Imaginează-ți că te intâlnești intr-o cafenea cu un prieten sau un coleg de munca. E oarecum suparat de ceea ce i s-a intamplat de dimineata. Vezi pe fața lui supararea, frustrarea si chiar furia creata de situatie. Fața se schimonoseste, dă din mâini agitat, loveste cu palma in masa ca sa accentueze povestea, ba mai si imita vocile din povestea lui, cand cu o voce grava, cand cu o voce pitigaiata.
Pe măsură ce povestea continua, iar prietenul e din ce în ce mai prins în propria lui poveste, încet încet gândurile tale încep să alunece în altă parte, iar atenția ta scade. Ochii tăi fug pe peretele din spatele lui, observi o fața interesantă undeva în stânga, parcă îți aduci aminte ce a spus prietena ta săptămâna trecută, te gândești chiar unde îți vei face vacanța anul viitor!? In același timp prietenul tău se focusează pe fața ta și încearcă cam disperat să găsească semnele unei înțelegeri sau empatii pentru problema lui… „Hei, ai uitat să dai din cap și să zici da da așa e” iti spui in gand.
Incerci să te gândești la ce ai putea să îi spui, realizezi cumva că ești pe la jumătatea poveștii lui și iarăși gândurile alunecă în altă parte. Brusc, un gând iese la iveală și te întrebi „Când va fi și rândul meu să vorbesc? Am atatea chestii interesante sa-ti spun, am solutie frate la problema ta, stiu eu cum sa faci”.
Un proverb spune „Dumnezeu ne-a inzestrat cu doua urechi si o gura, ca sa ascultam mai mult si sa vorbim mai putin”.
Când ascultăm povestea sau problema unei alte persoane, primul nostru impuls este de a-i da sfaturi, soluții, indicații. Nu-l ascultăm cu inima deschisă si cu o minte deschisă. Normal ca abordăm întâlnirea cu bune intenții, doar dorim să îl ajutăm pe prietenul nostru, dorim să oferim o soluție care să-l scoată din confuzie sau să sufere mai puțin. Dar trebuie să ne întrebăm, încercăm cu adevărat să înțelegem sau încercăm probabil sa-l impresionăm cu înțelepciunea noastră, cu judecata noastră, cu sfatul nostru, cu capacitatea noastră de a rezolva probleme? Să ne arătăm cât de inteligenti și creatori suntem noi.
Ni se întâmplă adeseori, ca atunci când vorbim cu un prieten ce ridică o problemă sau dilemă cu care se confruntă, sa ne dam seama imediat care e soluția sau cum aș aborda situatia pentru a găsi o soluție.
Dar un prieten poate că are nevoie doar să fii acolo în timp ce el vorbește. Are nevoie doar de cineva care sa-l asculte și în același timp, poate să găsească o soluție la problema lui chiar în timp ce vorbește cu tine despre ea.
Să asculți înseamnă să primești în mod deschis ce spune omul din fața ta, să înțelegi si să accepți gândurile, emoțiile, reacțiile, afirmațiile, îndoielile așa cum sunt ele. Fără evaluare, fără judecată, fără comparație… doar ascultare. În niciun caz nu îți impui perspectiva ca fiind cea corecta și nu ar trebui să presupui ca cei din fața noastră văd lumea așa cum o vedem noi.
Ne place să credem că știm totul și abordăm cu acest tip de încredere toate discuțiile noastre. Când cineva vorbește cu noi despre o problemă, credem că deja avem capacitatea și cunoștințele mai mult decât suficiente pentru a oferi o soluție optimă.
„Stiu exact ce simți”
„Am trecut prin exact același lucru!”
„Da-mi voie să-ti spun experiența mea”
„Am citit undeva despre toată treaba asta sau am văzut undeva sau am auzit la cineva…stiu exact ce trebuie sa faci”
Ce trebuie să faci? Pur și simplu să taci. Să taci și să nu intervii în dialogul prietenului tău, să nu îți exprimi sentimentele, oricât de mult ai vrea să o faci și să nu pui întrebări cel puțin în faza asta. Stiu, e greu să nu cedezi dorinței de a fi util si de ați demonstra capacitatea de a rezolva probleme sau să arăți cât de inteligent ești! Prin tăcere creezi un spațiu în care omul din fața ta poate explora liber teritoriul personal.
Taci și asculți ca să înțelegi.
După aceea, în loc să spuneți persoanei din fața ta ce ai face tu, pune-i întrebări despre cum se simte și cum a mai procedat în trecut, încearcă să intri in realitatea lui și să înțelegi ce și cum gândeste. Dă-i posibilitatea să sape mai adânc și de multe ori se întâmplă ca problema despre care el vorbește să nu fie adevărata problemă. Dacă au spațiu, oamenii se deschid. Protecția cade încetul cu încetul și vei afla lucruri pe care nu le-au spus înainte. Sunt informații esențiale și prețioase care trebuiau descoperite pentru a găsi o soluție. Dacă îi dai omului din fața ta timp și spațiu să-și organizeze gândurile și să le cerceteze cu răbdare în direcția corectă, își va da singur seama ce anume contribuie la durerea lui.
Omul din fața ta dorește cu disperare să fie ascultat, înțeles. Chiar și pentru câteva minute, în felul ăsta, îl poți ajuta mult mai mult, decât l-ai fi putut ajuta împărtășind-i gândurile, variantele, soluțiile tale.
Tu stii sa asculti?