe care se poate conta. Culoarea galbenă este ideala pentru holuri sau pentru o cameră insuficient luminată.

Folosește galben ori de câte ori ai nevoie de luciditate și vrei să-ți folosești ascuțimea minții. De asemenea, dacă vrei să iei decizii importante, să influențezi pe cineva sau să convingi pe cineva prin argumente logice, este bine să folosești galbenul pentru că îți amplifică activitatea mentală.

În ceea ce privește indicațiile terapeutice, culoarea galbenă stimulează activitatea ficatului, amplifică procesele trofice la nivelul pielii, normalizează digestia. Este indicată în: hepatite cronice și acute, dischinezie biliară, colite de fermentație, diferite eczeme și afecțiuni ale pielii, diabet, migrene, meteorism, tulburări stomacale, stimularea memoriei, calmant în psihonevroze. Nu este indicat galbenul în: stări febrile, palpitații cardiace, inflamații acute, stări de supraexcitare. Îmbrăcămintea de culoare galbenă este indicată pentru a întări și a dinamiza nervii și creierul.

3. Subconstientul si culorile. Portocaliu

Portocaliul este culoarea antioboseală, stimulează sistemul respirator, facilitează asimilarea calciului în organism, fiind un excelent stimulent sexual. Este considerat unanim culoarea veseliei și a bunei dispoziții, a bucuriei de a trăi. De asemenea, portocaliul este o culoare energizantă, stimulează sistemul imunitar al organismului și ajută la calmarea problemelor digestive. Portocaliul simbolizează confort și căldură, fiind potrivit pentru camera de zi, însă pe suprafețe mari poate deveni obositor. Cei cărora le place această culoare sunt harnici, entuziaști și iubesc aventura. Mai puțin agresiv decât roșul, portocaliul este un antidepresiv și un regenerant ideal, o culoare antistres excelentă, care ne ajută să ne echilibrăm atunci când suntem agresați de factori exteriori. Din punct de vedere psihologic, culoarea portocalie este indicată pentru reechilibrarea psihică, redobândirea optimismului, trăirea plenară a vieții, fiind indicată, în special, pentru depășirea inhibițiilor, a obsesiilor și tulburărilor de natură sexuală, spasmelor sau nevrozelor.

Portocaliul este un mesaj al soarelui la răsărit, al vieții noi, deci al sexualității și renașterii. De asemenea, portocaliul transmite un mesaj legat de aplicarea puterii în plan social, asupra unor mari mase de oameni.  Roșul și portocaliul sunt culori politice prin excelență, puterea care influențează masele. Respingerea acestei culori poate însemna că persoana în cauză este inhibată, timidă, are prejudecăți sexuale, este frustrată sau are un sentiment de autoînvinovățire.

În ceea ce privește indicațiile terapeutice, portocaliul poate fi utilizat în tratarea astmului, spasmofiliei, în caz de litiază biliară, melancolie, stres, bronșite, afecțiuni renale sau hepatice, reumatism cronic. Portocaliul nu are contraindicații.

4. Subconstientul si culorile. Rosu

Roșul este culoarea preferată de către persoanele curajoase, voluntare și comunicative. Roșul este simbolul vieții, al puterii și al vitalității, semnificând voința de a obține rezultate, de a înfrunta viața; este considerat a fi un stimulent universal, fiind asimilat cu căldura indispensabilă oricărei vieți, stimulează circulația sângelui și facilitează regenerarea celulară. De asemenea, la fel ca și culoarea alb, creează impresia de mărire a obiectelor și a spațiilor (vopsite în roșu), însă, spre deosebire de alb, produce oboseală dacă este privită mult timp. Roșul luminos simbolizează eroticul; o femeie îmbrăcată într-o rochie roșie are un impact mai direct asupra sensibilității bărbaților decât dacă ar purta o rochie în altă culoare. Preferința preponderentă pentru roșu indică stări de efervescență lăuntrică, energie, dinamism, forță, vigoare.

Roșul este, de asemenea, culoarea energiei, a influenței. Energia e ceea ce face ca lucrurile să fie într-o permanentă mișcare. Orice mișcare înseamnă energie, deci schimbare. Dacă dorești să schimbi ceva, ai nevoie de energie. Din acest motiv, roșul este cel mai potrivit atunci când vrei să influențezi o schimbare.

În ceea ce privește indicațiile terapeutice, roșul ajută în caz de: anemie, răceală, gripă, dureri reumatice, tulburări respiratorii, anumite forme de depresie nervoasă, astenie fizică, frigiditate, astm bronșic. Roșul are capacitatea de a ameliora metabolismul, de a stimula funcțiile ficatului și activitatea sexuală masculină. Contraindicații: hipertensiune arterială, febră, crize de nervi, temperamente sangvine, tulburări emoționale.

5. Subconstientul si culorile. Roz

Culoarea roz a fost asociată dintotdeauna cu inocența și feminitatea, are proprietăți calmante și relaxante, creează o ambianță optimistă și odihnitoare. Rozul exprimă tinerețe, fericire și este ideală pentru camera copiilor sau pentru baie. Cei care prefera culoarea roz sunt romantici, talentați, cuceritori în conversații și păstrează un aer de inocență juvenilă. Această culoare este liniștitoare pentru energiile emoționale ale fiecăruia dintre noi și ajută la stimularea sistemului imunitar al organismului.

6. Subconstientul si culorile. Verde

Culoarea verde este culoarea naturii, fiind a doua culoare pe care o distingem după albastrul cerului. Sub acest aspect simbolizează puterea de creație, speranță, comuniunea cu forța universală și este, prin excelență, culoarea vieții, a regenerării și a vindecării. Poate echilibra trupul, mintea și spiritul. Verdele ne spune la nivel subconștient că totul este în regulă, că natura își urmează cursul firesc, că iarna a trecut și primăvara bate la ușă. Acest mesaj este cel care te calmează când ești tensionat și îți alungă teama. Teama apare când ceva nu e la locul unde trebuia să fie, când lucrurile ies din normal. Atunci, culoarea verde transmite mesajul ei de normalitate, de natură vie și sănătoasă.Respingerea culorii verde arată rezistență la schimbare, teama de nou, lipsa adaptării.

Verdele este, deci, culoarea naturaleții. Oricând vrei să revii la o stare anterioară, la o stare în care te-ai simțit bine, folosește verdele. Vei simți că poți să faci față oricăror situații dificile sau oricăror situații noi. Verdele îți dă flexibilitatea mentală necesară ca să poți vedea și alte variante, pe care nu le văzusei până acum.

În scop terapeutic verdele este util în: dureri de cap, alergii, insomnii, hipertensiune arterială, ulcer gastric, gripă însoțită de febră, nevralgii, oboseală acută, insomnii, nevroze însoțite de anxietate. Ca regenerant, culoarea verde este indicată pentru stimularea vindecării rănilor vechi și a fracturilor. La toate culorile, dar la verde în mod special, există foarte multe nuanțe, care sunt sensibil diferite între ele atât ca acțiune asupra organismului, cât și asupra psihicului, după cum urmează: Verdele crud al primăverii este regenerant și întineritor, dinamizează procesele fiziologice din organism și induce o stare de expansivitate și bună dispoziție. Se recomandă în tratarea tuturor afecțiunilor cronice produse de uzură și intoxicarea organismului; Verdele profund al pădurilor este mai mult calmant, un adevărat balsam al stărilor de iritare psihică, favorizând totodată și o stare de interiorizare. Persoanele cărora le place această culoare sunt echilibrate, generoase, meticuloase, nu le place să-și asume riscuri și nu sunt sociabile. Îmbrăcămintea de culoare verde se recomandă să se poarte mai ales în timpul perioadelor de tulburări emoționale sau mentale. Recomandările medicale privind plimbările sau concediile efectuate în mijlocul naturii spun totul despre puterea de revigorare a acestei culori. De fapt, este una dintre culorile despre care se admite că nu are contraindicații majore, atât timp cât nu este folosită în nuanțe închise, timp îndelungat.

7. Subconstientul si culorile. Albastru

Nu există un elixir mai bun pentru a ne curăța sufletul și întreaga ființă decât privitul cerului senin; albastrul pur al cerului este considerat culoarea aspirațiilor înalte, a libertății lăuntrice, a calmului, a iubirii altruiste, lipsite de gelozie și posesivitate. Albastrul face parte din paleta culorilor reci, odihnitoare și liniștitoare, care îndeamnă la calm și reverie, stimulând predispoziția la concentrare și liniște interioară. În plan psihologic predispune la meditație, tandrețe, afecțiune, nostalgie, inspirație, devotament. Mecanismele interioare care declanșează aceste stări se explică prin scăderea presiunii sangvine și a tonusului muscular (în sensul relaxării, a eliberării de stres), prin reglarea și calmarea respirației și prin reducerea frecvenței pulsului. Toate acestea ne transmit un sentiment de bine ca acela pe care îl resimțim cu toții când ne aflăm în spații deschise (câmpie, vârf de munte, malul mării) inundate de albastrul cerului senin. Mesajul pe care omul l-a învățat de la început a fost cel de neîngrădire, de libertate. Această eliberare pe care cerul ți-o conferă prin albastrul său este înțeleasă de subconștient și prin detașarea de probleme, prin calm și armonie interioară. Respingerea culorii albastru arată lipsa încrederii în cei din jur, neîndeplinirea vocației.

Albastru este culoarea vocației. Când o persoană își găsește vocația, aceasta vine în paralel cu o împăcare de sine, ca o emoție care le domină pe toate celelalte și îți asigură o stare de fericire. Rolul culorii albastru este chiar de a “deschide orizonturile”, de a te face să aduci imensitatea cerului în subconștient. Din această cauză, albastrul are rolul de a îndepărta limitele. Albastrul îndepărtează de noi acele limite până dincolo de orizont, face ca orizontul să fie singura limita. Albastrul se folosește la vopsirea culoarelor și încăperilor în nuanțe deschise, ca să dea senzația de spațiu mai mare, iar în sălile de operație și de naștere se folosește pentru efectul ei analgezic și antispastic.

Albastrul produce o creștere a capacității de apărare imunitară a organismului și facilitează regenerarea celulară. În scop terapeutic, albastrul poate fi folosit pentru tratarea următoarelor probleme medicale: hipertensiune arterială, afecțiuni ale gâtului, dureri de cap, afte, insomnie, abcese gingivale, alergii, stări febrile, insolație, palpitații. Este contraindicat în: boli reumatice, răceală, frisoane, oboseală, stări depresive. S-a observat că expunerea prea îndelungată la lumina albastră și mai ales interioarele de culoare albastră induc, în timp, locatarilor o stare de oboseală și de depresie. Este o diferență foarte mare între albastrul strălucitor al cerului sau al mării luminate de soare și albastrul folosit în decorarea interioarelor, care la lumina sensibil mai slabă a becurilor electrice declanșează în timp efecte negative asupra psihicului și a stării generale de sănătate.

8. Subconstientul si culorile. Indigo

Din punct de vedere spiritual, această culoare este considerată reflexia Sfântului Duh, favorizează atingerea unei bune interiorizări, facilitează meditația și ajută la îndepărtarea obsesiilor. Culoarea indigo combină albastrul intens al gândirii clare, lucide cu aspectele nuanței de roșu stabilizator, de aceea prin asimilarea acestei culori devin posibile schimbări benefice rapide la toate nivelurile ființei umane.

Mesajul culorii indigo pentru subconștient este tocmai o interiorizare și o revenire acasă, la propria ta ființă. Indigo este culoarea care vindecă mintea și sufletul. Respingerea culorii indigo arată pe omul care e cu picioarele pe pământ, pe care nu îl interesează lucrurile abstracte, ci tot ce exista pe lume se reduce la ceea ce poate atinge cu mână.

Indigo este culoarea idealului, este culoarea emoțiilor. De fapt, ceea ce face indigo este să ia o emoție și să-i modifice calitățile. Dacă ai de-a face cu nervozitatea, indigo va estompa această stare, o va dilua ca și cum produce o transformare chimică.

În scop terapeutic, culoarea indigo este benefică în cazul: migrenelor, diminuării sau pierderii senzației gustative sau a mirosului, stimulării activității glandei tiroide, nevralgiilor, stărilor obsesive, afecțiunilor bronhopulmonare, sinuzitelor. Culoarea indigo este un agent purificator al sistemului circulator și ameliorează durerile, datorită proprietăților sale sedative, antialgice și anestezice.

9. Subconstientul si culorile. Violet

Culoarea violet este supranumită “culoarea puterii”, deoarece este considerată culoarea regilor. Violetul favorizează apropierea de latura spirituală a vieții, apariția inspirației, dinamizează intuiția, conferă candoare și puritate, aspirație spre ideal. Mulți muzicieni, poeți și pictori au arătat că momentele lor de mare inspirație au apărut în situații în care au fost înconjurați de o lumină violetă. Unul din secretele geniului lui Leonardo da Vinci a fost lumina violetă obținută prin filtrarea razelor soarelui de amiază prin draperiile camerei sale în care stătea vreme îndelungată înainte să se apuce de lucru. El recomandă pentru amplificarea creativității elevate “terapia cu violet”. Preferința pentru nuanțele pure de violet indică o natură sinceră, inocentă, precum și o anumită înțelepciune. La nivel psihic, violetul calmează angoasele, anihilează frica și elimină agresivitatea.

Culoarea violet este o echilibrare a spiritului cu emoțiile. Este o culoare care spune subconștientului că viața înseamnă mai mult decât corp, minte și sentimente. Este culoarea care te conduce spre spiritual. Natura produce rar această culoare, de obicei o găsim prin peșteri sau sub apă. Florile și plantele violet sunt mai rare decât cele de altă culoare. Din această cauză, mesajul violetului este cel de spirit ascuns. Este culoarea inspirației și a intuiției spirituale. Este culoarea care te ajută la descoperirea de lucruri noi prin intuiție. Respingerea culorii violet înseamnă frica de implicare emoțională, teama de deziluzie, respingerea dezvoltării personale, idealuri neîmplinite.

Violet poate fi considerată culoarea spiritualității, întrucât violetul este un amestec de roșu și albastru, este echilibrarea masculinului cu femininul. Este culoarea care echilibrează cel mai bine energiile masculine și feminine, însă trebuie avut grijă la nuanțe: un violet cu mai mult albastru decât roșu duce la amplificarea stării de singurătate, iar mai mult roșu decât albastru duce la amplificarea orgoliului.

Culoarea violet poate fi utilizată pentru tratarea sau ameliorarea următoarelor probleme medicale: boli reumatice, nevralgii, insomnii, astm bronșic, tulburări de vedere, dezechilibre nervoase, afecțiuni renale, boli infecțioase, stimularea memoriei, afecțiuni cardiace, celulită. Culoarea violet favorizează dezintoxicarea organismului, întărește sistemul imunitar, stimulează producerea globulelor albe, reglează tensiunea arterială și induce somnul. Este contraindicată în cazul persoanelor melancolice, predispuse la depresie psihică.

Cristian, psub.ro

Structura minții (I)

Psihologia împarte creierul uman în trei mari categorii: conștientul, subconștientul și inconștientul.

CONȘTIENTUL este acea parte a minții care se ocupă de aspectele raționale, analitice și logice ale minții noastre. Folosim conștientul pentru toate activitățile zilnice care cer rațiune, memorie și acțiune. Când mâncăm, când ne gândim la ceva, muncim, citim, vorbim, când luăm decizii, analizăm o situație, in toate aceste cazuri ne folosim de partea conștientă a mintii noastre. Felul in care gândim este determinat de partea conștientă a minții noastre si tot conștientul este răspunzător de performanțele sau de eșecurile noastre în laturile practice ale vieții noastre, dar și de fericirea sau nefericirea noastră. Ce este foarte interesant, este că la naștere noi nu avem minte conștientă. Aceasta se formează pe măsură ce umplem mintea conștientă cu informații, mai întâi de la părinți, mai apoi de la familia lărgită (bunici, rude, bone etc), iar mai târziu de la învățători, profesori și nu în ultimul rând din cărțile citite și chiar de la televizor, internet etc. Așa se face că mintea conștientă este cea care ne impune limite psihice și mentale (inutile și dăunătoare de altfel) și este cea care poate suferi blocaje psihologice care conduc la probleme de viață, greutăți, neîmpliniri și chiar depresii.

În funcție de calitatea informațiilor pe care le primim, le învățăm sau le extragem din mediul înconjurător, mai ales în primii ani de viață, vom *dezvolta* două programe de gândire (ca un software de calculator): un program orientat către pozitivitate, optimism, împlinire, fericire și un program orientat către negativism, pesimism, tristețe etc.

Este nevoie de ani (dintre care primii șase sunt foarte importanți) până când mintea conștientă se formează pe deplin, devenind centrul logicii, centrul rațional, centrul analitic al minții noastre.

Mintea conștientă sau conștientul reprezinta aspectul cel mai limitat al conștiinței noastre.

SUBCONȘTIENTUL sau “Preconștientul” așa cum l-a numit Freud, este acea parte a conștiinței noastre care apare în conflictul dintre conștient și inconștient, dar situându-se mai aproape de conștiință și participând la refularea pulsiunilor inconștiente. Acestea sunt filtrate prin subconștient și numai unele dintre acestea ajung în conștient.

Subconștientul este rezervorul unde se conserva toate actele ce au trecut cândva prin filtrul conștiinței, s-au realizat cu efort, dar care se afla într-o stare latenta, de virtualitate psihica putând însă sa redevina oricând active, sa pășească pragul conștientului.

Acesta (SC) cuprinde informații, amintiri, automatisme, deprinderi, ticuri, stări de set (montaj) perceptiv și intelectual, tonusul emoțional, motive.

Subconștientul este acela care pune în practică gândurile care provin de la conștient și în funcție de forța acestora, subconștientul încearcă să le materializeze, adică să le ducă la îndeplinire, indiferent dacă este un gând bun sau unul rău, indiferent dacă acel gând este o dorință de-a noastră sau doar un gând scăpat de sub control (un gând negativ, o obsesie etc).

De reținut este faptul că subconștientul nu diferențiază emoţia sau  sentimentul pozitiv de cel negativ și de asemenea nu face distincția între bine sau rău, el este neutru şi nu gândeşte. Doar conștientul nostru este acela care distinge între bine și rău, între o emoție pozitivă și una negativă. Subconștientul nostru este mult mai puternic în procesarea informațiilor decât conștientul nostru.

Visele, deși au punctul de pornire in inconștient, ele se finalizează și se depozitează în sfera subconștientului, si anume, in etajul superior al acestuia, ceea ce face posibila conștientizarea si relatarea conținutului lor imediat după trezire.

Dar totuşi, ce este subconştientul? „Grand dictionnaire de la psychologie“ (1994) defineşte subconştientul ca fiind „ansamblul stărilor psihice de care subiectul nu este conştient, dar care influenţează comportamentul său“. Tot acolo se afirmă că el reprezintă un conţinut de gândire, aflat la limitele intrării în conştiinţă. Cei mai mulţi autori concep subconştientul ca pe un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost cândva conştiente, dar care în prezent se desfăşoară în afara controlului conştient. El este rezervorul unde se consumă amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, scenariile intelectuale sau percepţiile stereotipe, deci toate actele ce au trecut cândva prin filtrul conştiinţei, s-au realizat cu efort, dar care se află într-o stare latentă, putând să redevină oricând active, să păşească pragul conştiinţei.

INCONȘTIENTUL (sau supra-eul) este acela care înregistrează, în permanenţă, toate informaţiile și gândurile din jurul nostru, tot ceea ce învățăm pe parcursul vieții și de asemenea emoţiile, senzaţiile, imaginile, sunetele şi gusturile, toate acestea fiind apoi arhivate mental; sub acest aspect inconștientul funcționează ca ”memorie”. Aceste procese mentale presupun miliarde de operaţii ce au loc într-un timp foarte scurt; spre exemplu o persoană în vârstă de treizeci de ani acumulează în jur de trei trilioane de informații (gânduri), ce sunt depozitate în memorie.

De asemenea, inconstientul este acela care asigură şi controlul tuturor funcţiilor biologice ale organismului nostru, cum ar fi respiraţia, digestia, ingestia hranei, bătăile inimii.

Inconstientul gestionează şi toate acţiunile sau reacţiile automate pe care le facem în mod spontan, fără a ne gândi la ele, cum ar fi condusul maşinii, înnotul, sau orice altă acțiune pe care o facem în mod automat, în timp ce, poate, ne gândim la altceva.

Inconștientul nostru funcționează ca un ”hard disk” (de calculator) pe care sunt stocate informații ce pot fi oricând reamintite, adică aduse în sfera conștiinței. Prin intermediul inconștientului pot fi reamintite diverse informații sau deprinderi, fără ca acestea să ne fie utile neaparat în momentul reamintirii. Tot ceea ce învățăm pe tot parcursul vieții se imprimă în inconștient (prin intermediul subconstientului), iar atunci când aveam nevoie de o informație accesăm inconștientul pentru a o aduce în sfera conștiiței, unde o prelucrăm sau o transmitem, verbal, mai departe.

Trebuie să reținem faptul că subconștientul și inconștientul sunt responsabile pentru cel putin 90% din gândurile, emoțiile și acțiunile noastre din fiecare zi. De cele mai multe ori, mintea noastră se comportă ca un “pilot automat” care ne conduce viața, întrucât mintea conștientă (conștientul) o folosim în mai putin de 10% din acțiunile zilnice.

Acum știm cum funcționează subconștientul și cât de important este rolul său, motiv pentru care trebuie să ne asigurăm în permanență că-l alimentăm doar cu gânduri și sugestii pozitive, întrucât tot ceea ce transmitem în subconștient, voluntar sau involuntar, acesta încearcă să materializeze, iar mai devreme sau mai târziu vom trăi, sub formă de experiențe, tot ceea ce am transmis în trecut în mod constant în subconștient.

Ca o conluzie se pot reține câteva idei esențiale:

  • Inconștientul nu doarme niciodată, el este acela care ne dirijează acțiunile, ne ghidează intuiția, ne ajută să memorăm anumite fapte și întâmplări ale vieții. De asemenea, inconștientul este responsabil de funcționarea optimă a organismului nostru, respectiv controlează bătăile inimii, circulația sângelui, digestia, asigură eliminarea rezidurilor. Este responsabil de sănătatea noastră; atunci când suntem bolnavi, inconștientul este acela care face tot posibilul să redevenim sănătoși. Datorită forței sale uriașe, inconștientul este capabil să controleze toate procesele vitale, funcțiile corpului.
  • Subconștientul se află într-o permanentă legătură cu divinitatea, cu tot ceea ce se află în spațiul înconjurător, cu întregul univers. Este latura transcendentă a noastră, este Dumnezeul din noi.
  • Subconștientul deține deja, în profunzimile sale latente, soluțiile perfecte la toate problemele care ne frământa și ne poate îndeplini direct proporțional cu intensitatea încrederii, orice dorință. Cel mai bun mod de convingere este, de exemplu, să-i sugerezi ferm înainte de a adormi: ”Vreau să mă trezesc la ora 5 dimineața” și vei constata că te vei trezi exact la ora dorită.
  • Nu întrebuința niciodată formulări de tipul: “nu am mijloace” sau “îmi este imposibil” sau “niciodată n-am să pot”, întrucât îți vei sabota singur reușitele.
  • Conștientul este și paznicul căii de acces spre inconștient. În mod normal, prima lui funcție ar trebui să fie aceea de a ocroti inconștientul, astfel încât în el să nu ajungă să se imprime idei false, convingeri greșite sau gânduri negative. De aceea este bine sa obișnuiesti conștientul să producă doar gânduri pozitive.

Bibliografie: psub.ro, descopera.ro, psycologies.ro,
Alin Neculau, “Psihologie sociala. Aspecte contemporane”;
Mihai Zlate, “Psihologia mecanismelor cognitive”

Exemplu de ședință de coaching

Una dintre cele mai bune metode de a înțelege puterea coaching-ului, este de a compara o discuție obișnuită cu dialogul din ședinta de coaching.

Să luăm o problemă foarte des intâlnită, cea a managementului timpului.

Exemplu de discuție obișnuită:

„George: Hei Mihai, aș vrea să stăm un pic de vorbă, ai câteva minute? Știi bine, ne cunoaștem și lucrăm împreună de ani buni, trebuie să stau de vorbă cu tine. Am o situație care pe zi ce trece devine tot mai presantă. Am o problemă cu timpul, cu gestionarea timpului mai exact. Nu-mi ajunge timpul pentru ce am de făcut.

Mihai:  Da, culmea și eu am exact aceeași problemă. Cine pune presiune? A, nu-mi spune, șeful tău, este? Îl știu pe individ. Nu știu frate, dar ar fi cazul să-l pună cineva la punct. Care-i problema lui?

George: Nu-i așa simplu, e șeful totuși. Am vorbit cu el, i-am cerut practic ajutorul, dar el nu și nu, trebuie să fac tot ce stabilim în ședința de dimineață, punct cu punct. Totul.  Nu știu ce să fac. Tu cum faci, cum te descurci?

Mihai:  Nu prea bine  nici eu! Ți-am zis, îl cunosc pe tip, poate fi destul de stresant când vrea! Păi, ai putea să-ți faci o lista și să iei lucrurile pas cu pas.

George:  Am făcut și asta, nu merge.

Mihai:  Hm, ceva mai interesant ar fi să-i ceri șefului să vă trimită la cursuri de management al timpului. E și asta o idee!

George: Sunt full cu ce am de făcut, când să mai merg și la cursuri!!

Mihai:  Păi…stai așa, mi-a mai venit o idee. Uite aici un sfat: lucrează mai multe ore, poate chiar și în weekend sau de acasă!!

George: Omule, deja lucrez cam 50 de ore pe săptamână, neplătite. Și dacă lucrez de acasă, o să mă certe soția, iar cei mici au nevoie și ei de mine. Cu soluțiile tale, îmi fac alte probleme.

Mihai: Știu că voi suntețimai mulți in departament, iar tu ești unul dintre cei mai vechi. Mai paseazădin sarcinile tale unui *boboc*. Poate e nevoie să muncească mai mult.

George: Toți sunt la fel de ocupați ca și mine. Nu știu, simt că mă învârt în cerc.

Mihai: Îti spun eu ce să faci, vorbește cu șeful și sugerează-i să angajeze mai mulți oameni. Buget știu că aveți. Ei, ce zici de asta?

George: Hm, ce să mai zic, probabil că așa o fi, cum zici tu…”

Exemplu de o scurta sesiune de coaching:

„George: Hei Liviu, aș vrea să stăm un pic de vorbă, ai câteva minute? Știi bine, ne cunoaștem și lucrăm împreună de ani buni, trebuie să stau de vorbă cu tine. Am o situație care pe zi ce trece devine tot mai presantă. Am o problemă cu timpul, cu gestionarea timpului mai exact. Nu-mi ajunge deloc timpul pentru ce am de făcut.

Liviu: Spune-mi mai mult. Cum ai ajuns la concluzia că ai problema asta?

George:  Niciodată nu reușesc să fac totul de pe agenda mea de lucru. Pe măsură ce reușesc să fac ceva din *to do list*, se adaugă alte sarcini și mereu rămân în urmă. Am vorbit și cu șeful de departament, i-am cerut ajutorul, dar a ridicat din umeri și mi-a spus că toate sarcinile si task-urle trebuie îndeplinite.

Liviu: OK. Ce înseamna pentru tine un bun management al timpului?

George: Simplu, să reușesc  să fac tot ce e pe agenda mea de lucru!

Liviu: Super. Acum spune-mi cât de reală este dorința asta a ta?

George: Nu prea e reală, adevărat, dar ce pot face?

Liviu: George, în ce fel ai mai abordat, să zicem situații similare? Cum procedezi…discuți cu cineva, îți faci liste pro/contra, citești cărți din care speri să înveți ceva, cauți pe net?

George: Da, îmi place să stau de vorbă cu ceilalți, să cer păreri și să fac chiar liste pro/contra, avantaje/dezavantaje…

Liviu: Super. Cine sunt cei  cu care ai putea sta de vorbă?

George: Ei bine, șeful chiar îmi datorează suportul și sprijinul, la urma urmei asta-i treaba lui.  Și mai am doi colegi care par a se descurca mai bine decât mine la gestionarea timpului.

Liviu: Cum i-ai aborda pe colegi?  Din câte mi-ai spus la început, ai încercat deja să vorbești cu șeful tău și nu prea ai avut succes.

George: Hm…voi începe prin a vorbi cu colegii, Dan și Rareș. Mă sfătuiesc chiar azi cu ei și o să încerc să găsesc o variantă de a-l aborda pe șeful nostru.

Liviu: Cum vei reuși lucrul ăsta…mi-ai spus că nu ai timp deloc? Ești deja foarte ocupat!

George: E foarte important pentru mine să fac lucrul ăsta, poate voi pierde o jumătate de oră, dar vreau să rezolv chestiunea asta. Îmi voi face timp să vorbesc cu ei. Conversația asta cu tine m-a ajutat mult să realizez că trebuie să fac ceva în privința asta.

Liviu: Îmi pare că ai o perspectivă nouă asupra problemei tale! Adevărat?

George: Da, am realizat că până acum, credeam că problemele se vor rezolva de la sine, fără să-mi fac timp sau planuri care să ducă la rezolvarea lor. 

Liviu: Ei, George, asta pare destul de revelator pentru tine! Ca să câștigi timp, trebuie sa pierzi niște timp. Foarte interesant!

George: Da Liviu, conversația asta a fost de real ajutor. Foarte tare!

Liviu: George, răspunsurile și soluțiile au venit chiar de la tine, nu de la mine, ai observat? Deci, ce ți-a fost de folos din discuția asta?

George: Cred că cel mai mult m-au ajutat întrebările tale, modul cum m-ai făcut să privesc dintr-un alt unghi problema mea cu timpul.

Liviu: Mă bucur să aud asta. Și mulțumesc că ai fost atât de onest și deschis.

George: Eu îți mulțumesc si te voi ține la curent cu ce am făcut efectiv.

Liviu: Super. Chiar te rog sa-mi spui cum au mers discuțiile cu colegii tăi și mai ales ce ai învățat despre tine însuți. Poate voi avea și eu însumi ceva de învățat din toată povestea asta.”

Situația de mai sus este una destul de simplă și des intâlnită, cum am spus la începutul articolului. Coaching-ul pune accent pe resursele proprii fiecărui om si pe găsirea de soluții chiar de către clientul sesiunii de coaching.

Subiecte abordate in coaching, fără a se limita la acestea:

  • nu știi ce vrei sau ce-ți dorești cu adevărat,
  • stabilirea unui plan de acțiune și punerea lui în practică,
  • găsirea unui traseu profesional (sau abordarea schimbării unei profesii, loc de muncă etc),
  • descoperirea vocației,
  • blocaje emoționale,
  • automotivarea,
  • luarea de decizii importante pentru viața sau cariera ta.

Ce este intuiția?

S-ar putea să fiți surprinși să aflați că intuiția este o abilitate deliberată care poate fi dezvoltată. Odată antrenată, este aplicabilă în multe situații, de la a vă ajuta să alegeți o carieră până la a lua decizii rapide sub presiune și multe altele. Dacă aveți o întrebare care are nevoie de un răspuns sau o decizie care trebuie luată, intuiția vă poate ajuta.

Eu de exemplu, îmi folosesc intuiția pentru a mă ajuta să ajung la sursa tulburărilor sau problemelor unei persoane,asta în condițiile în care persoana respectivă nu-și găsește cuvintele potrivite să spună ea însăși ce o tulbură.

Intuiția implică încrederea în suma tuturor experiențelor Dvs., conștiente sau inconștiente. Se bazează pe tot ceea ce ați experimentat de-a lungul tuturor anilor pe care i-ați trăit, ceea ce înseamnă că este în continuă creștere și evoluție. Nu e de mirare că oamenii de știința au început să numească intuiția ” al doilea creier „.

Cercetătorii au descoperit un întreg ecosistem de bacterii și o vasta rețea neuronala care funcționează în intestinul nostru.  Da, ați citit bine: intestin.  Acest ecosistem este cel de-al doilea creier și cuprinde aproximativ 100 de milioane de neuroni, mai mult decât măduva spinării. Acesta nu este un creier gânditor- nu are rațiune, nu scrie poezie sau nu rezolvă regresii multi-liniare – dar dovezile în creștere sugerează că sănătatea intestinală vă influențează puternic starea de spirit. Sistemul nervos enteric este o rețea de neuroni asemănătoare unui plase cu ochiuri (plasa de pescuit) care marchează întregul nostru sistem digestiv. Aceasta provoacă senzația de fluturi în stomac” sau de „gol în stomac”, care sunt reacții ale stresului psihologic . Până la 90% din celulele implicate în aceste răspunsuri transporta informații către creier, în loc să primească mesaje de la acesta, făcând ca intestinul să influențeze starea voastră emoționala!!!!. Poate chiar mai mult.

La fel ca mintea noastră conștientă, subconștientul este plin de informații. Toată lumea știe ce înseamna”un gol în stomac” în timp ce cântărește o decizie. Asta înseamnă că „vorbește” intuiția, te atenționează, iți atrage atenția,  clar și răspicat.

Dar intuiția știe despre ce vorbește? Și se poate compara într-adevăr cu mintea conștientă? Uimitor,intuiția nu se compara doar cu mintea – ea rivalizează!

Sunt multe povesti anecdotice din care aflam cum descoperiri importante ale stiintei (de exemplu penicilina sau teflonul) au avut loc „întâmplător”. Când menții o minte curioasă și deschisă, poți vedea mai bine modelele, patternurile și să faci conexiuni creative.

Un alt studiu a demonstrat puterea intuiției, comparativ cu ignorarea acesteia și preferința utilizării doar de informații raționale. Deși mulți oameni spun că preferă să ia decizii rațional, este de fapt ușor că mintea să fie copleșită de date. În acest studiu, cumpărătorii de mașini care s-au bazat și au preferat să ia decizii de cumpărare bazate doar pe analiza comparativa sau raționala a informațiilor, au fost în cele din urmă mulțumiți cam 25-30% de achiziția făcută. Între timp, cei care au făcut achiziții intuitive au fost mulțumiți 60% de alegere.  Acest lucru se datorează faptului că bazându-se pe un volum de date mai mic, proces numit în psihologie „thin slicing”, creierul nostru poate să ia decizii bune chiar și în absența unei mulțimi de informații.

O situație des intalnită in viata,este cea a schimbării locului de munca. Am avut un client intr-o sesiune de coaching, să presupunem că se numește Ioana, care  vrea să plece de la actualul loc de munca, dar nu poate lua o decizie definitiva. Nu dorește să regrete ulterior, că a luat o decizie greșita, dar nici să mai stea nu e o opțiune. A aplicat deja metoda arhicunoscuta de noi toți…să pună mana pe o foaie și un pix și să facă o lista pro/contra pentru schimbarea sau nu a jobului. Nu a reușit să vadă lucrurile mai clar, lista pro/contra nu a ajutat-o. Singurul lucru pe care nu-l făcuse totuși era acela de a-si asculta intuiția. 

Am întrebat-o pur și simplu,”pe o scara de la 1 la 10 cât de mult vrei să rămâi?”- a răspuns „4”. Imediat s-a întâmplat următorul lucru: a simțit brusc o durere între umeri și chiar o durere de cap, iar palmele au început să-i transpire. Când am întrebat-o „pe o scara de la 1 la 10, cât de mult iți dorești să pleci?” și răspunsul ei a fost „9”, a simțit brusc un sentiment de  ușurare, s-a lăsat pe spătarul scaunului și a știut imediat ce are de făcut. In concluzie, chiar dacă mintea ta raționalizează toate motivele pentru care ar trebui să rămâi într-o slujbă sau într-o relație, corpul tău ar putea ridica steagul rosu și să-ti transmită altceva!

Cum poti să-ti antrenezi și dezvolți intuiția? În primul rând, esențial este să-i lași spațiu să crească, să se dezvolte și să ai încredere în intuiția ta. Unii oameni se nasc cu abilitatea asta. Femeile, și exista dovezi în acest sens, au o intuiție puternică deoarece (dintr-o perspectivă evolutivă) aveau nevoie de un sentiment puternic de conștientizare sau anticipare a pericolului, pentru a-și proteja copii de amenințările mediului în care trăiau.

Abilitățile intuitive pot fi, deasemenea, afectate de experiențele care apar în perioadele de creștere emoțională. Dacă cineva se confruntă cu o copilărie traumatizantă, este posibil ca acesta să aibă îndoieli excesive și să-și piardă vocea interioară din protecția de sine. Poate că ar trebui să învețe să aibă încredere în intuiția lor din nou.

Pentru majoritatea oamenilor, totuși, munca de a-și îmbunătăți intuiția necesită doar schimbări minore, obișnuite. Iată câteva modalități prin care vă puteți dezvolta abilitățile:

  • Termenele, limitele, barierele impuse și auto impuse, blochează intuiția. Creativitatea nu-și poate face loc atunci când sunt impuse termene sau obiective prea apăsătoare. Spațiu, e nevoie de spațiu pentru intuiție și creativitate.
  • Ascultații mai mult pe ceilalți, fără analiza, fără judecata, fără intenția de a răspunde sau a da sfaturi. Încet și sigur, ascultarea exterioara se va transforma și într-o ascultare interioară, lucru care va permite intuiției să crească și să lucreze pentru voi.
  • Folosiți-vă de „intuiția instant”. Cum? Să presupunem că ai o situație de genul celei de mai sus, plec sau rămân la actualul loc de muncă? Scrie întrebarea pe o foaie de hârtie, exact asa: „Ar trebui să plec de la actualul loc de muncă?” Sub întrebare scrie „DA/NU”, pune un pix sau un creion lângă foaie și pleacă, fă-ți de lucru câteva ore, departe de foaie. Te întorci, pui mana pe pix, închizi ochii câteva secunde bune, golește mintea de răspunsuri și gânduri și…deschizi brusc ochii și imediat incercuiește răspunsul. Acest exercițiu se bazează pe acuratețea rapidă a intuiției. S-ar putea să nu fie un răspuns care vă place, mai ales dacă întrebarea este una importanta, dar există o buna șansa să răspundeți sincer. Este o modalitate bună de a obține o claritate asupra situației, indiferent de modul în care decideți în cele din urmă să acționați.
  • Intuiția nu poate înflori în medii aglomerate, zgomotoase – fie la locul de muncă, fie în timpul drumului spre acasă. Pentru a auzi într-adevăr vocea care vine din interior, trebuie să construiești timp și spațiu pentru a reflecta asupra experiențelor voastre. Pare mai ușor de zis decât de făcut.

Pentru că recunosc și vreau că intuiția să joace un rol important în viața mea, construiesc timp de reflecție în programul meu. Am timp de rezervă între întâlniri și îmi ajustez rutinele de dimineață și de seară, că să am timp să decomprim și să reflectez.

Instrumente de reflecție: scrisul, plimbările, meditația.

O tehnică de meditație simplă este să stai relaxat pur și simplu un moment pentru a  conștientiza cum te simți. Scanând în mod regulat corpul și căutând să-ți dai seama ce simți, poți asculta vocea intuiției.

Acum, în încheiere, realizezi cum capacitatea ta intuitiva a crescut chiar în timp ce ai citit acest articol. Frumusețea acestui instrument incredibil este că putem lua decizii mai repede și mai confortabil și că intuiția nu se va opri niciodată din creștere, nu vei putea spune niciodată că e prea mult.

Caută mai întâi să ințelegi, apoi sa fii înțeles!

Imaginează-ți că te intâlnești intr-o cafenea cu un prieten sau un coleg de munca. E oarecum suparat de ceea ce i s-a intamplat de dimineata. Vezi pe fața lui supararea, frustrarea si chiar furia creata de situatie. Fața se  schimonoseste, dă din mâini agitat, loveste cu palma in masa ca sa accentueze povestea, ba mai si imita vocile din povestea lui, cand cu o voce grava, cand cu o voce pitigaiata.

Pe măsură ce povestea continua, iar prietenul e din ce în ce mai prins în propria lui poveste, încet încet gândurile tale încep să alunece în altă parte, iar atenția ta scade. Ochii tăi fug pe peretele din spatele lui, observi o fața interesantă undeva în stânga, parcă îți aduci aminte ce a spus prietena ta săptămâna trecută, te gândești chiar unde îți vei face vacanța anul viitor!? In același timp prietenul tău se focusează pe fața ta și încearcă cam disperat să găsească semnele unei înțelegeri sau empatii pentru problema lui… „Hei, ai uitat să dai din cap și să zici da da așa e” iti spui in gand.

Incerci să te gândești la ce ai putea să îi spui,  realizezi cumva că ești pe la jumătatea poveștii lui și iarăși gândurile alunecă în altă parte. Brusc, un gând iese la iveală și te întrebi „Când va fi și rândul meu să vorbesc? Am atatea chestii interesante sa-ti spun, am solutie frate la problema ta, stiu eu cum sa faci”.

Un proverb spune „Dumnezeu ne-a inzestrat cu doua urechi si o gura, ca sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin”.

Când ascultăm povestea sau problema unei alte persoane, primul nostru impuls este de a-i da sfaturi, soluții, indicații. Nu-l ascultăm cu inima deschisă si cu o minte deschisă. Normal ca abordăm întâlnirea cu bune intenții, doar dorim să îl ajutăm pe prietenul nostru, dorim să oferim o soluție care să-l scoată din confuzie sau să sufere mai puțin. Dar trebuie să ne întrebăm, încercăm cu adevărat să înțelegem sau încercăm probabil sa-l impresionăm cu înțelepciunea noastră, cu judecata noastră, cu sfatul nostru, cu capacitatea noastră de a rezolva probleme? Să ne arătăm cât de inteligenti  și creatori suntem noi.

Ni se întâmplă adeseori, ca atunci când vorbim cu un prieten ce  ridică o problemă sau dilemă cu care se confruntă, sa ne dam seama imediat care e soluția sau cum aș aborda situatia pentru a găsi o soluție.

Dar un prieten poate că are  nevoie doar să fii acolo în timp ce el vorbește. Are nevoie doar de cineva care sa-l asculte și în același timp,  poate să găsească o soluție la problema  lui chiar în timp ce vorbește cu tine despre ea.

Să asculți înseamnă să primești în mod deschis ce spune omul din fața ta, să înțelegi si să accepți gândurile, emoțiile, reacțiile, afirmațiile, îndoielile așa cum sunt ele. Fără evaluare, fără judecată, fără comparație… doar ascultare. În niciun caz nu îți impui perspectiva ca fiind cea corecta și nu ar trebui să presupui ca cei din fața noastră văd lumea așa cum o vedem noi.

Ne place să credem că știm totul și abordăm cu acest tip de încredere toate discuțiile noastre. Când cineva vorbește cu noi despre o problemă, credem că deja avem capacitatea și cunoștințele mai mult decât suficiente pentru a oferi o soluție optimă.

„Stiu exact ce simți”

„Am trecut prin exact același lucru!”

„Da-mi  voie să-ti spun experiența mea”

„Am citit undeva despre toată treaba asta sau am văzut undeva sau am auzit la cineva…stiu exact ce trebuie sa faci”

Ce trebuie să faci? Pur și simplu să taci. Să taci și să nu intervii în dialogul prietenului tău, să nu îți exprimi sentimentele, oricât de mult ai vrea să o faci și să nu pui întrebări cel puțin în faza asta. Stiu, e greu să nu cedezi dorinței de a fi util si de ați demonstra capacitatea de a rezolva probleme sau să arăți cât de inteligent ești! Prin tăcere creezi un spațiu în care omul din fața ta poate explora liber teritoriul personal.

Taci și asculți ca să înțelegi.

După aceea, în loc să spuneți persoanei din fața ta ce ai face tu,  pune-i întrebări despre cum se simte și cum a mai procedat în trecut,  încearcă să intri in realitatea lui și să înțelegi ce și cum gândeste. Dă-i posibilitatea să sape mai adânc și de multe ori se întâmplă ca problema despre care el vorbește să nu fie adevărata problemă. Dacă au spațiu, oamenii se deschid. Protecția cade încetul cu încetul și vei afla lucruri pe care nu le-au spus înainte. Sunt informații esențiale și prețioase care trebuiau descoperite pentru a găsi o soluție. Dacă îi dai omului din fața ta timp și spațiu să-și organizeze gândurile și să le cerceteze cu răbdare în direcția corectă, își va da singur seama ce anume contribuie la durerea lui.

Omul din fața ta dorește cu disperare să fie ascultat, înțeles. Chiar și pentru câteva minute, în felul ăsta, îl poți ajuta mult mai mult, decât l-ai fi putut ajuta împărtășind-i gândurile, variantele, soluțiile tale.

Tu stii sa asculti?

C O A C H I N G

Coach: Așadar, ce crezi că ai putea face să-ti rezolvi problema?

Client: Nu știu!

Coach: Si dacă ai ști, ce-ai face? Sau dacă ai ști, care ar fi răspunsul?Sau ce ar trebui să faci ca să afli?

Cam așa ar putea decurge dialogul dintre un coach și clientul său.

Coaching-ul este un parteneriat intre coach si client, prin care clientul isi doreste ceva specific, să se dezvolte, să schimbe sau să imbunătățească un aspect al vietii sale, profesionale sau personale.

Coaching-ul are doua mari direcții pe care s-a dezvoltat, life coaching si business coaching.

Life coaching se adreseaza persoanei în afara sferei sale profesionale și vizeaza aspecte care țin de alegerea unei cariere, schimbări de job, sănătate, relații personale, regăsirea motivației.

Business coaching-ul se adresează managerilor, liderilor din diferite organizații, antreprenorilor, echipelor de vânzări din firme și este folosit pentru îmbunătățirea performanțelor, dezvoltarea și realizarea obiectivelor profesionale.

Majoritatea oamenilor vin la coaching atunci când în viața lor apar anumite schimbări fortuite de situații de la locul de muncă (firma la care lucrează se relochează, se fac restructurări de personal sau pur și simplu falimentează), apar probleme în viața personală (separare, despărțire) sau când au sentimentul că nu au luat cele mai bune decizii legat de ceva specific din viața lor.

Sunt foarte dese situațiile când oamenii vin la coaching când simt nevoia de a-și clarifica opțiunile si obiectivele care i-ar face împliniți, când doresc să construiască relații personale mai puternice cu cei din jur, când vor să identifice și să înlăture acele obstacole mentale care îi fac să nu se simtă mulțumiți de ei înșiși.

Coach-ul crează un mediu și un spațiu favorabil învățării și descoperirilor, in care clientul isi va găsi propriile soluții la problemele sale si isi va dezvolta propriile mijloace de a-si realiza ambițiile.

Coaching-ul este un demers orientat către viitor, către atingerea de scopuri, bazat pe acțiune. Coachingul nu este terapie, mentorat sau supervizare. Sunt oameni care nu doresc să vorbească despre trecutul lor, despre  copilăria lor sau despre experiențele lor interioare, nu vor deci să pornească pe o cale terapeutică. Pur și simplu doresc să discute despre viitor, vor să-și planifice viața (să găsească un echilibru între muncă și familie) și să găsească soluții la problemele lor pornind de la o gândire pozitivă și înlăturarea gândirii negative.

Coaching-ul este un proces care stimuleaza puternic motivația și dorința de schimbare și care încurajează sentimentul că noi putem influența ceea ce se întâmplă în viața noastra prin accesarea resurselor noastre interioare.

Cel mai ușor se va înțelege ce este coaching-ul și cum poate fi acesta folosit, prin exemple concrete, pe care periodic le voi pune pe site. Un exemplu este chiar aici!