Ce este intuiția?

S-ar putea să fiți surprinși să aflați că intuiția este o abilitate deliberată care poate fi dezvoltată. Odată antrenată, este aplicabilă în multe situații, de la a vă ajuta să alegeți o carieră până la a lua decizii rapide sub presiune și multe altele. Dacă aveți o întrebare care are nevoie de un răspuns sau o decizie care trebuie luată, intuiția vă poate ajuta.

Eu de exemplu, îmi folosesc intuiția pentru a mă ajuta să ajung la sursa tulburărilor sau problemelor unei persoane,asta în condițiile în care persoana respectivă nu-și găsește cuvintele potrivite să spună ea însăși ce o tulbură.

Intuiția implică încrederea în suma tuturor experiențelor Dvs., conștiente sau inconștiente. Se bazează pe tot ceea ce ați experimentat de-a lungul tuturor anilor pe care i-ați trăit, ceea ce înseamnă că este în continuă creștere și evoluție. Nu e de mirare că oamenii de știința au început să numească intuiția ” al doilea creier „.

Cercetătorii au descoperit un întreg ecosistem de bacterii și o vasta rețea neuronala care funcționează în intestinul nostru.  Da, ați citit bine: intestin.  Acest ecosistem este cel de-al doilea creier și cuprinde aproximativ 100 de milioane de neuroni, mai mult decât măduva spinării. Acesta nu este un creier gânditor- nu are rațiune, nu scrie poezie sau nu rezolvă regresii multi-liniare – dar dovezile în creștere sugerează că sănătatea intestinală vă influențează puternic starea de spirit. Sistemul nervos enteric este o rețea de neuroni asemănătoare unui plase cu ochiuri (plasa de pescuit) care marchează întregul nostru sistem digestiv. Aceasta provoacă senzația de fluturi în stomac” sau de „gol în stomac”, care sunt reacții ale stresului psihologic . Până la 90% din celulele implicate în aceste răspunsuri transporta informații către creier, în loc să primească mesaje de la acesta, făcând ca intestinul să influențeze starea voastră emoționala!!!!. Poate chiar mai mult.

La fel ca mintea noastră conștientă, subconștientul este plin de informații. Toată lumea știe ce înseamna”un gol în stomac” în timp ce cântărește o decizie. Asta înseamnă că „vorbește” intuiția, te atenționează, iți atrage atenția,  clar și răspicat.

Dar intuiția știe despre ce vorbește? Și se poate compara într-adevăr cu mintea conștientă? Uimitor,intuiția nu se compara doar cu mintea – ea rivalizează!

Sunt multe povesti anecdotice din care aflam cum descoperiri importante ale stiintei (de exemplu penicilina sau teflonul) au avut loc „întâmplător”. Când menții o minte curioasă și deschisă, poți vedea mai bine modelele, patternurile și să faci conexiuni creative.

Un alt studiu a demonstrat puterea intuiției, comparativ cu ignorarea acesteia și preferința utilizării doar de informații raționale. Deși mulți oameni spun că preferă să ia decizii rațional, este de fapt ușor că mintea să fie copleșită de date. În acest studiu, cumpărătorii de mașini care s-au bazat și au preferat să ia decizii de cumpărare bazate doar pe analiza comparativa sau raționala a informațiilor, au fost în cele din urmă mulțumiți cam 25-30% de achiziția făcută. Între timp, cei care au făcut achiziții intuitive au fost mulțumiți 60% de alegere.  Acest lucru se datorează faptului că bazându-se pe un volum de date mai mic, proces numit în psihologie „thin slicing”, creierul nostru poate să ia decizii bune chiar și în absența unei mulțimi de informații.

O situație des intalnită in viata,este cea a schimbării locului de munca. Am avut un client intr-o sesiune de coaching, să presupunem că se numește Ioana, care  vrea să plece de la actualul loc de munca, dar nu poate lua o decizie definitiva. Nu dorește să regrete ulterior, că a luat o decizie greșita, dar nici să mai stea nu e o opțiune. A aplicat deja metoda arhicunoscuta de noi toți…să pună mana pe o foaie și un pix și să facă o lista pro/contra pentru schimbarea sau nu a jobului. Nu a reușit să vadă lucrurile mai clar, lista pro/contra nu a ajutat-o. Singurul lucru pe care nu-l făcuse totuși era acela de a-si asculta intuiția. 

Am întrebat-o pur și simplu,”pe o scara de la 1 la 10 cât de mult vrei să rămâi?”- a răspuns „4”. Imediat s-a întâmplat următorul lucru: a simțit brusc o durere între umeri și chiar o durere de cap, iar palmele au început să-i transpire. Când am întrebat-o „pe o scara de la 1 la 10, cât de mult iți dorești să pleci?” și răspunsul ei a fost „9”, a simțit brusc un sentiment de  ușurare, s-a lăsat pe spătarul scaunului și a știut imediat ce are de făcut. In concluzie, chiar dacă mintea ta raționalizează toate motivele pentru care ar trebui să rămâi într-o slujbă sau într-o relație, corpul tău ar putea ridica steagul rosu și să-ti transmită altceva!

Cum poti să-ti antrenezi și dezvolți intuiția? În primul rând, esențial este să-i lași spațiu să crească, să se dezvolte și să ai încredere în intuiția ta. Unii oameni se nasc cu abilitatea asta. Femeile, și exista dovezi în acest sens, au o intuiție puternică deoarece (dintr-o perspectivă evolutivă) aveau nevoie de un sentiment puternic de conștientizare sau anticipare a pericolului, pentru a-și proteja copii de amenințările mediului în care trăiau.

Abilitățile intuitive pot fi, deasemenea, afectate de experiențele care apar în perioadele de creștere emoțională. Dacă cineva se confruntă cu o copilărie traumatizantă, este posibil ca acesta să aibă îndoieli excesive și să-și piardă vocea interioară din protecția de sine. Poate că ar trebui să învețe să aibă încredere în intuiția lor din nou.

Pentru majoritatea oamenilor, totuși, munca de a-și îmbunătăți intuiția necesită doar schimbări minore, obișnuite. Iată câteva modalități prin care vă puteți dezvolta abilitățile:

  • Termenele, limitele, barierele impuse și auto impuse, blochează intuiția. Creativitatea nu-și poate face loc atunci când sunt impuse termene sau obiective prea apăsătoare. Spațiu, e nevoie de spațiu pentru intuiție și creativitate.
  • Ascultații mai mult pe ceilalți, fără analiza, fără judecata, fără intenția de a răspunde sau a da sfaturi. Încet și sigur, ascultarea exterioara se va transforma și într-o ascultare interioară, lucru care va permite intuiției să crească și să lucreze pentru voi.
  • Folosiți-vă de „intuiția instant”. Cum? Să presupunem că ai o situație de genul celei de mai sus, plec sau rămân la actualul loc de muncă? Scrie întrebarea pe o foaie de hârtie, exact asa: „Ar trebui să plec de la actualul loc de muncă?” Sub întrebare scrie „DA/NU”, pune un pix sau un creion lângă foaie și pleacă, fă-ți de lucru câteva ore, departe de foaie. Te întorci, pui mana pe pix, închizi ochii câteva secunde bune, golește mintea de răspunsuri și gânduri și…deschizi brusc ochii și imediat incercuiește răspunsul. Acest exercițiu se bazează pe acuratețea rapidă a intuiției. S-ar putea să nu fie un răspuns care vă place, mai ales dacă întrebarea este una importanta, dar există o buna șansa să răspundeți sincer. Este o modalitate bună de a obține o claritate asupra situației, indiferent de modul în care decideți în cele din urmă să acționați.
  • Intuiția nu poate înflori în medii aglomerate, zgomotoase – fie la locul de muncă, fie în timpul drumului spre acasă. Pentru a auzi într-adevăr vocea care vine din interior, trebuie să construiești timp și spațiu pentru a reflecta asupra experiențelor voastre. Pare mai ușor de zis decât de făcut.

Pentru că recunosc și vreau că intuiția să joace un rol important în viața mea, construiesc timp de reflecție în programul meu. Am timp de rezervă între întâlniri și îmi ajustez rutinele de dimineață și de seară, că să am timp să decomprim și să reflectez.

Instrumente de reflecție: scrisul, plimbările, meditația.

O tehnică de meditație simplă este să stai relaxat pur și simplu un moment pentru a  conștientiza cum te simți. Scanând în mod regulat corpul și căutând să-ți dai seama ce simți, poți asculta vocea intuiției.

Acum, în încheiere, realizezi cum capacitatea ta intuitiva a crescut chiar în timp ce ai citit acest articol. Frumusețea acestui instrument incredibil este că putem lua decizii mai repede și mai confortabil și că intuiția nu se va opri niciodată din creștere, nu vei putea spune niciodată că e prea mult.