Pseudointeligența și 4 moduri de a o deconspira!

Inteligența umană și pseudo inteligența. 4 căi de a face diferența.

Inteligența umană este capacitatea omului de a învăța din experiența și de a se adapta la mediu sau de a selecta și modela mediul în care trăiește. Inteligența se poate măsura prin nenumărate instrumente (teste de inteligență), iar studiul științific al inteligenței este legat de numele lui Charles Spearman, iar mai apoi de lucrările lui Alfred Binet și Theodore Simon care au reprezentat baza pentru elaborarea scalelor Stanford – Binet de măsurare a inteligenței.

Este o introducere un pic mai academică, dar ținta mea nu este inteligența în sine, ci pseudo inteligența. Este un subiect extrem de vast, iar de acest lucru mi-am dat seama când am început documentarea pentru material. În primul rând, a nu se confunda pseudo inteligența cu prostia și tot „cârdul de prieteni” cu aceasta: răutatea, invidia, lenea … completați voi cu restul!

În al doilea rând, inteligența umană este oarecum un mister în lumea psihologiei, pentru că deși oamenii au în dotare de la „producător” un creier extrem de complex, cu miliarde de neuroni și care cântărește în medie 1300 – 1400 de grame, ei bine… este greu de înțeles de ce oamenii diferă atât de mult între ei din punct de vedere al inteligenței. Din fericire? Din nefericire?

De aici încolo se deschid foarte multe direcții în care aș putea avansa cu documentarea, dar nu, eu vreau să continui să croșetez pe tema din titlu și vin cu întrebarea ”Cum îți dai seama că ai în fața ta o persoană pseudo inteligentă?”.

Chiar așa, cum?

Nu o să fie simplu, așa că voi apela la o metodă literară și nu numai, voi folosi antiteza pentru a opune trăsăturile oamenilor inteligenți cu cele ale oamenilor pseudo inteligenți, pentru că așa se vor pune mai bine în valoare desosebirile dintre ei. Sper să provoc și să încing spiritele.

1. Oamenii inteligenți știu să facă deosebirea între „rotirea” inutilă a aceluiași gând în minte (ruminație), între a gândi prea mult (otherthinking) și a gândi efectiv. Oamenii inteligenți se bazează pe intuiția lor (care vine din experiența lor și din cunoștințele pe care le-au acumulat) și sunt conștienți de lucrurile pe care nu le cunosc sau nu le pot face. Ei știu că soluția la o problemă nu poate fi găsită, folosind același tip de gândire ca la creearea ei. Acești oameni mai degrabă știu cât de mult nu știu, sunt modești și creativi și își canalizează rapid energia către lucrurile care îi atrag și li se par interesante și la fel de repede schimbă direcția dinspre lucrurile care le consumă inutil timpul și energia. Ce face un individ pseudo inteligent? Va găsi și va aduce în discuție cele mai inventive scuze pentru a nu face una sau alta, motive pentru care el nu a reușit și, și mai multe motive pentru care alții nu vor reuși, iar în final dacă vrei să te lămurești că în fața ta ai un pseudo inteligent, întreabă-l „ce ai făcut efectiv ca să-ți atingi obiectivul?”. Dacă începe cu justificări savante pentru lipsa lui de acțiune…

2. Oamenii inteligenți vorbesc puțin, sunt direcți, sinceri și își prețuiesc la maxim timpul. Nu vor vorbi minute în șir despre destinații de vacanță, despre ultimele modele de scaune pliante de la magazinul de mobilă sau despre alte persoane. Pur și simplu nu văd rostul discuțiilor inutile, dar asta nu înseamnă că nu pot fi interlocutori drăguți sau că nu se pot face plăcuți în mediul social. O persoană pseudo inteligentă, nu e greu de ghicit, cam face opusul la ce este scris mai sus: bate câmpii ca un bun cunoscător al celor mai stupide și inutile chestii de pe fața pământului, are o abilitate deosebită de a produce și reproduce fel de fel de aberații și prostii pseudo profunde pentru a-i impresiona pe ceilalți, fără a ține cont de adevăr sau sens etc. Are sens? Ați întâlnit astfel de oameni?

3. Am întâlnit oameni, din fericire pentru mine, cu adevărat inteligenți care atunci când fac ceva sau acționează într-o anumită direcție sau întreprind ceva … o fac la modul impulsiv (aparent desigur), fără motive evidente pentru ceilalți și care își motivează acțiunile pentru că „așa simt eu”, pentru că „așa îmi place mie”, pentru că „am un vibe bun”. Dincolo de toate astea, oamenii inteligenți știu întotdeauna ce fac și au încredere mare în intuiția lor, combinată cu o percepție fină a unor informații din exterior. Un individ pseudo inteligent, pe de altă parte, va aduce o mulțime de argumente pentru ceva ce va întreprinde (un proiect, afacere etc), va vorbi inclusiv despre tendinte macroeconimice mondiale favorabile și nefavorabile, momente prielnice și studii de piață ca în final să-l găsești în același stadiu și peste … trei ani!

4. Oamenii inteligenți sunt buni ascultători, intră într-o discuție dacă are ceva de spus cu adevărat valoros pentru ceilalți, sunt curioși în măsura în care subiectul conversației este interesant pentru ei și … nu domină discuțiile. Da, urmăriți acest lucru și veți vedea că evită discuțiile în contradictoriu, nu sunt agresivi, nu domină discuțiile și destestă să fie în centrul atenției. Pseudo inteligentul nostru ce face? Ați ghicit, opusul: vorbește continuu, este agresiv, arogant, aduce în discuție argumente care nu pot fi verificate și așa mai departe.

Așa cum am spus la început, mi-am dorit ca rândurile de mai sus să nu fie despre prostie, pardon, non inteligență. Mă interesează mai mult pseudo inteligența, care cred eu că se deosebește de non inteligență printr-un gen de agresivitate și aroganță, poate mai mult de atât…Dar voi ce spuneți, care este părerea voastră, care sunt trăsaturile persoanelor pseudo inteligente și cum pot fi ele recunoscute?

Consiliere pentru dezvoltare personală

Ce este Consilierea?

            Atât consilierea cât și psihoterapia sunt procese psihologice care folosesc aceleași modele teoretice, fiecare accentuează nevoia de a valoriza clientul că persoană, de a asculta cu atenție și empatie ceea ce au de spus clienții și de a spori capacitatea de autoajutorare și responsabilitatea pentru propria lor persoană.

            Consilierea reprezintă procesul prin care o persoană specializată numită consilier oferă suport, într-un cadru metodologic bine definit, unei alte persoane (client), care este astfel sprijinit în adoptarea unor decizii privind propria viața personală și profesională. Abordarea este una de tip holistic, fiind atinse aspecte care țin de stil de viată, carieră, dezvoltare personală, cu scopul atingerii unui echilibru personal.             Consilierea „constă în aplicarea unor tehnici (preluate sau specifice), fundamentate teoretic (în câmpul științelor comportamentului), într-un anumit cadru, vizând susținerea clientului în procesul decizional și învățarea modalităților de rezolvare a problemelor care privesc diferite segmente ale vieții familiale, sociale, profesionale”. (Georgescu, Matei, Teoria și practica consilierii).

Decalogul rationalitatii

  • Elaborat de psihologul Daniel David în 2012, în baza dezvoltărilor mai recente din terapia raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală; versiuni anterioare ale Decalogului Raţionalităţii au fost publicate de acelaşi autor, începând din anul 2000 (vezi şi aici).

Pentru a viaţă raţională şi fericită a se citi zilnic, dimineaţa sau seara înainte de culcare, timp de o lună, iar apoi, cu rol preventiv, o dată pe lună:

1. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, nu înseamnă că eşti fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puţin performant, care probabil poate fi îmbunătăţit în viitor. Ca om eşti valoros prin simplul fapt că exişti. Aşadar, este bine să te accepţi necondiţionat, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi accepţi imediat şi necondiţionat şi eşecurile, fără să încerci măcar să le corectezi, atât cât este omeneşte posibil.

2. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început. Indiferent cât de rău este răul care ţi s-a întâmplat, nu este cel mai mare rău care ţi se poate întâmpla!

3. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.

4. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, nu înseamnă că tu sau ei sunteţi fără valoare ca oameni, ci doar că au avut un comportament inadecvat care, în principiu, poate fi schimbat în viitor. Ceilalţi sunt valoroşi ca oameni prin simplul fapt că există. Aşadar, este bine să-i accepţi necondiţionat ca oameni, dar asta nu înseamnă că trebuie să le accepţi imediat şi necondiţionat şi comportamentele inadecvate, fără să încerci, atât cât este omeneşte posibil, să-i faci să şi le corecteze

5. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.

6. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.

7. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, nu înseamnă că viaţa este nedreaptă şi/sau că tu eşti fără valoare ca om. Viaţa este un amestec de bun şi rău, iar noi ar trebui să maximizăm (dacă se poate) şi/sau să vedem binele, reducând (dacă se poate) şi/sau învăţând din rău.

8. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în activităţi specifice, chiar dacă este mai greu la început.

9. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, poţi tolera/suporta acest lucru şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în activităţi specifice, chiar dacă este mai greu la început

10. SINGURUL LUCRU CARE TREBUIE – deşi şi acesta este condiţional, non-absolutist: doar dacă doreşti să fii sănătos şi fericit – ESTE CĂ NIMIC NU TREBUIE CU NECESITATE. Faptul că îţi doreşti un lucru foarte mult şi faci tot ceea ce este omeneşte posibil să-l obţii, nu înseamnă că acest lucru trebuie să se întâmple cu necesitate. Altfel spus, este bine să înţelegem şi să acceptăm faptul că nu scrie nicăieri că dorinţa noastră, fie ea intensă şi justificată prin efortul angajat în atingerea ei, trebuie să devină realitate doar pentru că noi dorim şi luptăm pentru asta. Numai cerinţele/dorinţele lui Dumnezeu pot dobândi obligatoriu realitate ontologică (devin realitate); dorinţele noastre devin uneori realitate, iar alteori, chiar justificate fiind, rămân simple dorinţe deoarece viaţa şi/sau ceilalţi ni le blochează (sau chiar nu dau doi bani pe ele). Aşadar, este bine să ne dorim lucruri, să luptăm pentru ele, dar, în acelaşi timp, să fim gata să acceptăm faptul că, în ciuda efortului nostru, s-ar putea să nu se întâmple ceea ce ne dorim. Ar fi bine să înţelegem şi să acceptăm acest lucru!

Sursa aici:
https://danieldavidubb.wordpress.com/2012/06/20/decalogul-rationalitatii/

Structura mintii (II) – Gândul

Cum e să fii cel mai aprig și mai de temut inamic al tău? Este posibil ca ceea ce stă în calea succesului tău să fie tocmai gândurile și percepțiile tale?

Sigur că da! Eu însumi sunt o persoana orientată către atingerea scopurilor mele, muncesc și lucrez la acestea, dar în același timp am și momente în care emoțiile mă copleșesc sau am tendința de a fi ușor afectat de ceea ce se întâmpla în jurul meu, lucru care poate conduce uneori la apariția îndoielii.

Ca și coach, am întâlnit des acest model printre clienții mei. Și atunci s-a născut întrebarea : „De ce unii dintre cei mai inteligenți oameni își sabotează propriul succes?”

De ce nu-și recunosc și de ce nu-și apreciază propriile realizări? De ce nu sunt mai mândri de ei? De ce sunt triști sau nemulțumiți? De ce „colecționează” atât de multe emoții negative?

Și atunci m-am întrebat care este “vehiculul” care aduce cu sine aceste emoții dăunătoare psihicului uman?

Răspunsul este gândul.

Și nu orice gânduri, ci este vorba de gândurile noastre inconștiente, numite și distorsiuni cognitive (Aaron Beck, David Burns). Este normal să avem din când în când aceste gânduri iraționale, dar…ce să vezi!?

Un om are în jur de 70-80.000 de gânduri pe zi! Da, e mult! Ca să demonstrez pe scurt cât de productivă este mintea noastră, vă provoc la următorul exercițiu! Așezați-vă într-o poziție relaxată, închide-ți ochii si pentru câteva clipe concentrați-vă asupra respirației. Acum, numărați în gând până la 21, fiecare număr reprezentând o inspirație și o expirație. Dacă, în orice moment al exercițiului, apare un gând, pierdeți numărătoarea sau sunteți distrași de ceva…reluați exercițiul de la început. Și asta, ori de câte ori e nevoie până ajungeți la 21!!! E un exercițiu simplu de meditație! Pot să pariez cu voi, că nu v-a reușit de prima oară. poate nici a doua chiar!

Revenind, aceste gânduri sunt atât simple cât și complexe, dar partea frumoasa abia acum vine: 70-80% dintre aceste gânduri sunt negative(www.psychologytoday.com).

Ce e de făcut când te confrunți cu acest flux continuu de gânduri? În primul rând să înțelegi că sunt doar gânduri, iar acestea trăiesc exact atât cât mintea noastră le ține în viață. Contează mult să înțelegi că sunt doar gânduri, să nu le dăm mare importanță, pentru că încet și sigur se vor transforma, în credințele noastre, în felul nostru de a fi, în trăsăturile noastre de personalitate și în final în destinul nostru. Dacă înțelegem că sunt doar gânduri, atunci acestea nu au nici o putere. Dar dacă tu crezi că sunt și reale, atunci e o mare problemă.

Tot din studiile din psihologie (Shad Helmstetter), reiese faptul că într-o familie obișnuită, un copil aude până la vârsta adolescentei, în jur de 148.000 cuvântul NU!

NU ai voie, NU e bine, NU te duce acolo, NU crezi că…, NU ai gândit bine, NU e bine ce simti…lista e foarte lunga…De peste 150.000 de ori, doar până la vârsta de 18 ani și asta în perioada cea mai importanta din viața unui om, când se formează personalitatea, caracterul etc. Și asta într-o familie obisnuită! Dar iîtr-o familie cu un climat negativ?

Mii și zeci de mii de NU care în timp vor deveni pattern-uri și credințe de a “NU face”, de a “NU încerca”, de a “NU începe”…un flux continuu de gânduri care le conduc viata și pe care oamenii aproape că nu-l mai sesizează, nu-l mai percep și care face parte din felul lor de a fi. Dar cel mai grav lucru posibil este că acest flux vine din subconștient, iar asta te face să crezi la modul conștient că așa ești tu, așa este viata ta, e normal ce ți se întâmplă. Faptul că tu te identifici cu ceva ce tu nu ești…în momentul ăsta ești terminat.

Foarte multi nu știu, nu-și dau seama și chiar accepta foarte greu că pot schimba sau modifica acest mod de a gândi. Cu puțină voință se poate recalibra gândirea. Este vorba de dialogul interior. În loc să ne repetăm motivele pentru care nu vom reuși, am putea cauta soluții la problemele sau situațiile cu care ne confruntăm.

Primul pas e făcut: recunoaștem acum că ale noastre gânduri iraționale sunt nefolositoare, ilogice și în parte “moștenite” și implantate de familie, școală, societate.

Rămâne întrebarea, “Cum schimb gândirea negativă?” În primul rând haide să vedem care sunt acele distorsiuni negative care apar cel mai des în dialogul vostru interior. Scrieți pe o foaie gândurile negative pe care le rulați cel mai des și vedeți în care dintre distorsiunile gândirii se aplică.

Nu mai presupune că orice gând negativ este adevarat. Este doar un gând și recunoaște că dacă l-ai etichetat ca fiind negativ…pur și simplu i-ai dat viata! E doar un gând. Asa cum a venit, tot la fel de bine poate să și plece!

Acorda o maximă atenție dialogului tău interior, elimina declarațiile extremiste sau dure la adresa ta. La modul negativ folosim *…trebuie…nu pot…nu sunt în stare…*, la modul pozitiv *…prefer….sper…doresc….vreau*.

Dialogul interior presupune alternarea perioadelor în care *vorbim* cu noi înșine, cu cele în care *ascultăm* de noi înșine. De cele mai multe ori, vocea pe care o ignorăm este vocea intuiției noastre. Foarte mulți oameni și-au raționalizat atât de mult comportamentul și gândirea, încât sunt incapabili să admită că există forțe inconștiente care le influențează conduita.

La urma urmei, suntem gândurile noastre, pentru că așa cum spunea Mahatma Gandhi *Convingerile tale devin gândurile tale, gândurile tale devin cuvintele tale, cuvintele tale devin acţiunile tale, acţiunile tale devin obiceiurile tale, obiceiurile tale devin valorile tale, valorile tale devin destinul tău.*

Distorsiunile cognitive

Distorsiunile cognitive reprezintă „erori de logică” sau modalități greșite în care ne raportăm la noi înșine, la alții sau la lume. E ca și cum mintea noastră ar încerca să ne convingă că ceva este adevărat, când de fapt nu este. Aceste gânduri și credințe iraționale întăresc gândirea negativă și ne mențin într-un cerc vicios al emoțiilor disfuncționale, putând duce la stări de anxietate și depresie, relații conflictuale, stimă de sine scăzută, comportamente dezadaptative. Din acest motiv este important să învățăm să le identificăm în propriul stil de gândire și să încercăm să le corectăm adoptând în schimb o gândire mai rațională.

Printre cele mai comune distorsiuni cognitive întâlnim:

Gândirea emoțională – se referă la interpretarea realității prin prisma trăirilor emoționale. Oamenii cred că ceva trebuie să fie adevărat pentru că așa „simt” ei, ignorând dovezile. De exemplu, dacă unei persoane îi este frică de câini, poate crede că toți câinii sunt periculoși, nerealizând că această concluzie se bazează pe propriile emoții, și nu pe fapte.

Gândirea alb-negru – plasarea experiențelor de viață și a persoanelor în categorii total opuse. Se referă la faptul că persoana nu reușește să vadă lucrurile în „nuanțe de gri”. De exemplu, cineva poate considera că dacă nu face totul perfect, este un ratat.

Suprageneralizarea – pe baza unui singur eveniment negativ, persoana generalizează excesiv și ajunge la concluzia că toate celelalte evenimente din viața lui vor fi la fel. Adică își formează niște concluzii sau reguli pe baza unor situații izolate, pe care le va aplica și în alte situații asemănătoare. De exemplu: „Dacă am picat acest examen, cu siguranță le voi pica și pe celelalte”, „Dacă am avut o relație abuzivă, înseamnă că toate relațiile mele vor fi abuzive”

Etichetarea – reprezintă o formă extremă de suprageneralizare. Etichetăm o persoană pe baza unui singur aspect, iar apoi nu mai ținem cont de dovezile care sunt incongruente cu acea etichetă. De exemplu, putem spune despre un om că este un incompetent doar pentru că o dată a făcut o greșeală oarecare, fără a mai lua în seamă apoi toate reușitele sale.

Credința că lumea este dreaptă – în viață există nedreptăți și, oricât ne-am dori să credem că lumea este întotdeauna corectă și dreaptă, această presupunere nu este bazată pe realitate. Atunci când judecăm fiecare situație în funcție de acest criteriu, în momentul în care ne vom confrunta cu o nedreptate, în loc de a încerca să găsim soluții ori să acceptăm ce nu putem schimba, ne vom lăsa copleșiți de furie, neputință, resentimente, tristețe. În plus nu ne putem aștepta ca lumea să fie dreaptă, doar pentru că noi am vrea să se întâmple asta.

Credința că ceea ce simți în prezent, vei simți cu siguranță și în viitor  – oamenii își imaginează și cred cu tărie că dacă astăzi simt un lucru, la fel vor simți și în viitor. De exemplu, dacă în prezent simți că nu ești suficient de puternic pentru a te adapta unei situații, a depăși un obstacol, a-ți învinge o frică, crezi că niciodată nu vei putea să faci aceste lucruri, pentru că întotdeauna te vei simți așa. Sau, dacă iubești cu pasiune pe cineva astăzi, îți imaginezi că vei simți exact la fel, cu aceeași intensitate și peste 10, 20 sau 30 de ani. Adevărul este că trăirile noastre se schimbă, deoarece atât percepțiile cât și viața noastră este supusă schimbării și nu există certitudinea că dacă astăzi simți ceva, vei simți pentru totdeauna acel lucru.

Credința că îi putem schimba pe alții – de multe ori oamenii consideră că fericirea lor depinde de alți oameni. În acest sens, nefericirea lor este cauzată tot de cei din jur. Dacă cei apropiați nu sunt așa cum ne dorim noi, dacă nu se comportă așa cum vrem, vom încerca să îi schimbăm punând presiune pe ei pentru a corespunde așteptărilor noastre, pentru a ne face pe plac, pentru a ne satisface dorințele, pentru că numai așa vom putea fi fericiți. Dacă nu, suntem nefericiți. Această idee este falsă, pentru că în realitate o persoană se schimbă dacă și doar atunci când își dorește asta. În plus, fericirea noastră nu depinde de alți oameni, ci de noi înșine.

Citirea gândurilor – persoana crede că știe ce gândește o altă persoană, fără a avea suficiente informații care să îi susțină această convingere, grăbindu-se a trage concluzii, în general negative. De exemplu, dacă cineva râde, persoana poate concluziona eronat că sigur râde de ea. Sau „sigur nu mă place”, „știu ce gândești, tu de fapt nu voiai ca eu să vin aici”.

Ghicirea viitorului – se referă la tendința de a face presupuneri în legătură cu viitorul și a le percepe ca fiind absolut adevărate, în ciuda faptului că nu avem suficiente dovezi pe care ne-am putea baza atunci când facem acele afirmații. De exemplu, dacă cineva nu a întâlnit încă un partener potrivit, poate gândi că nu va întâlni niciodată pe nimeni cu care să formeze o relație. Însă nu are de unde să știe acest lucru, dar consideră că acest fapt se va întâmpla cu siguranță, deși alte variante sunt bineînțeles posibile.

Imperativele categorice – se referă la faptul că persoana crede că lucrurile trebuie să fie ori să se întâmple într-un anume fel, doar pentru că ea își dorește asta, ignorând realitatea obiectivă: „El trebuie să îmi facă pe plac, altfel nu mă iubește”, „Eu trebuie să câștig acest premiu, altfel concursul nu este drept”. Atunci când ne așteptăm ca oamenii să facă ce vrem noi, pentru că așa vrem noi, iar acest lucru nu se întâmplă, suntem dezamăgiți și furioși, dispuși chiar să ne răzbunăm, fără să ne dăm seama că noi suntem de fapt cei egoiști pentru că le pretindem diferite lucruri fără a ține cont și de dorințele lor.

Personalizarea – tendința de a lua totul personal sau de a ne învinovăți pentru producerea unor evenimente, neținând cont de ceilalți factori care au contribuit la producerea acelor evenimente. De exemplu, un părinte care crede că el este de vină pentru faptul că fiul său nu a intrat la facultate; o persoană care crede că este vina ei dacă cineva nu se simte bine la o petrecere; dacă partenerul este supărat pentru că a avut o zi grea la birou, apare presupunerea că de fapt el este supărat pe tine.

Catastrofizarea – exagerarea importanței sau semnificației unor aspecte. Evenimentele neplăcute sunt privite ca fiind adevărate catastrofe. De exemplu, un student care pică un examen poate crede că și-a ratat întreg viitorul. O persoană care face o greșeală minoră la locul de muncă poate crede că își va pierde slujba, că nimeni nu o va mai angaja vreodată și că va ajunge pe străzi.

Învinovățirea celorlalți – se referă la faptul că oamenii au tendința de a-i învinovăți pe ceilalți pentru ceea ce simt sau trăiesc. Nu își asumă responsabilitatea pentru alegerile lor, pentru felul în care se simt, pentru viața lor și caută vinovați în exterior pe care să îi poată blama: „din cauza ta mă simt așa”, „tu m-ai enervat”, „din cauza ta am renunțat la …”, „din cauza ta am făcut asta”. Însă nimeni nu poate să ne facă să ne simțim într-un fel anume și nimeni nu ne poate impune cum să reacționăm. Noi suntem cei în controlul minții și emoțiilor noastre și noi suntem cei care alegem și luăm decizii.

Aplicațiile hipnozei

Neurons in the brain

Hipnoza este un instrument validat științific (Lewis 2013), relativ puțin înțeles de oameni și adesea subestimat. Cercetările din domeniul neurofiziologiei au evidențiat faptul că hipnoza activează anumite structuri cerebrale responsabile de reglarea atenției (Lynn, Rhue și Kirsch, 2010), iar prin intermediul sugestiilor se pot activa zone corticale responsabile de activități senzoriale, motorii și cognitive.

Definiția hipnozei dată de APA – Asociația Psihologilor Americani: *Hipnoza implică aplicarea unei proceduri prin intermediul căreia i se explică subiectului faptul că i se vor adiministra anumite sugestii pentru a-l ajuta sî trăiască o serie de experiențe de tip imaginativ. Hipnoza presupune faptul că o persoană va fi ghidată de o altă persoana (hipnoterapeutul) să răspundă la sugestii care aduc modificări ale unor experiențe subiective ce vizeză percepțiile, senzațiile, emoțiile, gândurile și comportamentele. *

Se întâmpla adesea ca transa hipnotică să apară în mod natural și spontan, atunci când o persoană visează cu ochii deschiși și este atât de preocupată de ceea ce face, încât pierde noțiunea timpului.

Starea trăită de client în timpul transei hipnotice este asemănătoare cu cea trăită de cineva atunci când este absorbit de citirea unei cărți interesante sau de vizionarea unui film captivant.

Hipnoza poate fi utilizată ca unică metodă de psihoterapie sau poate fi inclusă ca o strategie în cadrul unui demers mai complex cum ar fi psihoterapia cognitiv-comportamentală sau coaching-ul.

Transa indusă de un hipnoterapeut, este o experiență asemănătoare celei descrise mai sus, doar că persoana din transă este ghidată să intre in starea respectivă, utilizându-se mai ales relaxarea. Inducția stării de transă presupune utilizarea unor strategii diverse:

  • relaxarea musculară progresivă
  • concentrarea privirii asupra unui punct fix
  • concentrarea asupra respirației

Aplicațiile hipnozei:

  • Modificarea atitudinilor și reacțiilor pacienților (de exemplu unui fumator i se poate aministra posthipnotic sugestia ca în momentul în care o țigară îi atinge buzele, să simtă un gust foarte amar)
  • Tulburări ale somnului
  • Tulburări de alimentație ( anorexie și bulimie nervoasă)
  • Depresie, Tulburări de anxietate
  • Creșterea performanțelor
  • Managementul stresului
  • Experiențe psihotraumatice, stres postraumatic
  • Combaterea durerii
  • Tulburări psihosomatice (migrene, astm bronșic, tulburări digestive sau cardiovasculare)

Terapia prin hipnoză

Definiția hipnozei dată de APA – Asociația Psihologilor Americani: *Hipnoza implică aplicarea unei proceduri prin intermediul căreia i se explică subiectului faptul că i se vor administra anumite sugestii pentru a-l ajuta să trăiască o serie de experiențe de tip imaginativ. Hipnoza presupune faptul că o persoană va fi ghidată de o altă persoana (hipnoterapeutul) să răspundă la sugestii care aduc modificări ale unor experiențe subiective ce vizează percepțiile, senzațiile, emoțiile, gândurile și comportamentele. *

Hipnoterapia sau terapia prin hipnoză este utilizată astăzi în practica psihoterapeutica pentru efectele benefice asupra sistemului cardiovascular și respirator, activitatii alfa a creierului, conductivitatii dermului, planului afectiv.

Printre numeroasele aplicații în hipnoterapie se enumara eliminarea obiceiurilor nedorite și a dependențelor (fumat, alcool), producerea analgezieitratamentul insomniilor, afectiuni dermatologicetulburari de dinamica sexualacontrolul greutatii corporaletulburari nevrotice.

Hipnoterapia și fenomenul de hipnoză nu au nimic în comun cu magia sau supranaturalul, ci pur și simplu exploatează capacitatea minții umane de a se concentra și a se lasa absorbită de un scenariu. Fenomenele hipnotice fac parte din viața cotidiana – de exemplu atunci cand citim cu interes o carte sau urmarim cu atentie un film și nici nu observam că ne-a amortit mana intr-o pozitie incomoda sau tresarim cand ne striga cineva.

Astfel, hipnoza este doar o stare modificată de conștiință, asemănătoare cu relaxarea sau cu stăriIe meditative specifice unor culturi orientale. Terapia prin hipnoză promoveaza schimbarea și rezolvarea problemelor prin facilitarea răspunsului la sugestii și analizarea conținutului inconștient ce provoaca stări patologice în conștient. Hipnoterapia are trei forme esentiale: terapie centrata pe simptom – eliminarea simptomelor; psihoterapia analitica sau hipnanaliza (o imbinare intre hipnoză și psihanaliza); sisteme care imbina hipnoza cu psihoterapii scurte de orientare comportamentala și experientala.

Cum funcționează hipnoza? De-a lungul timpului au aparut diverse teorii care au incercat sa explice fenomenul de hipnoză.

•  Fluidul vital – magnetismul animal. Este cea mai veche teorie și îi apartine lui Franz Anton Mesmer, care credea în existenta unui fluid care circula dinspre corpul hipnotizatorului spre cel al pacientului – magnetismul animal. Ipoteza a fost infirmata, insa existenta fenomenului hipnotic nu a putut fi negata.

•  Hipnoza ca fenomen psihopatologic. Susceptibilitatea hipnotica a fost considerata a fi un simptom al isteriei, crezandu-se că o persoana sanatoasa și echilibrata psihic nu poate fi hipnotizata. Cercetarile ulterioare au infirmat aceasta ipoteza.

•  Hipnoza și somnul. Datorită asemanarilor aparente dintre cele doua stări, s-a presupus că hipnoza face parte din aceeasi categorie de fenomene ca somnul. Totusi, o persoana hipnotizata poate fi în acelasi timp activa, și s-a demonstrat că undele cerebrale din timpul hipnozei sunt specifice stării de veghe relaxata – unde alfa, în timp ce pentru somn sunt specifice unde mai lente. O persoana este cu atat mai hipnotizabilă cu cat are unde alfa mai bine reprezentate.

•  Interpretarea unui rol. S-a considerat că subiectul joaca rolul persoanei hipnotizate, conformandu-se indicatiilor terapeutului și comportandu-se asa cum crede că trebuie sa se comporte o persoana aflata în starea de hipnoză. Teoria se datoreaza legaturii intre susceptibilitatea hipnotica și talentul actoricesc. Totusi aceasta ipoteza nu poate explica efectul de anestezie al hipnozei – folosit în interventii chirurgicale majore sau fenomenele de autohipnoza.

• Hipnoza și psihanaliza. Pentru explicarea fenomenului hipnotic s-au utilizat conceptele psihanalizei și astfel hipnoza a fost definita ca o intoarcere a subiectului la trairile specifice varstelor copilariei. Relatia dintre terapeut și pacient este una de subordonare, subiectul identificand medicul cu figura paterna sau materna și adoptand o atitudine supusa, respectiv protectoare. Daca practica terapeutica s-a dovedit a fi utila în imbinarea intre hipnoză și psihanaliza, conceptele celei din urma nu pot explica insa fenomenele de autohipnoza.

•  Teoria tridimensionala. Hipnoza este o stare alterata a constiintei, ce trebuie privita din trei perspective: tendinta de a juca rolul unei persoane hipnotizate, profunzimea transei hipnotice și fenomenul de regresie ce aduce în prezent aspectele specifice copilariei. Nici aceasta teorie nu explica diferentele individuale de profunzime a stării de hipnoză.

• Teoria comportamentală. Se are în vedere rolul următorilor factori: motivatia și atitudinea pacientului, precum și asteptarile în producerea reacțiilor sugerate. Atunci cand acesti factori sunt pozitivi, favorizeaza susceptibilitatea și se produc fenomene asemanatoare ceor hipnotice – în speta analgezia moderata. Extrapolând, s-a afirmat că hipnoza este doar o manifestare mai accentuata a receptivitatii la sugestii. Totusi nu putem presupune că obtinerea unor situatii asemanatoare celor din timpul hipnozei identifica sugestia cu starea de hipnoză.

Sugestia în hipnoterapie
Sugestia reprezinta o incitatie – situatie, sugestie sau stimul sugestiv – capabila sa obtina o reactie spontana, nemediata de instantele reflexive ale gandirii. Din punctul de vedere al adaptarii la mediu, sugestiile negative provoaca reacții neadecvate – confundari, distorsionari; sugestiile pozitive intaresc adaptarea la realitate prin actualizarea disponibilitatilor latente ale psihicului; iar sugestiile neutre provoaca reacții nerelevante pentru adaptare.

Pentru a fi eficiente în terapia prin hipnoză, sugestiile trebuie sa fie acceptate de catre pacient, sa fie în acord cu sistemul de valori al acestuia, sa nu fie prea lungi, sa fie exprimate în termeni pozitivi, sa fie simple și realiste, sa fie convingatoare și sa serveasca obiectivului hipnoterapiei. Sugestiile hipnotice pot fi verbale directe sau indirecte (insinuari, rugaminti), metafore, nonverbale – imagini mentale, tonalitatea vocii, manipulare fizica.

În general sugestiile în hipnoterapie sunt de natura post-hipnotica, destinate pentru a obtine o schimbare a comportamentului pe o perioada de la cateva zile pana la intreaga viața. Pentru un maximum de eficienta, sugestiile sunt repetate în mai multe sedinte de terapie.

Sugestibilitatea sau capacitatea subiectului de a reactiona la sugestii reprezinta premisa transformarii situatiei sugestiei în comportamentul sugerat. Sugestibilitatea presupune existenta unor predispozitii ale subiectului: imaginatia; transpunerea – empatizare, imitare și invatare sociala; conformarea sociala; subordonarea – supunerea în fata incitatiei; captarea – orientarea selectiva spre sursa incitatiei.

Inductia hipnotica
Este procedeul prin care se realizeaza transa hipnotica. Inductia hipnotica urmeaza mai multi pasi: etapa de pregatire, inductia hipnotica propriu-zisa și adancirea transei hipnotice, urmata de dehipnotizare. Inainte de a trece la etapa de inductie hipnotica propriu-zisa, terapeutul explica pacientului în ce consta hipnoza, ce se asteapta de la el și ce efecte poate avea terapia, apoi se testeaza gradul de sugestibilitate prin teste aplicate în stare de veghe – testul oscilatiei corpului, testul catalepsiei pleoapelor, testul inclestării degetelor, testul rigiditatii bralului.

Inductia hipnotica propriu-zisa are loc în modul urmator: pacientul omite stimulii perturbatori externi și se concentreaza pe un obiect de dimensiuni mici, plasat pe o zona a corpului sau, în acelasi timp ascultand sugestiile terapeutului ce indeamna la calm, relaxare și somnolenta. Exista mai multe variatii și tehnici de inductie hipnotica, insa majoritatea presupun pozitia culcata, relaxarea musculara și fixarea privirii intr-un punct, urmata de inchiderea ochilor.

Odata intrat în transa hipnotica – cu ajutorul sugestiilor de relaxare verbalizate de terapeut, pacientul este caracterizat de imobilitatea posturala în absenta sugestiilor de miscare, pasivitate, lipsa dorintei de a comunica, un limbaj sarac, orientarea selectiva a atentiei, expresia lipsita de efort, implicarea experientiala, disponibilitatea de a experimenta, flexibilitate, modificari ale perceptiei, distorsiunea timpului, amnezie.

Dupa instalarea transei hipnotice terapeutul va adanci aceasta stare – și implicit cea de relaxare, tot prin sugestii hipnotice. În momentul în care pacientul se afla intr-o stare profunda de transa hipnotica, i se administreaza sugestiile terapeutice necesare vindecarii sau conforme cu scopul terapiei hipnotice (sa nu-și mai doreasca sa consume tutun sau alcool, etc.).

Dehipnotizarea se realizeaza la fel ca intrarea în transa: gradual, prin sugestii (sugestiile de trezire din transa trebuie sa le anuleze pe cele de relaxare). În cazuri foarte rare pacientii prezinta dureri de cap, ameteli sau stări de voma dupa revenirea din hipnoză. Aceste efecte se datoreaza unei hipnoze realizate prea rapid, unor sugestii formulate eronat, sau rezistentei inconștiente a subiectului la tratament, și se pot remedia prin repetarea hipnozei, de aceasta data terapeutul sugerandu-i pacientului că se va simti bine dupa incheierea tratamentului. Totodata este indicata o terapie mai profunda decat hipnoza centrata pe simptom, care sa analizeze rezistentele și conflictele inconștiente. Acest tip de terapie se numeste hipnanaliza.

Hipnanaliza imbina tehnicile de hipnoză: tehnici de inducere și adancire a transei hipnotice, cu unele metode specifice psihanalizei: tehnica asociatiilor libere, interpretarea rezistentelor și a mecanismelor de aparare, analiza transferului, interpretarea viselor. Avantajul fata de psihanaliza este faptul că hipnanaliza este terapie de scurta durata.

Susceptibilitatea hipnotica
Este vorba de usurinta cu care o persoana poate fi hipnotizata. Acest lucru depinde și de atitudinea pacientului fata de tratament – cooperarea. Din acest punct de vedere subiectul trebuie sa creada că tratamentul prin hipnoză ii va face bine. În plus, un mediu relaxant este esential.
Testeaza-ti capacitatea de a fi hipnotizat.

De obicei stima de sine scazuta ofera o susceptibilitatea hipnotica ridicata. Copiii cu varsta cuprinsa intre 7 și 15 ani sunt pacientii ideali, fiind foarte usor de hipnotizat. În ceea ce priveste inteligenta, persoanele cu retard mintal aproape că nu pot fi hipnotizate. Totusi, pentru cei cu o inteligenta scazuta funcționează mesajele sugestive simple, iar persoanele inteligente sunt stimulate de mesajele complexe. Pacientul trebuie sa inteleaga mesajul, sa fie stimulat de acesta și sa aiba capacitatea de a se concentra.

Indicatii pentru terapie prin hipnoză
Cel mai adesea hipnoterapia este utilizata pentru tratamentul afectiunilor nevrotice: fobii, atacuri de panica, obsesii, tulburari de anxietate, insomnie, tulburari de atentie și memorie. Terapia prin hipnoză este eficienta în eliminarea stresului, managementul relatiilor sociale și dezvoltarea unei gandiri pozitive.

Cu ajutorul hipnozei se pot realiza interventii chirurgicale fara anestezie sau cu o cantitate mai mica de anestezic, aceasta terapie fiind utila și pentru reducerea anxietatii asociate cu aceste interventii. Efectul analgezic obtinut prin hipnoterapie este folosit în boli cronice, migrene, la nastere și în interventiile stomatologice. Hipnoterapia este indicata în tratamentul aparatului cardiovascular, respirator (astm) și endocrin (disfunctii sexuale și afectiuni ginecologice), în tratamentele dermatologice (alergii, prurit, eczeme, psoriazis) și în recuperarea motorie.

Hipnoza are aplicații și în afara sferei clinicii, și anume în domeniile care necesita optimizarea performantelor umane. Pentru obtinerea unui echilibru emotional superior, pentru o mai buna capacitate de concentrare și pentru autoreglarea comportamentului, hipnoza este utilizata în pregatirea sportivilor și a cosmonautilor. Totodata hipnoza și autohipnoza reprezinta o modalitate eficienta de a scapa de tracul sau emotiile excesive asociate cu reprezentatiile în fata publicului și examenele din educatie.

Autohipnoza
Hipnoterapia moderna include și terapia prin hipnoză realizata de insusi pacient: autohipnoza, ca o continuare a tratamentului din cabinetul psihologului – terapeutul il va invata pe pacient principiile și tehnicile necesare. Autohipnoza ofera o mai buna cunoastere de sine; relaxare dupa o zi stresanta; depistarea problemelor și găsirea soluțiilor; eliberarea de ganduri negative, stări anxioase și depresive, insomnii și dureri; îmbunătățirea concentrarii și memoriei; eliberarea de obiceiuri nedorite – consum de tutun, alcool, medicamente, etc.

Prin autohipnoza se obtine un nivel de profunzime mai scazut decat în cazul hipnozei conduse de terapeut, în special în cazul incepatorilor; de asemenea, rezultatele nu sunt intotdeauna la fel de bune. Dificultatea vine din faptul că subiectul trebuie sa fie în acelasi timp activ și pasiv, alert și relaxat. Secretul stapanirii tehnicii este practica repetata a autohipnozei, utilizarea unor propozitii simple și afirmative, evitarea negatiilor și tratarea uneia sau a doua probleme per sedinta.

•  Autosugestiile reprezinta o tehnica de autoprogramare a inconștientului și sunt afirmatii prin care pacientul isi spune în gand cum doreste sa fie sau ce doreste sa realizeze. Acestea se utilizeaza impreuna cu tehnica vizualizarii. Informatiile și mesajele se construiesc astfel incat sa se adreseze problemei pe care o avem. Continutul autosugestiilor trebuie sa fie unul pozitiv – spre exemplu, nu vom spune „Nu voi dori sa ma sinucid”, ci „Vreau sa traiesc și sa ma bucur de lucrurile frumoase din viața mea”. Exemple de autosugestii pentru îmbunătățirea stimei de sine – „Sunt o persoana echilibrata, eficienta și merit sa am succes”, „Am un corp sanatos și echilibrat”, „Sunt fericit și am incredere în fortele mele”.

•  Vizualizarea reprezinta formarea unei imagini mentale a modului în care dorim sa fim sau a situatiei pe care ne-o dorim. Imaginea trebuie sa fie detaliata și sa completeze autosugestia. Pentru a fi eficienta, este necesar sa repetati zilnic sedintele de autohipnoza, cel putin 30 de zile.

•  Inducerea autohipnozei incepe cu tehnici simple de relaxare; pozitia trebuie sa fie foarte comoda, corpul sa fie destins – relaxati fiecare zona a corpului și grupa musculara în parte. Apoi, folosind autosugestii și vizualizarea, spuneti-va că aveti corpul tot mai greu, ca de plumb. Imaginati-va un mediu foarte placut, plin de calm și liniste. Aceasta relaxare profunda reprezinta o prima parte a autohipnozei. Revenirea se face tot treptat, fara a brusca organismul, vizualizand recapatarea tonusului.

Dupa ce stapaniti bine tehnica de relaxare profunda puteti incerca tehnicile de autohipnoza. Exista numeroase tehnici, bazate fie pe fixarea unui punct, fie pe relaxarea progresiva. Fiecare persoana trebuie sa gaseasca modalitatea care i se potriveste cel mai bine pentru a realiza acest lucru, în functie de imaginile, cuvintele, tonalitatea vocii, amintirile pe care le prefera, etc. În general trebuie sa folositi o modalitate prin care sa gradati intrarea în transa – numarati, spuneti alfabetul sau vizualizati cum coborati sau urcati niste trepte sau terase; aveti libertatea sa va utilizati imaginatia. Fixati prima treapta sau primul numar ca starea de veghe și pe ultima ca starea de hipnoză. Poate preferati sa va concentrati asupra unui ritm / zgomot  – tic-tacul ceasului, valurile marii, propria respiratie. Dupa ce va concentrati cateva minute pe modalitatea aleasa, imaginati-va că intrati în starea de transa hipnotica. În starea de hipnoză puteti utiliza autosugestiile și tehnicile de vizualizare pentru a va adresa problemei pe care o aveti. Revenirea din starea de hipnoză se face treptat, în sens invers și în acelasi ritm fata de inducerea autohipnozei.

Articol preluat de pe la-psiholog.ro